Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Info-Santiere - PMB a identificat terenuri unde propune constructia a 8.000 de locuinte
PMB a identificat terenuri unde propune constructia a 8.000 de locuinte
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 23 Iun 2017 18:55
La un an de la preluarea mandatului de primar general al Capitalei, Gabriela Firea considera drept cea mai mare realizare a mandatului sau deblocarea unor santiere mari din Bucuresti. "Cea mai importanta realizare este ca am deblocat zeci de santiere din Capitala, in care nu se mai lucra de aproape doi ani sau se lucra intr-un ritm «de melc»: Arcul de Triumf, Pasajul Sudului, Ciurel, Ambulatorul si Spitalul de Copii Victor Gomoiu si altele (...). Am decis cea mai mare investitie in spitale si in cabinete medicale scolare si stomatologice, respectiv de 90 de milioane de euro (...). In raport cu complexitatea managementului unei metropole, consider ca raportul este unul pozitiv", a declarat edilul-sef al municipiului Bucuresti, la prezentarea raportului activitatii primului an de mandat in actuala functie.
Cel mai important proiect demarat de administratia Firea in actualul mandat prevede constructia a 7.870 de locuinte sociale, sapte terenuri fiind identificate, in acest sens, in cele sase sectoare ale Capitalei.
Printre realizarile notate de administratia Gabrielei Firea se afla deblocarea si reluarea Planului de Mobilitate Urbana Durabila (PMUD), aprobarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) sau demararea lucrarilor la obiective de interes pentru comunitatea locala.
 
Planul de Mobilitate Urbana Durabila (PMUD) 2016-2030 pentru regiunea Bucuresti - Ilfov a fost recuperat de actuala administratie, care precizeaza ca, in timp record, a definitivat procesul de avizare, dupa care a urmat dezbaterea publica finala si aprobarea acestuia in Consiliul General al Capitalei (CGMB)si in Consiliul Judetean Ilfov. Astfel, cele doua administratii vor putea accesa impreuna fonduri europene de pana la 220 de milioane de euro, prin Programul Operational Regional (POR), din care 150 milioane de euro vor fi folositi pentru reformarea transportului public.
 
Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU). Indicatorii tehnico-economici ai programului au fost aprobati in cursul lunii septembrie 2016. Proiectul vizeaza amenajarea mai multor parcari subterane, piatete si bulevarde din centrul Capitalei, precum si amenajarea cheiului Dambovitei si a altor obiective de interes turistic.
 
Strategia de alimentare cu energie termica a Capitalei, primul document strategic al Municipiului Bucuresti in acest domeniu, a fost definitivata in acest an. Dupa aprobarea de CGMB, se vor implementa proiectele care vizeaza optimizarea functionarii sistemului centralizat de producere, transport si distributie din municipiul Bucuresti.
 
Proiecte deblocate, aflate in curs de finalizare
 
Pasajul Sudului. Conform datelor PMB, proiectul tehnic al investitiei a fost elaborat in doar 30 de zile, cu foarte multe lipsuri si fara detalii de executie. Mai mult, executantul lucrarilor ar fi fost orientat doar pe solicitari, fara suficient personal calificat si ar fi cerut cheltuieli indirecte de 60%, care au generat intarzieri foarte mari. "Dupa numeroase sedinte si scrisori ultimative adresate constructorului de catre primarul general, s-a agreat ca termen de finalizare data de 28 iulie 2017. In prezent, a fost deschisa circulatia prin pasaj pe o singura banda pe sens", se precizeaza in raportul de activitate.
 
Proiectul Pod Ciurel -Strapungere A1. Primul termen a fost de 30 de luni, dar din cauza exproprierilor, a descarcarilor arheologice si a deviatiilor de retele Enel, acesta s-a prelungit de mai multe ori, pana cand lucrarile au fost sistate. "In acest mandat s-a reusit impartirea proiectului in mai multe cadrane, care sa permita avansarea lucrarilor. Podul peste Dambovita, cu toate bretelele adiacente, va fi definitivat, conform graficului, in luna martie 2018", se specifica in document.
 
Spitalul Foisor. Din cauza plecarii consultantului din proiect, care asigura si partea de asistenta tehnica, lucrarile nu au mai putut fi verificate si certificate, rezultand conflicte intre executant si autoritatea contractanta. Conform PMB, in acest an s-a deblocat situatia prin reactualizarea indicatorilor tehnico-economici, angajarea unui alt consultant si formarea unui grup de lucru care a rezolvat toate conflictele. In prezent, se lucreaza la finisajele corpului C+D, urmand ca in urmatoarele doua luni sa fie finalizat, dupa care vor incepe lucrarile la Corpul A si la parcarea subterana. Termenul de finalizare este stabilit in aprilie 2018.
 
Spitalul Victor Gomoiu. Proiectul a fost blocat de la sfarsitul anului 2015 din cauza neintelegerilor dintre constructor, consultant si autoritatea contractanta, la un stadiu fizic de executie de 85%, cu plata realizata in proportie de 40%. Conform raportului de activitate, in actualul mandat s-au deblocat lucrarile, exista consultant din nou in proiect, platile au fost efectuate doar pe ceea ce s-a executat, comandandu-se, in acest sens, si o expertiza tehnico-economica extrajudiciara care a clarificat situatia. Termenul de finalizare a proiectului, inclusiv cu dotarile necesare, a fost stabilit in luna martie 2018.
 
Teatrul Ion Creanga. Potrivit datelor primariei, la inceputul mandatului, obiectivul de investitie era blocat. Pe parcursul executiei lucrarilor a aparut necesitatea unor interventii suplimentare la structura de rezistenta, care excedeau contractul incheiat, ceea ce a dus la sistarea lucrarilor incepand din luna iulie 2016. In prezent, a fost gasita o solutie care a permis reluarea lucrarilor, termenul de executie fiind fixat la 17 luni.
 
Refacerea si modernizarea Patinoarului Flamaropol. Conform PMB, la inceputul mandatului proiectul era blocat din cauza necesitatii elaborarii unui nou PUZ, care a stat la baza obtinerii autorizatiei de construire. In urma aprobarii acestuia, proiectul tehnic a fost predat in noiembrie 2016, obtinandu-se si autorizatia de construire. In ianuarie 2017 s-a dat ordinul de incepere a lucrarilor, in prezent fiind executate 15% din lucrari.
 
Lucrari de amenajare a Bd. Prelungirea Ghencea. Administratia anunta ca din acest an se reia, de la zero, proiectul supralargirii arterei Prelungirea Ghencea, prin intocmirea studiului de fezabilitate. Pana in acest moment, s-au realizat lucrari provizorii, precum reparatii pe o suprafata de 12.679 mp de carosabil, intre intersectia cu str. Brasov si limita administrativa. De asemenea, s-au amenajat trotuare pe o lungime de 2.855 de metri (de la intersectia cu str. Oltului, pana la cea cu str. Magnoliei), pe o suprafata de peste 4.000 mp. S-au mai executat opt alveole pentru fluidizarea traficului in zona statiilor RATB si s-a realizat semnalizarea rutiera orizontala si verticala, unde lipsea sau era deteriorata.
 
Proiectul Glina a fost reluat dupa o suspendare de peste un an. PMB a demarat lucrarile de reabilitare a colectoarelor principale de canalizare. In data de 19 iunie 2017, PMB a semnat contractul pentru executia lucrarilor de extindere a statiei de epurare a apelor uzate si constructia incineratorului de namol, cel de-al treilea contract de lucrari din cadrul etapei a doua a proiectului. Valoarea contractului este de 505,96 milioane de lei (fara TVA). Ordinul de incepere a lucrarilor urmeaza a fi emis in perioada imediat urmatoare, durata de implementare a acestora fiind de 40 de luni.
 
Proiecte noi, initiate in ultimele 12 luni
 
Spitalul Metropolitan. In bugetul aferent anului 2017 al PMB au fost incluse sumele necesare pentru intocmirea studiului de fezabilitate pentru construirea unui spital metropolitan ultramodern, conform standardelor europene. Unitatea va avea 2.000 de paturi, investitia fiind estimata la circa 300 de milioane de euro.
 
Locuinte sociale, de serviciu si pentru tineri. Potrivit datelor administratiei Capitalei, au fost identificate sapte amplasamente pe care Trustul Metropolitan de Constructii (companie de stat infiintata pentru acest proiect) va demara procedurile preliminare pentru edificarea unor ansambluri de locuinte, pentru tineri, de serviciu sau sociale, unele dintre acestea incluzand si cladiri cu functiuni sociale. Cele sapte amplasamente sunt:
  • Pe str. Mexic nr. 19, in Sectorul 1, pe un teren de 34.450 mp, va fi ridicat un ansamblu cu 700 de unitati locative si o gradinita.
  • Pe str. Aviator Banciulescu nr. 5, in Sectorul 2, pe aproximativ 1,9 hectare de teren, se propune constructia a 250 de locuinte.
  • Pe Calea Dudesti nr. 165 (3.133 mp), sunt prevazute 100 de unitati.
  • Pe str. Ion Sahighian nr. 6, in Sectorul 3, pe un teren de 7.470 mp, s-a planificat executia a 300 de unitati locative.
  • Pe str. Orastie nr. 12, in Sectorul 4, pe 7.685 mp, sunt planificate 220 de locuinte.
  • Pe str. Aeriana nr. 6, in Sectorul 5, pe o suprafata de 100.000 mp, se prevede constructia a 5.000 de unitati locative, a unei gradinite si a unui camin pentru batrani.
  • Pe Bd. Timisoara nr. 108, in Sectorul 6, pe un teren de 32.192 mp, s-au planificat 1.400 de unitati locative.
Conform datelor primariei generale, alte 10 amplasamente se afla in studiu pentru determinarea compatibilitatii cu astfel de proiecte.
 
Modernizarea si extinderea unor centre de invatamant. In bugetul pentru 2017 al municipiului Bucuresti sunt alocate 1,3 milioane de euro pentru finantarea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea si extinderea unor unitati de invatamant din Capitala, obiectivul fiind ca, in cel mai scurt timp, sa nu se mai invete in trei schimburi in nicio scoala din Bucuresti. Sunt prevazute lucrari la 42 de unitati de invatamant, din care 16 gradinite, 10 centre tip "afterschool", extinderea a 15 scoli foarte aglomerate si a salii de sport din cadrul Scolii Centrale.
"In perioada urmatoare, potrivit solicitarilor venite din partea sectoarelor, Primaria Capitalei va amenaja, in regim de urgenta, mai multe gradinite si crese in imobile care vor fi inchiriate de pe piata libera, astfel incat la toamna sa se asigure o acoperire cat mai larga a solicitarilor de locuri in unitatile de invatamant prescolar. De asemenea, implementam un program de modernizare si dotare a cabinetelor medicale si stomatologice din scoli", se arata in bilantul mandatului Gabrielei Firea.
 
Parcari de resedinta la punctele termice
Conform datelor PMB, au fost identificate terenuri in apropierea unor puncte termice ale RADET din sectoarele 1,3 si 6 pe care se vor construi parcari modulare, din elemente usoare, metalice. "Aceasta solutie permite constructia intr-un timp mult mai scurt, inclusiv in perioadele in care vremea este nefavorabila. Parcarile vor beneficia de toate utilitatile, precum si de statii de incarcare a autovehiculelor electrice. Proiectul va fi derulat in cadrul unor parteneriate incheiate intre PMB, RADET si rimariile de sector. Vor fi amenajate parcari cu o suprafata totala de circa 4.000 mp, urmand a fi create aproximativ 500 de locuri pentru parcare", se mai precizeaza in documentul citat.
 
Modernizarea Sos. Fabrica de Glucoza. Recent, s-a semnat contractul de executie cu antreprenorul general al lucrarilor de modernizare si extindere la doua benzi pe sens a soselei. Valoarea contractului este de 48,23 milioane de lei, lucrarile urmand a fi realizate in 18 luni.
 
Sala de spectacole cu peste 400 de locuri. Proiectul prevede constructia unei sali de spectacol cu 400 - 450 de locuri. PMB vizeaza realizarea unui pavilion de arhitectura inovatoare, o constructie usoara, care sa fie amplasata intr-o zona centrala, cu acces facil auto si cu mijlocele de transport in comun. Constructia va fi realizata pe structura metalica si va indeplini performantele specifice desfasurarii spectacolelor, precum si normele de securitate seismica si cele de incendiu. In bugetul pentru 2017 al PMB a fost alocata suma de 8 milioane de lei pentru consultanta acordata concursului de solutii, pentru intocmirea proiectului si pentru executia lucrarilor.
 
Hala Matache. Primaria Capitalei a anuntat ca va organiza, in acest an, un concurs de solutii, in colaborare cu Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR), pentru reamplasarea Halei Matache si amenajarea pietei. Pentru elaborarea PUZ si a studiului de fezabilitate, municipalitatea a alocat, in bugetul pentru anul 2017 al Capitalei, suma de 800.000 de lei (inclusiv TVA).
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTESISECAMALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
noark
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
CONCEPT STRUCTURE
CDS
rigips
MAKITA
quadratum
siniat
viarom
concelex
EDIT-Structural
strabag nivel 1
ness project
Acvatot 2019
leviatan
Ubitech

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
top 500
AICPS_30
econet
ROGBC 2016
ef-de-n
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander