Agenda Constructiilor
Sambata, 28 Decembrie 2024
Home - Stiri - Actualitatea interna - ANALIZA: Efervescenta pe piata nationala de fuziuni si achizitii
ANALIZA: Efervescenta pe piata nationala de fuziuni si achizitii
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 19 Ian 2018 07:58
Piata de fuziuni si achizitii din Romania s-a cifrat la 4 miliarde euro - 4,5 miliarde euro, anul trecut, in crestere cu 15% comparativ cu 2016, reiese din informatiile prezentate de oficiali ai Deloitte Romania, la data de 17 ianuarie a.c., in cadrul unei conferinte ce a prilejuit lansarea unui raport cu privire la acest subiect. Conform datelor companiei, aceasta cifra include si tranzactiile cu valoare necomunicata. Mai precis, daca se iau in considerare doar informatiile pe baza surselor publice si a tranzactiilor cu valoare comunicata (ce au reprezentat sursa realizarii cercetarii), piata nationala de fuziuni si achizitii (M & A) a inregistrat cu siguranta o valoare de 3,8 miliarde euro in 2017 si, daca se adauga estimarile privind tranzactiile cu valoare necomunicata, totalul pietei este cuprins intre 4 miliarde euro si cel mult 4,5 miliarde euro. Potrivit prognozelor Deloitte, si in acest an exista premise ca piata de profil sa atinga nivelul de cel putin 4 miliarde euro.
"Activitatea pe segmentul M & A a continuat sa creasca in 2017, dar mai imbucurator a fost faptul ca s-au inregistrat 15 tranzactii cu o valoare cuprinsa intre 100 de milioane de euro si 500 de milioane de euro, ceea ce este o performanta si constituie un record al ultimului deceniu", a declarat Ioana Filipescu, partener in consultanta pentru fuziuni si achizitii, in cadrul Deloitte Romania.
Analiza Deloitte vizeaza tranzactiile cu o valoare mai mare de cinci milioane de euro, iar criteriul luat in calcul ca valoare pentru o tranzactie, deci si pentru evaluarea pietei, in ansamblu, este pretul platit de catre cumparator.
„Evaluarile pot fi considerate subiective, dar pretul platit este de fapt valoarea de piata a unei companii“, a precizat, la randul sau, Lars Wiechen, partener coordonator al departamentului de consultanta financiara al Deloitte Romania.
Fuziunile si achizitiile din constructii nu au depasit 30 milioane de euro
Dupa cum se arata in studiul prezentat la conferinta, clasamentul in functie de sectoare arata ca domeniul imobiliar se afla pe primul loc (ca valoare totala a tranzactiilor), urmat cel al energiei si de sectorul serviciilor financiare. De asemenea, a existat o dinamica deosebita in sectoare precum cele de tehnologie, mass-media, telecomunicatii, industrie si servicii medicale, in timp ce domeniul constructiilor ocupa penultima pozitie ca valoare, cu tranzactii de maximum 30 de milioane de euro sau antepenultimul loc, ca numar de tranzactii, mai precis trei astfel de operatiuni in 2017.
Potrivit datelor Deloitte, anul trecut, activitatea fondurilor de investitii s-a situat la un nivel ridicat, acestea realizand in total 13 achizitii. In plus, pe langa cea mai mare tranzactie a anului trecut (si anume preluarea de catre Enel a unui pachet de aproape 14% din actiunile companiilor E-Distributie Muntenia si Enel Energie Muntenia, contra unui pret de 401 milioane de euro, cum l-a stabilit Curtea de Arbitraj de la Paris), au fost mentionate si alte tranzactii cu valori mai mici (cuprinse intre 100 milioane de euro si 200 milioane de euro), cum ar fi: achizitia hotelurilor Radisson Blu si Park Inn de catre fondurile de investitii Cerberus si Revetas Capital (cu o valoare anuntata oficial de 169,2 milioane de euro), asocierea dintre Atterbury Europe si Iulius Holding (cu o valoare ce nu a fost facuta publica, dar este prognozata in acest interval de pret), achizitia anuntata a celei mai mari parti a activelor Oltchim de catre Chimcomplex (la un pret de 127 milioane de euro) etc. Expertii Deloitte au mai aratat, in final, ca piata de fuziuni si achizitii din Romania a inregistrat si esecul (momentan? - n.r.) al unei tranzactii anuntate in 2017, respectiv tranzactia evaluata la circa 164 milioane de euro prin care Dedeman urma sa preia complexul de birouri AFI Park de la AFI.
In total (si in concluzie), expertii Deloitte au numarat 105 tranzactii reusite, anuntate in 2017, inclusiv cele ale caror valoare nu a fost dezvaluita. Numarul de tranzactii a crescut, astfel, tot cu 15% fata de 2016. O alta tendinta remarcata de Deloitte in 2017 este ca a crescut numarul tranzactiilor bilaterale, in care cumparatorul a negociat direct cu vanzatorul, fara a mai avea loc un proces competitiv de vanzare. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEALLBIMSISECAMhiltiTotalEnergiesRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Acvatot 2019
noark
VEGO
concelex
CONCEPT STRUCTURE
SIGM
SSAB
CDS
strabag nivel 1
DRS
GEWISS
leviatan
AED
ELECTROGRUP
ERBASU CONSTRUCT
theda mar
Ubitech
rigips
quadratum
EURO BUILD
konsent
MAKITA
EDIT-Structural
Arduro
BogArt

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<