Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna - BM: Romania - tara unde se obtin cel mai greu autorizatii de construire din UE
BM: Romania - tara unde se obtin cel mai greu autorizatii de construire din UE
Actualitatea interna Publicat de Elena Icleanu 28 Aug 2017 09:07
Obtinerea unei autorizatii de construire in Romania este greoaie, scumpa si de lunga durata, tara noastra aflandu-se in zona negativa a unui clasament realizat in acest sens de Banca Mondiala. Astfel, pentru obtinerea unei autorizatii de construire pentru dezvoltarea unui depozit, un beneficiar din Romania va trebui sa urmeze 26 de proceduri, tara noastra fiind statul european in care se obtin cel mai greu permisele pentru constructii, conform analizei realizate de Banca Mondiala referitoare la mediile de afaceri din Romania, Bulgaria si Ungaria. Spre comparatie, pentru obtinerea unei autorizatii de construire a unui depozit in Ungaria sau Bulgaria, un dezvoltator trebuie sa urmeze 18, respectiv 19 proceduri, in timp ce media la nivel european indica 13 proceduri de urmat pentru acelasi proiect.
Totodata, din punct de vedere al duratei in care este eliberat un permis de construire, Romania se afla din nou in zona dificila a clasamentului, in tara noastra fiind nevoie, in medie, de 256 de zile pentru obtinerea unei autorizatii. In Bulgaria procesul dureaza cel mai putin, 141 de zile, in Ungaria, acesta ajunge la 164 de zile, in timp ce media din Uniunea Europeana se situeaza la circa 169 de zile. "Performanta" negativa a Romaniei este depasita numai de doua tari, Slovacia si Cipru, unde eliberarea unui permis de constructie dureaza 286, respectiv 507 zile.
Nici in ceea ce priveste costurile eliberarii unui asemenea document Romania nu sta foarte bine, pentru autorizarea construirii unui depozit la nivel national pretul ajungand la circa 3,4% din valoarea investitiei, nivel cel mai ridicat din UE. In comparatie, pentru acelasi tip de proiect, costul ajunge la 0,5% din valoarea investitiei in Ungaria si la 3,2% in Bulgaria. Media calculata la nivelul Uniunii Europene indica un cost de circa 2% din valoarea proiectului.
"Toate trei tarile (Romania, Ungaria si Bulgaria) au regulamentele de constructii disponibile online, acestea specificand foarte clar procedurile si cerintele pentru obtinerea unei autorizatii de construire. De asemenea, am putut concluziona ca toate cele trei state au mecanisme foarte puternice de control al calitatii cladirilor si cerinte stricte de calificare pentru specialistii responsabili de emiterea autorizatiilor. Totusi, in comparatie cu majoritatea statelor membre, obtinerea permiselor pentru constructii in cele trei tari analizate este mult mai impovaratoare decat in majoritatea statelor din UE", se precizeaza in raportul Bancii Mondiale.
Conform analizei, obstacolele-cheie identificate in calea eficientei proceselor de autorizare din Romania, Ungaria si Bulgaria sunt reprezentate de numarul mare de aprobari necesare inaintea aplicarii pentru obtinerea autorizatiilor propriu-zise, lipsa transparentei cerintelor, platforme electronice slabe sau inexistente, precum si insuficienta personalului in marile orase din toate cele trei tari.
 
Craiova - orasul unde se obtin cel mai usor autorizatii
Pentru realizarea studiului, specialistii Bancii Mondiale au analizat posibilitatile de obtinere a autorizatiilor de construire din 9 orase din Romania, 7 din Ungaria si 5 din Bulgaria. Cele noua orase din tara noastra incluse in studiu sunt: Brasov, Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Iasi, Oradea, Ploiesti si Timisoara. Concluziile analizei indica faptul ca, din toate aceste orase, cel mai usor se obtin autorizatii de construire in Craiova. In Oradea, procesul de autorizare este cel mai rapid din tara noastra (156 de zile), iar in Timisoara este cel mai indelungat, ajungand la 315 zile. Cele mai putine proceduri trebuie urmate in Bucuresti (24) si cele mai multe, in Cluj-Napoca, Ploiesti si Timisoara (27). Obtinerea de permise pentru constructii in Oradea este cea mai costisitoare (circa 7,6% din investitia intr-un depozit), in special ca urmare a preturilor foarte mari de bransare la reteaua de apa si canalizare.
 
Recomandari pentru facilitarea procesului de autorizare
Specialistii Bancii Mondiale fac, in cadrul raportului, o serie de recomandari pentru facilitarea procesului de autorizare a constructiilor din tara noastra, printre care se afla:
  • consolidarea cerintelor si regulamentelor, precum si facilitarea accesului la informatiile necesare dezvoltatorilor in toate cele trei tari analizate;
  • revizuirea costurilor de autorizare, in sensul ieftinirii acestora, in Romania si Bulgaria;
  • fluidizarea procedurilor anterioare autorizarii si extinderea platformelor electronice pentru autorizare, in Romania si Bulgaria;
  • identificarea unor cai mai simple de eliberare a autorizatiilor de construire in Romania.
La polul opus celor trei tari analizate se afla Germania. Conform datelor colectate de Banca Mondiala, obtinerea unui permis de constructii in Berlin necesita 8 proceduri, dureaza 96 de zile si costa circa 1,1% din valoarea investitiei, capitala germana fiind data drept exemplu de institutia financiara care a realizat studiul.
 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEALLBIMRAWLPLUGSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
viarom
MAKITA
concelex
noark
strabag nivel 1
Acvatot 2019
siniat
theda mar
Ubitech
EDIT-Structural
quadratum
CDS
leviatan
ERBASU CONSTRUCT
ness project
CONCEPT STRUCTURE
rigips

Parteneri

top 500
AHK 2022
HABITAT
FPSC_2019
top 500
ROGBC 2016
econet
ef-de-n
AICPS_30
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander