ENERGY POLICY GROUP (EPG)

România a făcut un pas important, deși întârziat, în dezvoltarea energiei eoliene offshore.
Ministerul Energiei a publicat, pe 23 iulie 2026, spre consultare, lista perimetrelor destinate viitoarelor parcuri, confirmând potențialul acestei resurse. Totuși, provocările la nivel național derivă din disciplina de a respecta calendarul propus și din capacitatea rețelei de transport de a prelua energia produsă.

Proiectul de hotărâre de guvern privind perimetrele eoliene offshore
Potențialul tehnic al energiei eoliene offshore din zona economică exclusivă (ZEE) a României în Marea Neagră a fost estimat la 94 GW, din care aproximativ 22 GW în turbine montate pe fundații fixe, iar restul în turbine plutitoare, conform studiului Energy Policy Group din 2020. Mai mult, energia eoliană offshore ar putea deveni una dintre bazele sistemului electroenergetic național, capabilă să acopere o parte semnificativă din cererea de energie electrică până în 2050.
Ministerul Energiei a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern (HG), care aprobă lista a șase perimetre, cu o capacitate totală de peste 11 GW, care vor fi licitate în trei etape. Adoptarea acesteia reprezintă o condiție prealabilă pentru lansarea procedurilor competitive de atribuire a concesiunilor prevăzute de Legea nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore, precum și un angajament asumat de România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (Reforma 1 - Jalonul 116). Eșalonarea prevăzută în proiectul de HG este următoarea: 
• Faza 1 (zonele 1–3), însumând aproximativ 3,1 GW; 
• Faza 2 (zonele 4–5), însumând aproximativ 2,4 GW; 
• Faza 3 (zona 6), până la 6 GW.
Depășirea pragului de 11 GW reprezintă un semnal încurajator, însă este de dorit ca aceasta să fie asumată explicit în legislație sau, cel puțin, în documentele strategice, însoțită de un calendar ferm de implementare, așa cum a recomandat EPG în decembrie 2024. În acest mod, investitorii ar dispune de predictibilitatea necesară fundamentării deciziilor de investiții.
De altfel, Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) prevede 12,8 GW de energie eoliană până în 2040 și 21,3 GW până în 2050 și stabilește un obiectiv pentru capacitatea inițială offshore până în 2032, însă modelarea nu face distincție între energia eoliană offshore și cea onshore. La rândul ei, Strategia pe termen lung pentru decarbonizare (STL) nu stabilește obiective privind energia eoliană offshore. Singurul document care stabilește o valoare absolută dedicată acestui segment pentru România este Planul Rețelei Europene a Operatorilor de Transport și Sistem de Energie Electrică (ENTSO-E) din 2024, însă fără caracter obligatoriu, respectiv 3 GW pentru 2040 și, în mod surprinzător, aceeași valoare de 3 GW pentru 2050, ceea ce reprezintă doar un sfert din capacitatea totală propusă acum prin HG și mult sub potențialul României. Investitorii așteaptă cu interes implementarea prevederilor Legii nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore, respectiv a calendarului. De exemplu, Black Sea Oil & Gas (BSOG), care operează infrastructura de producție a gazelor naturale offshore în Marea Neagră, a anunțat un obiectiv de cel puțin 1 GW de capacitate eoliană offshore în România.

Aportul energiei eoliene offshore la economia României
Dincolo de producția de energie electrică, sectorul poate avea un efect de multiplicare semnificativ la nivelul economiei în ansamblul ei. Nota de fundamentare care însoțește proiectul de HG estimează că aceste proiecte ar putea genera o valoare adăugată cuprinsă între 16 și 27 de miliarde de euro prin investiții, atragerea de lanțuri de aprovizionare și locuri de muncă.
Analiza EPG din 2023 concluzionează că o capacitate instalată de 3 GW de energie eoliană offshore ar putea genera până la 22.000 de locuri de muncă echivalente cu normă întreagă, dintre care peste 15.000 în cadrul economiei naționale, dar numai dacă România preia o parte din producția de componente și nu se limitează doar la parcurile eoliene offshore. Având în vedere potențialul energiei eoliane offshore din Marea Neagră, România poate face mai mult decât să adauge megawați din surse regenerabile în sistemul electroenergetic. Aceasta poate construi o bază industrială în jurul energiei eoliene offshore și nu doar să se limiteze la importul și exploatarea turbinelor. Însă această oportunitate, la fel ca energia însăși, depinde de infrastructura necesară pentru a o susține.
Această infrastructură are două componente esențiale, respectiv rețeaua de transport de energie electrică și Portul Constanța. În ceea ce privește rețeaua, Dobrogea produce deja mai multă energie electrică decât consumă, iar adăugarea capacității de energie eoliană offshore planificată peste noile surse de energie regenerabilă (eolian onshore și solar) și unitățile nucleare 3 și 4 de la Cernavodă va pune o presiune suplimentară asupra acesteia. Soluția este reprezentată de linia de curent continuu de înaltă tensiune (HVDC) Est-Vest (Arad–Constanța Sud), care nu va intra în funcțiune mai devreme de 2031. 
Planul de acțiune pentru electrificare (Electrification Action Plan) prezentat de Comisia Europeană în iulie 2026 stabilește un obiectiv orientativ de creștere a ponderii energiei electrice la 46 % din consumul final de energie până în 2040, față de 23,4 % în 2024 la nivelul Uniunii Europene. România, cu o pondere de 15,8 % în 2024, pornește de la un nivel mai scăzut decât majoritatea statelor, ceea ce sporește miza dezvoltării industriei autohtone pentru componente pentru turbine eoliene offshore, construcția, instalarea și, respectiv, întreținerea infrastructurii parcurilor eoliene offshore.
Precum semnala EPG în policy paper-ul din decembrie 2024, mai multe dintre etapele care au condus la acest moment au fost parcurse cu întârzieri și cu o transparență limitată față de părțile interesate din afara autorităților publice. EPG le-a urmărit îndeaproape, de la adoptarea Planului Spațial Maritim (PSM) în noiembrie 2023 până la consultările privind termenii de referință pentru studiul specializat care stă la baza blocurilor. Așa cum a menționat în policy paper-ul din decembrie 2024, mai multe dintre aceste etape au fost parcurse cu întârzieri și cu o transparență limitată față de părțile interesate din afara autorităților publice desemnării perimetrelor.

Recomandări
Pe măsură ce procesul dezvoltării energiei eoliene offshore avansează la nivelul României, trebuie avute în vedere următoarele aspecte: 
• Comunicarea clară și coordonată/centralizată a stadiului legislației secundare pentru facilitarea procesului de monitorizare a acesteia de către investitori, societatea civilă și mediul academic. Stadiul legislației secundare prevăzute în Legea nr. 121/2024 (de exemplu, regulamentele Autorității Naționale de Reglementare în Energie - ANRE -, procedurile Autorității Competente pentru Reglementarea Operațiunilor Offshore în Marea Neagră - ACROO -, grupurile de lucru interministeriale) este dificil de reconstituit pe baza informațiilor disponibile publicului.
• Prelungirea perioadei de consultare publică și desfășurarea viitoarelor evenimente de dezbateri într-un format hibrid, pentru a facilita implicarea tuturor părților interesate. Perioada de consultare publică este redusă, aproape de minimul legal, pentru o decizie care va determina acordarea unor concesiuni pentru proiecte în valoare de miliarde de euro, cu implicații asupra mediului, economiei și securității naționale. În plus, deși în ultimele luni au fost organizate două sesiuni de consultare publică pe această temă, ambele s-au desfășurat exclusiv în persoană la Constanța, ceea ce a îngreunat participarea părților interesate care nu au putut să se deplaseze.
• Publicarea integrală a studiului tehnic care stă la baza selecției celor șase perimetre, nu doar a concluziilor acestuia, în vederea evaluării metodologiei și a criteriilor utilizate de către părțile interesate. De exemplu, informațiile privind adâncimea perimetrelor propuse sunt relevante, întrucât unele dintre cele incluse în listă sunt situate în zone cu adâncimi care pot prezenta dificultăți tehnice pentru fundațiile fixe, conform literaturii științifice.
• Planificarea regională și pe termen lung a infrastructurii de transport a energiei eoliene offshore. În acest demers pot fi luate în considerare concepte scalabile, precum insulele energetice, care pot susține nu doar prima fază de dezvoltare, ci și integrarea eficientă a fazelor II și III, îmbunătățind în același timp interconectarea transfrontalieră în Marea Neagră.
Studiul EPG din 2023 privind energia eoliană offshore arată că insulele energetice pot oferi o soluție eficientă și scalabilă pentru integrarea energiei eoliene offshore, cu oportunități de interconectare regională. Această abordare se regăsește și în Comunicarea Comisiei Europene din 2023 privind energia regenerabilă offshore, care identifică rețelele offshore hibride și insulele energetice drept factori-cheie pentru consolidarea infrastructurii rețelei, îmbunătățirea securității aprovizionării și reducerea costurilor.
• Posibilitatea dezvoltării Acordurilor sectoriale inspirate din state precum Regatul Unit al Marii Britanii (2019) și Polonia (2021). Transformarea valorii adăugate anunțate, cuprinsă între EUR 16 și 27 de miliarde, într-o bază industrială națională va depinde de instrumentele pe care România urmează să le pună în aplicare. Ministerul Energiei ar putea negocia un acord sectorial cu dezvoltatorii și investitorii din lanțul de aprovizionare pentru a asigura angajamente privind conținutul local și pentru a coordona investițiile în porturi și în formarea forței de muncă.

Concluzie
Proiectul de HG marchează trecerea ambiției României în domeniul energiei eoliene offshore din documentele de planificare într-un calendar operațional de implementare. Cei peste 11 GW de energie eoliană offshore identificați în cele șase perimetre indică un nivel apropiat de estimarea EPG în documentele publicate începând din 2020, respectiv cel puțin 15 GW până în 2050. Însă transformarea acestei ambiții în capacitate instalată care să producă energie și într-o potențială industrie prelucrătoare autohtonă depinde de asumarea acestei ținte în legislație sau cel puțin în documentele strategice, de o rețea de transport consolidată și pregătită pentru preluarea energiei, porturi modernizate și forță de muncă pregătită. EPG va continua să monitorizeze modul în care sunt abordate aceste aspecte pe măsură ce proiectul de HG avansează spre adoptare și se pregătesc primele licitații.

* Autori: Alina Arsani, Head of Energy Systems, și Mihai Constantin, Senior Researcher la EPG - Energy Policy Group.