LAFARGEHOLCIM: Stagnare a vanzarilor de ciment in primele sase luni ale anului Imprimare
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 26 Iul 2017 13:06
Vanzarile de ciment raportate de grupul franco-elvetian LafargeHolcim in Romania in primele sase luni ale anului in curs s-au mentinut la nivelul cantitativ din intervalul ianuarie-iunie 2016, in timp ce preturile de comercializare a produselor s-au majorat usor, cu 1,5%, conform raportului financiar al companiei. Avand in vedere amanarile repetate in demararea marilor proiecte de infrastructura, estimarile grupului pentru intregul an in curs indica o evolutie cuprinsa intre 0% si 2% a pietei locale de profil.
La nivel european, vanzarile de ciment ale LafargeHolcim s-au majorat, in intervalul analizat, cu 2,4% din punct de vedere cantitativ, in timp ce preturile s-au majorat, in medie, cu 2,3%. Conform datelor companiei, vanzarile nete s-au redus, insa, in trimestrul al doilea, cu 2,2%, ajungand la 1,92 miliarde franci elvetieni (CHF). Astfel, in perioada aprilie-iunie 2017, LafargeHolcim a inregistrat, in Europa, livrari de 11,9 milioane de tone de ciment (-0,1%), de 33,4 milioane de tone de agregate (-1%) si de 4,9 milioane de metri cubi de betoane (-3,3%), in contextul unui profit operational ajustat de 435 milioane CHF (-5,2%). In ceea ce priveste cifrele din primul semestru din 2017, livrarile de ciment indica o crestere de 2,5%, pana la 20,1 milioane de tone, cele de agregate au sporit cu 1,7%, la 60 de milioane de tone, in timp ce vanzarile de betoane s-au redus cu 1,8%, la 8,9 milioane de metri cubi. Vanzarile nete realizate de grup in Europa au ajuns la 3,4 miliarde CHF in perioada ianuarie-iunie 2017, in contextul unui profit operational ajustat de 550 milioane CHF.
In total, in primele sase luni ale acestui an, grupul LafargeHolcim a inregistrat vanzari nete de 12,48 miliarde CHF, in scadere nominala cu 6,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce profitul net atribuibil actionarilor a crescut de peste trei ori, depasind un miliard CHF (+245,2%).
"Am inregistrat o crestere a veniturilor pentru al cincilea trimestru consecutiv, datorita preturilor favorabile, disciplinei de cost si sinergiilor. Rezultate foarte bune am inregistrat in SUA, India, Nigeria si in Mexic. Ramanem optimisti cu privire la indeplinirea obiectivelor stabilite atat pentru anul in curs, cat si pentru 2018", a declarat Beat Hess, presedintele si directorul executiv interimar al companiei.
Estimarile privind rulajul din 2017 indica o crestere cuprinsa intre 1% si 3% fata de nivelul din 2016.
Din luna septembrie a.c., functia de CEO a LafargeHolcim va fi preluata de Jan Jenisch, fostul CEO al grupului elvetian Sika.