COMPANIA DE CONSULTANTA IN ENERGIE SI MEDIU SA (CCEM)

Puține domenii pun astăzi mai clar în evidență diferența dintre intenția de investiție și capacitatea efectivă de implementare decât infrastructura energetică. România dispune de proiecte majore în producție, rețele, hidroenergie, stocare și utilități, însă traseul de la o capacitate anunțată sau aprobată la un obiectiv construit și funcțional rămâne dificil. În această zonă de interfață operează Compania de Consultanță în Energie și Mediu (CCEM) care, după numai aproximativ trei ani și jumătate de activitate, furnizează servicii pentru investiții cu o valoare cumulată de ordinul sutelor de milioane de euro. Portofoliul s-a extins de la infrastructura energetică la apă și canalizare, termoficare, managementul deșeurilor și proiecte realizate în afara României, în timp ce pentru următoarea etapă sunt vizate stocarea, hidroenergia și, gradual, dezvoltarea unor capabilități proprii de execuție. Pentru Ion Eduard Chițescu, directorul general al CCEM, problema centrală a pieței nu mai este identificarea necesarului de investiții, ci pregătirea unor proiecte tehnic solide, finanțabile și construibile, într-un context în care bugetele, reglementările și tehnologiile se pot modifica substanțial între studiul de fezabilitate și intrarea efectivă în execuție. 

- Care sunt principalele proiecte în care este implicată CCEM în prezent și ce servicii asigurați în cadrul acestora?
- CCEM este, înainte de toate, o companie românească de inginerie și consultanță, construită în jurul competenței tehnice și al unei echipe multidisciplinare cu experiență relevantă în proiecte complexe de infrastructură energetică și de utilități. Unul dintre atuurile noastre importante este experiența specialiștilor CCEM. Avem în echipă profesioniști care au contribuit, încă din etapele inițiale, la proiectarea și dezvoltarea Sistemului Energetic Național, participând la proiecte din întregul lanț energetic: capacități de producere a energiei electrice și termice, transportul energiei electrice și termice, precum și infrastructura de distribuție. Această experiență acumulată în decenii este completată astăzi de o nouă generație de ingineri și specialiști și de competențe adaptate transformărilor actuale din sectorul energetic. Avem un apetit deosebit pentru proiectele complexe și pentru infrastructura de anvergură, atât în România, cât și în țările învecinate. Abordarea noastră este una integrată: constituim echipe multidisciplinare în funcție de specificul fiecărui proiect și putem acoperi inclusiv componenta de project management, astfel încât beneficiarul să aibă un partener tehnic capabil să urmărească investiția în diferitele sale etape. Portofoliul actual reflectă această diversitate.
CCEM este implicată, între altele, în proiecte pentru care asigurăm documentațiile necesare obținerii avizelor, acordurilor și autorizațiilor de construire, inclusiv în calitate de consultant pentru MASS Global. În sectorul energetic, suntem proiectant general pentru retehnologizarea unei stații de transformare de 220 kV, precum și pentru proiectele de retehnologizare a hidrocentralelor Stejaru și Râul Mare Retezat. De asemenea, participăm la proiectul de investiții ELCEN de la București Sud, unde furnizăm servicii de Owner's Engineering.
Activitatea noastră depășește însă granițele României. În Republica Moldova, CCEM asigură servicii de proiectare pentru două stații de transfer al deșeurilor, în cadrul unor investiții al căror beneficiar final este Guvernul Republicii Moldova. În zona infrastructurii de apă și canalizare derulăm numeroase proiecte pentru beneficiari precum Veolia și Apa Nova. În paralel, realizăm studii de fezabilitate pentru dezvoltarea unor noi capacități de producere a energiei, atât din surse regenerabile, cât și din surse convenționale. 

- Ce proiecte importante aveți în pregătire pentru perioada 2026-2027 și care este valoarea cumulată a investițiilor pentru care furnizați servicii de consultanță și inginerie?
- Pentru perioada 2026-2027 urmărim dezvoltarea pe câteva direcții strategice. Dorim să ne extindem prezența în proiectele hidroenergetice, atât pe componenta de proiectare, cât și pe cea de consultanță, și să ne consolidăm poziția pe piața energiei regenerabile. O atenție deosebită o acordăm sistemelor de stocare a energiei - BESS -, unde participăm la elaborarea studiilor de fezabilitate și a aplicațiilor de finanțare. În același timp, urmărim dezvoltarea activității în sectorul managementului deșeurilor, atât în România, cât și în Republica Moldova, precum și consolidarea și reconfirmarea capabilităților tehnice ale CCEM în infrastructura de apă și canalizare.
În ceea ce privește dimensiunea investițiilor, o cuantificare exactă este dificilă, tocmai datorită numărului mare și diversității proiectelor în care suntem implicați. Putem spune însă că valoarea cumulată a investițiilor pentru care CCEM furnizează în prezent servicii de inginerie și consultanță este de ordinul sutelor de milioane de euro. Dincolo de aceste cifre, consider că este important rolul pe care o companie românească de inginerie precum CCEM îl poate avea în economie. Nu contribuim doar prin locurile de muncă pe care le creăm și prin obligațiile fiscale pe care ni le îndeplinim, ci, mai ales, prin participarea directă la transformarea investițiilor din planuri și documentații în proiecte reale. Fie că vorbim despre energie, hidrocentrale, rețele electrice, termoficare, apă și canalizare sau managementul deșeurilor, în spatele acestor investiții există competență inginerească. Iar multe dintre aceste proiecte sunt esențiale pentru modernizarea infrastructurii și pentru dezvoltarea economiei românești. 

- Cum apreciați evoluția pieței de consultanță și inginerie pentru sectorul energetic din România în 2026?
- Energia va rămâne, atât în viitorul apropiat, cât și pe termen lung, unul dintre sectoarele fundamentale ale oricărei economii. Indiferent de ciclurile economice sau politice, nevoia de energie nu dispare; dimpotrivă, dezvoltarea economică, digitalizarea și creșterea nivelului de trai generează noi cerințe privind producția, transportul, distribuția și, tot mai mult, stocarea energiei. Energia este, în sensul cel mai concret, infrastructura care face posibilă funcționarea unei economii moderne. Din această perspectivă, consider că sectorul energetic din România are premise reale de dezvoltare și va continua să genereze un volum important de investiții și, implicit, o cerere consistentă pentru servicii de inginerie, proiectare și consultanță. Este însă o piață aflată într-o transformare foarte rapidă. Tehnologiile evoluează, structura producției se modifică, apar noi categorii de consumatori, iar cerințele privind flexibilitatea și siguranța sistemului devin tot mai complexe. În același timp, orizontul de predictibilitate s-a redus considerabil. Devine din ce în ce mai dificil să anticipăm cu precizie cum va arăta fiecare segment al sectorului peste cinci sau zece ani. Din acest motiv, capacitatea de adaptare devine esențială. Aici intervine însă un element pe care îl consider fundamental: experiența tehnică nu poate fi înlocuită de viteza cu care se schimbă piața. Putem și trebuie să ne adaptăm din mers, dar dacă nu păstrăm și nu transferăm experiența acumulată de generațiile de specialiști care au construit infrastructura energetică, riscăm ca răspunsurile noastre la noile provocări să fie incomplete sau chiar greșite. Pentru o companie de inginerie precum CCEM, combinația dintre experiență, competențe multidisciplinare și capacitatea de adaptare reprezintă, probabil, una dintre cele mai importante resurse pentru următorii ani. 

- Care sunt segmentele cu cea mai mare cerere în acest moment și ce perspective estimați pentru perioada 2027-2030?
- În ceea ce privește segmentele cu potențial ridicat pentru perioada 2027-2030, vedem o cerere importantă pentru sistemele de stocare a energiei - BESS, centrele de date și infrastructura energetică asociată acestora, precum și pentru proiectele energetice mixte, în care producția, consumul și stocarea trebuie analizate integrat. În același timp, considerăm că România nu își poate construi securitatea energetică exclusiv în jurul surselor regenerabile. Va exista în continuare o nevoie reală de capacități de producție controlabile, capabile să asigure stabilitatea sistemului atunci când producția din surse regenerabile nu poate răspunde cererii. Din acest motiv, vedem perspective importante inclusiv pentru proiectele de producere convențională a energiei, alături de regenerabile, stocare și investițiile în rețele. Nu credem într-o competiție între aceste tehnologii, ci într-un mix energetic echilibrat, construit în primul rând în jurul siguranței în alimentare și al necesităților reale ale economiei.
Marea provocare a României nu este, însă, lipsa proiectelor sau a intențiilor de investiții, ci capacitatea de a transforma proiectele anunțate în infrastructură efectiv construită și pusă în funcțiune. Avem proiecte energetice majore despre care discutăm de ani de zile, dar pentru care etapele de pregătire și implementare avansează foarte lent. Procedurile administrative complexe, birocrația, dificultățile de coordonare între instituții, bugetele care nu țin întotdeauna pasul cu realitatea pieței și, nu în ultimul rând, diminuarea capacității tehnice în anumite zone ale proiectării și execuției pot conduce la întârzieri semnificative. Observăm inclusiv situații în care proiecte considerate foarte solide întâmpină dificultăți atunci când ajung în faza efectivă de contractare și implementare, inclusiv din cauza diferențelor dintre bugetele estimate într-o anumită etapă și costurile reale existente la momentul atribuirii sau semnării contractelor. În cazul investițiilor energetice majore, care au cicluri de dezvoltare de mulți ani, această problemă nu trebuie subestimată.
Cred că pentru perioada 2027-2030 România are nevoie nu atât de noi liste de proiecte, cât de continuitate, profesionalizarea structurilor implicate și capacitate reală de implementare. Proiectele strategice nu ar trebui reinventate odată cu schimbările politice, ci duse la bun sfârșit pe baza unor criterii tehnice și economice solide. Din perspectiva pieței de consultanță și inginerie, toate aceste transformări înseamnă însă un lucru foarte clar: va fi de lucru. Vor exista proiecte în producție, transport și distribuție, în regenerabile și stocare, în modernizarea capacităților existente și în dezvoltarea unor noi consumatori industriali. Pentru companiile de inginerie care reușesc să păstreze competența tehnică, să acumuleze experiență și să se adapteze noilor tehnologii, sectorul energetic va continua să ofere oportunități importante de dezvoltare. În definitiv, tranziția energetică nu se realizează prin strategii și intenții, ci prin proiecte care ajung să fie proiectate, finanțate, construite și puse în funcțiune. 

- CCEM este implicată în proiecte de energie regenerabilă, sisteme de stocare și capacități convenționale de producere a energiei. Care sunt principalele dificultăți pe care le întâmpină investitorii în dezvoltarea acestor proiecte, în special în ceea ce privește racordarea la rețea, avizarea, autorizarea și finanțarea?
- Cred că principala dificultate pe care o avem în acest moment este lipsa unei corelări suficient de bune între intențiile investiționale, capacitatea reală a rețelei, necesarul de consum și proiectele care au o probabilitate reală de a fi finanțate, construite și puse în funcțiune. În ultimii ani, cadrul de reglementare și mecanismele de aprobare, autorizare și racordare nu au reușit întotdeauna să țină pasul cu viteza extraordinară cu care s-a dezvoltat interesul pentru noile capacități de producere a energiei, în special din surse regenerabile. Acum asistăm la o succesiune de modificări de reglementare - unele deja implementate, altele necesare și aflate în pregătire - prin care autoritățile încearcă să corecteze dezechilibrele acumulate. Dacă privim însă imaginea de ansamblu a Sistemului Energetic Național, apar anumite paradoxuri. Avem consumul real al economiei, avem capacitățile de producție efectiv existente și disponibile, iar separat avem o capacitate foarte mare aferentă proiectelor aprobate sau aflate în diferite etape de dezvoltare și racordare. Problema este că un MW aprobat pe hârtie nu este același lucru cu un MW finanțat, construit, racordat și disponibil în sistem. Această diferență este esențială. O imagine construită exclusiv pe capacitățile solicitate sau aprobate poate crea impresia existenței unei abundențe de proiecte și, implicit, a unei viitoare abundențe de energie. Realitatea din teren este mult mai complexă. Între identificarea unei oportunități și momentul în care energia este efectiv livrată în SEN există un traseu lung: dezvoltarea proiectului, studiile tehnice, avizele și acordurile, autorizarea, obținerea finanțării, asigurarea accesului la rețea, proiectarea, execuția, punerea în funcțiune și exploatarea comercială. În fiecare dintre aceste etape pot apărea blocaje.
Din punctul nostru de vedere, racordarea la rețea a devenit una dintre cele mai importante provocări ale noilor investiții energetice. Nu este suficient să existe teren, tehnologie, investitor și finanțare. Proiectul trebuie să poată fi integrat tehnic într-un sistem care are propriile limite și necesități de dezvoltare. De aceea, investițiile în producție trebuie corelate mult mai atent cu investițiile în transport, distribuție, stocare și flexibilizarea sistemului. Trebuie remarcat, totodată, că dezvoltarea accelerată a sectorului regenerabil din România a avut ca motor principal capitalul privat. Aici am văzut în ultimii ani inițiativă, viteză de dezvoltare, asumarea riscului și capacitatea investitorilor de a identifica oportunități. Consider că acest capital trebuie încurajat, dar într-un cadru predictibil și riguros, care să permită separarea proiectelor mature și serioase de proiectele pur speculative. Înțelegem, din această perspectivă, rațiunea introducerii unor mecanisme de garantare. Sistemul trebuie să se protejeze de situația în care capacitatea de racordare este rezervată ani de zile de proiecte care nu vor ajunge niciodată la execuție. Problema apare atunci când mecanismul ales pentru corectarea unei disfuncționalități generează o povară financiară disproporționată inclusiv pentru investitorii care intenționează realmente să construiască. Garanțiile financiare asociate dezvoltării și accesului la capacitatea de rețea pot ajunge, pentru proiectele mari, la valori semnificative. Aceste sume trebuie finanțate sau garantate, ceea ce înseamnă costuri bancare suplimentare încă dintr-o etapă în care proiectul nu produce venituri. Practic, investitorului i se solicită nu doar să demonstreze că poate finanța investiția propriu-zisă, ci să mobilizeze suplimentar capital pentru a putea parcurge mecanismele necesare dezvoltării acesteia. De aceea, cred că România trebuie să găsească un echilibru. Avem nevoie de reguli suficient de ferme pentru a elimina proiectele speculative, dar suficient de predictibile și rezonabile pentru a nu penaliza proiectele bancabile și investitorii care au capacitatea și intenția reală de a construi. Aceeași predictibilitate este necesară și în zona avizării și autorizării.
Pentru un investitor, riscul nu este reprezentat doar de nivelul unui cost, ci mai ales de imposibilitatea de a anticipa costul, durata și regulile după care proiectul său va fi evaluat peste șase luni sau un an. Modificarea frecventă a regulilor în timpul dezvoltării unui proiect afectează modelele financiare, relația cu finanțatorii și, în final, decizia de investiție. Din perspectiva CCEM, vedem această problematică foarte concret, deoarece lucrăm tocmai în zona de interfață dintre intenția investitorului și proiectul care trebuie să devină realizabil din punct de vedere tehnic, administrativ și financiar. Cred că următoarea etapă de maturizare a pieței energetice din România trebuie să însemne mai puțină preocupare pentru numărul de MW anunțați și mai multă preocupare pentru numărul de MW care pot fi finanțați, construiți, racordați și puși efectiv în funcțiune. În definitiv, securitatea energetică a României nu se măsoară în MW existenți în documentații, ci în capacități funcționale, disponibile atunci când economia și consumatorii au nevoie de ele. 

- Ce rol vor avea sistemele de stocare a energiei în dezvoltarea sectorului energetic în următorii ani? Cum evoluează solicitările pentru proiecte BESS și ce provocări tehnice, economice și de reglementare identificați în implementarea acestora?
- Sistemele de stocare vor avea, fără îndoială, un rol esențial în dezvoltarea sectorului energetic în următorii ani. Pe măsură ce tehnologia avansează și costurile investiționale devin mai accesibile, BESS-urile vor fi tot mai prezente în proiectele energetice, fie ca instalații stand-alone, fie integrate cu capacități fotovoltaice, eoliene sau cu alte surse și consumatori. Este însă important să înțelegem foarte bine rolul lor. Bateria nu este o sursă de energie, ci un instrument de stocare și flexibilitate. Ea poate prelua energia atunci când aceasta este disponibilă și o poate restitui sistemului atunci când este necesară, contribuind la echilibrare, flexibilitate și la o mai bună integrare a producției din surse regenerabile. Dar, atunci când analizăm un proiect BESS, nu trebuie să ne întrebăm doar când și la ce preț vindem energia din baterie, ci și de unde, când și la ce cost vom avea energia necesară pentru a o încărca din nou. Din acest motiv, consider că un sistem energetic funcțional și sigur nu poate fi construit bazându-ne exclusiv pe capacități de stocare. BESS-urile au un rol foarte bine definit și din ce în ce mai important, dar trebuie privite ca parte a unui ansamblu care include capacități de producție, rețele de transport și distribuție suficient de robuste, consum flexibil și mecanisme de piață funcționale.
În ultima perioadă am observat o redirecționare puternică a interesului investitorilor către proiectele BESS. O parte din acest interes a fost alimentată și de nivelurile ridicate ale prețurilor de pe piața de echilibrare și de perspectiva unor perioade foarte scurte de recuperare a investiției. Cred, însă, că orice asemenea model de business trebuie analizat cu multă prudență. Nu putem presupune că situațiile excepționale dintr-o piață se vor perpetua pe întreaga durată de viață a investiției. Pe măsură ce în sistem intră noi capacități de stocare, concurența crește, iar mecanismele de piață și reglementările se adaptează. În consecință, veniturile și perioadele de recuperare calculate pe baza condițiilor existente astăzi se pot modifica substanțial. De aceea, cred că piața BESS va trece printr-un proces firesc de maturizare. Entuziasmul inițial se va tempera, iar proiectele care vor rămâne solide vor fi cele construite pe modele economice robuste și pe o înțelegere reală a funcționării pieței de energie.
În opinia mea, pe termen lung vor avea un avantaj în special investitorii și integratorii capabili să gestioneze stocarea ca parte a unei soluții energetice mai ample, și nu doar ca pe un activ izolat care exploatează o oportunitate temporară de piață. Din experiența noastră, modificările recente ale cadrului de reglementare au influențat deja dinamica solicitărilor. În prezent observăm o temperare semnificativă a cererii pentru dezvoltarea unor proiecte BESS complet noi, în timp ce există în continuare solicitări pentru proiectarea și implementarea capacităților care au ajuns deja într-un stadiu avansat de dezvoltare, inclusiv proiecte ajunse la Ready-to-Build. Există apoi o etapă despre care se vorbește mai puțin, dar care devine extrem de importantă: punerea efectivă în funcțiune. Între un proiect BESS declarat Ready-to-Build și un activ care poate funcționa comercial există încă un parcurs tehnic și administrativ consistent. Sunt necesare documentații de proiectare și consultanță, testări, proceduri de punere în funcțiune și îndeplinirea condițiilor necesare pentru calificarea, acreditarea sau autorizarea participării pe diferitele piețe de energie din România. Este o zonă în care vedem o cerere tot mai specializată pentru servicii de inginerie și consultanță.
În același timp, discuția despre BESS nu trebuie redusă exclusiv la economie și funcționarea pieței. Pe măsură ce numărul și dimensiunea acestor instalații cresc, trebuie să analizăm foarte atent impactul tehnic și de mediu pe întreg ciclul lor de viață. România ar trebui să stabilească din timp mecanisme clare privind ceea ce se întâmplă cu bateriile atunci când ajung la sfârșitul duratei de funcționare: responsabilități, colectare, reutilizare acolo unde este posibil, reciclare și tratarea componentelor care nu mai pot fi valorificate. Este mult mai sănătos să construim aceste mecanisme odată cu dezvoltarea pieței decât să constatăm peste zece sau cincisprezece ani că am rezolvat o problemă energetică și am creat, în paralel, una de mediu. Prin urmare, suntem optimiști în ceea ce privește rolul stocării în România, dar credem într-o dezvoltare fundamentată tehnic și economic. BESS este o componentă esențială a sistemului energetic al viitorului, dar nu trebuie confundată cu sistemul energetic însuși. Avem nevoie simultan de producție, rețele, stocare și consum flexibil, integrate într-o arhitectură energetică coerentă și sigură. 

- CCEM furnizează servicii și pentru proiecte de utilități publice și infrastructură urbană, inclusiv termoficare, apă-canal și managementul deșeurilor. Unde identificați cele mai mari necesități de investiții și ce oportunități există în prezent pentru modernizarea acestor infrastructuri?
- Dacă privim evoluția infrastructurii din România din ultimii 35 de ani, constatăm că, în foarte multe domenii, investițiile nu au ținut pasul cu necesitățile reale ale economiei și ale comunităților. Am continuat să exploatăm infrastructuri existente, unele realizate cu multe decenii în urmă, iar o parte dintre acestea se apropie astăzi de limita capacității sau a duratei lor normale de funcționare. Din acest motiv, cred că în următorii ani aproape toate marile domenii de infrastructură vor genera proiecte și necesități importante de investiții. Problema nu este dacă există nevoie de investiții - aceasta este evidentă -, ci dacă vom reuși să creăm cadrul administrativ, legislativ și financiar care să permită transformarea acestor necesități în proiecte efectiv implementate. Este nevoie de mai multă predictibilitate legislativă, de încurajarea capitalului privat și de mecanisme de achiziție publică mai eficiente, care să păstreze transparența și concurența, dar să permită în același timp selectarea competenței tehnice și implementarea proiectelor într-un interval rezonabil.
Managementul deșeurilor este unul dintre domeniile în care vedem un necesar foarte mare de investiții. Practic, la nivelul fiecărui județ există oportunități pe întregul lanț: colectare, transfer, sortare și tratare integrată, valorificarea diferitelor fracții, depozitare conformă și, acolo unde soluția tehnică și economică o justifică, valorificare energetică sau utilizarea unor produse rezultate inclusiv în agricultură. Situația diferă foarte mult de la un județ la altul. Există zone în care s-au făcut prea puține investiții, dar există și județe în care au fost implementate proiecte importante și care se confruntă acum cu o altă etapă: infrastructurile respective au ajuns la maturitate, unele capacități trebuie extinse sau modernizate, iar strategiile de management al deșeurilor trebuie actualizate în raport cu realitățile de astăzi. Trebuie reevaluate centrele existente, fluxurile tehnologice, capacitățile de tratare și depozitare și posibilitățile reale de valorificare. Aici cred că România trebuie să facă și o schimbare de perspectivă. Deșeul nu mai trebuie privit exclusiv ca o problemă care trebuie eliminată, ci și ca o resursă care poate avea valoare economică. Tehnologiile moderne permit recuperarea și reintroducerea în circuitul economic a unor materiale care, în trecut, ajungeau pur și simplu la depozitare. Aceeași logică poate fi extinsă și către siturile contaminate, haldele de steril și alte reziduuri provenite din vechile activități industriale. Vedem aici un potențial important pentru proiecte de ecologizare și remediere. În anumite situații, tehnologiile moderne pot permite inclusiv recuperarea unor materiale și materii prime din ceea ce, în urmă cu câteva decenii, era considerat exclusiv reziduu industrial. Astfel, o obligație de mediu poate deveni, în anumite proiecte, și o oportunitate economică, cu condiția existenței unei soluții tehnologice și a unui model economic sustenabil.
Un alt sector cu necesități foarte mari este infrastructura de apă și canalizare, incluzând rețelele, stațiile de tratare a apei potabile și stațiile de epurare a apelor uzate. Sunt infrastructuri esențiale pentru calitatea vieții, sănătatea publică și dezvoltarea locală și considerăm că vor continua să genereze un volum important de proiecte de modernizare, extindere și retehnologizare.
Vedem oportunități importante și în infrastructura mare de irigații. CCEM dispune de o echipă specializată, cu experiență în proiecte reale în acest domeniu, iar noi considerăm că modernizarea sistemelor de irigații poate avea un rol strategic pentru agricultura românească. Schimbările climatice și perioadele tot mai frecvente de secetă transformă accesul predictibil la apă dintr-o problemă punctuală într-o problemă de competitivitate și chiar de securitate pentru agricultură. În cazul infrastructurii mari de irigații, dimensiunea și complexitatea investițiilor fac, însă, dificilă dezvoltarea exclusiv prin inițiativă privată. Este necesară implicarea statului, fie direct, fie prin mecanisme de garantare, finanțare și parteneriat care să facă proiectele realizabile. Din punct de vedere tehnic, noi avem competențele necesare și suntem pregătiți să participăm la asemenea proiecte atunci când acestea vor intra efectiv în etapa de implementare.
Nu în ultimul rând, vedem un potențial important în infrastructura feroviară, un domeniu în care necesarul de modernizare este foarte mare și care, în opinia noastră, va genera proiecte și valoare semnificativă în anii următori. Prin urmare, oportunitățile nu lipsesc. De la apă și canalizare la managementul deșeurilor, ecologizarea siturilor contaminate, irigații, termoficare și infrastructură feroviară, România are în față un necesar enorm de modernizare. Provocarea următorilor ani nu va fi identificarea proiectelor de care avem nevoie, ci capacitatea de a le pregăti corect, de a le finanța și, mai ales, de a le duce până la capăt. Pentru CCEM, această nevoie de modernizare reprezintă în același timp o responsabilitate și o oportunitate: aceea de a pune competența inginerească acumulată în proiecte concrete, care modernizează infrastructura și produc valoare reală pentru economie și pentru comunități. 

- Cum apreciați capacitatea beneficiarilor publici și privați de a pregăti proiecte mature și bancabile și care sunt principalele dificultăți întâlnite în elaborarea și implementarea acestora?
- Cred că aici trebuie să facem, în primul rând, o diferențiere între beneficiarii privați și cei publici. Din experiența noastră, sectorul privat are, în general, o capacitate mai mare de adaptare și de luare rapidă a deciziilor, pentru că există o legătură directă între calitatea pregătirii proiectului, riscul asumat și capitalul investit. În sectorul public există profesioniști foarte buni și exemple de proiecte reușite, însă capacitatea de implementare este afectată frecvent de proceduri administrative complexe, de durata achizițiilor, de fragmentarea responsabilităților și, uneori, de lipsa continuității decizionale. Problema României nu este lipsa necesităților de investiții. Așa cum spuneam anterior, avem nevoie de investiții majore în energie, rețele, termoficare, apă și canalizare, managementul deșeurilor, irigații și infrastructură de transport. Există, de asemenea, capital privat interesat și există diferite surse de finanțare. Veriga critică rămâne, de multe ori, transformarea unei necesități sau a unei idei de investiție într-un proiect matur, finanțabil și executabil. Din perspectiva noastră, un proiect matur nu înseamnă doar existența unui studiu de fezabilitate și a unui buget estimativ. Înseamnă ca soluția tehnică să fie corect fundamentată, situația juridică să fie clară, avizele și acordurile să poată fi obținute, condițiile de racordare sau de integrare în infrastructura existentă să fie cunoscute, riscurile să fie identificate, iar costurile și calendarul de implementare să fie realiste. Cu alte cuvinte, trebuie să existe o corelare între ce dorim să construim, ce putem construi din punct de vedere tehnic, ce putem autoriza, ce putem finanța și ce putem executa efectiv în condițiile pieței.
Una dintre problemele pe care le întâlnim este diferența prea mare dintre momentul în care este pregătită documentația inițială și momentul în care proiectul ajunge efectiv în execuție. Pentru investițiile mari, acest interval poate însemna ani. Între timp se modifică prețurile, tehnologiile, reglementările și condițiile de piață. Un buget care era realist la momentul elaborării studiului de fezabilitate poate să nu mai fie realist la momentul atribuirii contractului de execuție. De aici apar blocaje pe care le-am întâlnit și în alte proiecte despre care am discutat: proceduri reluate, contracte dificil de implementat, necesitatea unor actualizări succesive și, în final, întârzieri și costuri suplimentare.
O altă problemă este tendința de a trata serviciile de proiectare și consultanță în primul rând prin prisma celui mai mic cost. Economia făcută în etapa de proiectare poate deveni una dintre cele mai scumpe economii ale unei investiții. O documentație insuficient aprofundată, o investigație tehnică incompletă sau un risc neidentificat la timp pot genera în etapa de execuție costuri incomparabil mai mari decât economia realizată inițial. Din acest motiv, cred că trebuie să redăm ingineriei locul firesc în dezvoltarea unei investiții. Proiectantul și consultantul nu ar trebui priviți doar ca furnizori de documentații necesare pentru parcurgerea unor proceduri, ci ca parteneri ai beneficiarului în fundamentarea și reducerea riscurilor proiectului. Acest lucru este valabil inclusiv în relația cu finanțatorii. Un proiect devine bancabil atunci când poate demonstra nu doar că există o oportunitate economică, ci și că soluția tehnică este solidă, costurile sunt fundamentate, riscurile sunt cunoscute și controlabile, iar calendarul de implementare este credibil.
Cred, de asemenea, că România trebuie să își consolideze capacitatea de a păstra și utiliza experiența acumulată. În proiectele complexe, experiența tehnică este extrem de importantă. Reglementările și tehnologiile se schimbă, dar lecțiile proiectelor deja realizate nu trebuie pierdute. Altfel, riscăm să repetăm aceleași greșeli la fiecare nou ciclu investițional. Din perspectiva CCEM, tocmai aici vedem rolul unei companii multidisciplinare de inginerie și consultanță: să transforme intenția de investiție într-un proiect tehnic coerent, autorizabil, finanțabil și, în final, construibil. România are foarte multe proiecte de care are nevoie și dispune încă de o fereastră importantă de oportunitate pentru modernizarea infrastructurii. Cred că următorul pas trebuie să fie trecerea de la cultura "proiectelor anunțate" la investiții bine pregătite și duse până la capăt. În definitiv, valoarea unei investiții nu este dată de momentul în care o anunțăm sau îi aprobăm finanțarea, ci de momentul în care aceasta intră în funcțiune și începe să producă efectele economice și sociale pentru care a fost gândită. 

- Ce rezultate financiare estimați pentru CCEM în 2026 și cum au evoluat veniturile și portofoliul de contracte față de anul precedent? Ce investiții aveți programate pentru dezvoltarea companiei și care sunt obiectivele de business pentru perioada 2027-2030?
- CCEM este încă o companie relativ tânără, cu aproximativ trei ani și jumătate de activitate, dar consider că am depășit deja cea mai dificilă etapă a dezvoltării noastre. Am pornit fără avantajul unui brand consacrat, fără un istoric de proiecte și recomandări construit pe numele companiei și a trebuit, într-un interval relativ scurt, să obținem autorizările, certificările și calificările necesare pentru a putea activa în domenii tehnice complexe și puternic reglementate. Astăzi avem deja un portofoliu relevant, referințe importante și, poate cel mai valoros lucru, încrederea unor beneficiari care continuă să lucreze cu noi. Pentru următorii ani ne propunem o dezvoltare echilibrată și prudentă și consolidarea poziției în piețele în care ne-am demonstrat competența.
Ca ordin de mărime, obiectivul nostru este menținerea unei cifre de afaceri în zona de 4-5 milioane de euro anual, concomitent cu pregătirea companiei pentru următoarea etapă de dezvoltare. O componentă importantă a investițiilor noastre rămâne tehnologia.
O companie modernă de proiectare și consultanță trebuie să investească permanent în software specializat, hardware performant, licențe și infrastructură IT. Vorbim despre investiții care, cumulat, pot ajunge la sute de mii de euro și care sunt indispensabile pentru a putea răspunde cerințelor tot mai ridicate ale beneficiarilor în ceea ce privește calitatea, complexitatea și viteza de livrare. În același timp, investim în ceea ce considerăm că reprezintă principalul capital al CCEM: oamenii și competența tehnică. Dorim să păstrăm specialiștii cu experiență, să atragem noi profesioniști și să construim echipe capabile să gestioneze proiecte multidisciplinare din ce în ce mai complexe.
Pentru perioada 2027-2030 avem însă și o ambiție suplimentară. Analizăm dezvoltarea graduală a unei capabilități proprii de execuție, care să completeze competențele actuale de consultanță, proiectare și management de proiect. Ne dorim ca, în timp, să putem participa la un proiect pe un lanț de valoare mai larg - de la idee și soluție tehnică până la implementarea efectivă. Dacă această dezvoltare se va realiza în parametrii pe care ni-i propunem, următorul pas firesc poate fi trecerea de la structura unei singure companii către un grup de firme cu competențe complementare, capabil să abordeze proiecte de anvergură din România și din regiune. Nu ne propunem însă o creștere cu orice preț. Pentru noi este mai important să construim sănătos și să păstrăm calitatea serviciilor și reputația tehnică a CCEM. Preferăm o creștere controlată și sustenabilă, care să ne permită ca peste câțiva ani să fim o organizație mai mare, fără să pierdem competența și flexibilitatea care ne-au adus până aici.