Al doilea trimestru al anului 2020 a fost o perioada plin de provocari pentru economia romaneasca, caracterizata de scaderi profunde nemaiintalnite in ultimii 25 de ani (de cand datele trimestriale aferente PIB sunt disponibile). Intr-o masura mai mare sau mai mica, pandemia a afectat toate ramurile economiei. Insa, spre deosebire de criza din 2008, datele publicate cu frecventa lunara evidentiaza faptul ca recuperarea a inceput mai devreme, inca din luna mai. Iar in luna iunie ritmul revenirii a devenit deosebit de puternic, deschizand calea catre o crestere robusta in trimestrul al treilea. Ulterior, ritmul revenirii este preconizat sa se incetineasca semnificativ. In momentul de fata, conform scenariului cel mai probabil activitatea economica va reusi sa isi revina la nivelul pre-criza mult mai repede decat in recesiunile anterioare. Pentru aceasta, insa, este esentiala indeplinirea simultana a mai multor conditii. Procesul de recuperare urmeaza sa ajunga intr-o etapa fragila, si daca nu acordam atentia potrivita provocarilor, situatia poate redeveni critica intr-o fractiune de secunda. Prin urmare, inca este nevoie de multa munca si decizii adecvate situatiei pana la recuperarea deplina atat pe plan extern cat si intern.

La mijlocul lunii august, toate indoielile au disparut dupa ce Institutul National de Statistica a confirmat ca, in trimestrul II 2020, economia Romaniei a scazut cu 12,3% (ritm trimestrial) si 10,5% (ritm anual), cu mult peste pierderile inregistrate in recesiunile anterioare. Datele PIB trimestriale sunt disponibile incepand din 1995, insa, in acesti 25 de ani (care se transpun in cca. 100 de observatii trimestriale), asemenea scaderi profunde nu au mai fost inregistrate. In acest context, cred ca putem aplica metafora lebedei negre facuta celebra de profesorul Nassim Nicholas Taleb. Totusi, este de remarcat faptul ca, in momentul de fata, vorbim de o lebada foarte diferita comparativ cu cea din 2008. O astfel de diferenta poate fi identificata in evolutia crizei utilizand date cu frecventa lunara.

Pentru a analiza cele mai recente evolutii, am aplicat modelul prezentat intr-un articol anterior utilizand informatiile economice publicate pentru lunile mai si iunie, dar si datele revizuite pentru lunile precedente. Desigur, un model nu poate fi niciodata perfect. De exemplu, pentru al doilea trimestru al anului 2020, modelul indica o scadere a PIB de “doar” -11,1% (ritm trimestrial), usor sub cifrele anuntate de INS (-12,3%). Cu toate acestea, tinand cont de incertitudinile extrem de ridicate asociate estimarilor in timp de criza, cred ca rezultatul dat de model surprinde in mod adecvat efectele pandemiei asupra activitatii economice. Datele recente confirma faptul ca, dupa o scadere extrem de dura in luna aprilie, recuperarea a inceput sa se contureze deja pe parcursul lunii mai, iar dinamica revenirii a devenit chiar una alerta in ultima luna a trimestrului II. Astfel, forma crizei sugestiv intitulata Marele Blocaj pare sa fie foarte diferita fata de cea inregistrata in perioada Marii Recesiuni din 2008. Desigur, intrebarea cea mai interesanta este la ce sa ne asteptam in perioada urmatoare. Voi reveni si la acest subiect in a doua parte a articolului.

Care este natura fundamentala a crizei din 2020 si cum se raporteaza aceasta la caracteristicile recesiunii din 2008? Evenimentele anului 2008 sunt amintite foarte des ca o lebada neagra, totusi, Marea Recesiune poate fi clasificata ca una facand parte din familia crizelor financiare clasice. Atat pe plan intern, cat si in economiile principale ale lumii, cataclismul din 2008 a fost precedat de un boom clasic al creditarii, si insotit de o bula imobiliara, elementul de noutate constand la acel moment in utilizarea pe scara larga in economiile avansate a unui portofoliu eclectic de instrumente financiare de o complexitate neuzuala. Sectorul privat, in special segmentul gospodariilor, s-a indatorat mult peste limitele sustenabilitatii, in timp ce sectorul financiar a devenit deosebit de expus la socurile externe din cauza nivelurilor scazute ale capitalizarii si al sporirii apelului la scheme de finantare pe termen scurt. In aceasta situatie fragila, o scanteie, si anume caderea bancii de investitii Lehman Brothers, a fost suficienta pentru a rasturna intregul sectorului financiar intr-un ritm exploziv, ulterior avalansa propagandu-se asupra sectorului real si provocand o recesiune economica deosebit de profunda. Astfel, criza a fost extrem de dureroasa, pentru ca s-a atins punctul minim al mai multor tipuri de cicluri (precum cel al economiei reale, financiare, imobiliare). In Romania, situatia a fost agravata si de diverse dezechilibre macroeconomice, in special de deficitul de cont curent (cu mult peste 10% din PIB) si de cel bugetar (cca. 5% din PIB).

La sfarsitul anului 2019, puteam vorbi despre multe puncte slabe ale economiei globale (precum slabirea activitatii economice sub umbra tensiunilor comerciale, supraevaluarea pietelor financiare sau ingrijorarile privind acumularea datoriilor in cazul companiilor), totusi, ar fi fost dificil de identificat un singur factor de risc de anvergura celui al bulei create pe piata imobiliara in intervalul 2007-2008. In perioada premergatoare pandemiei, economia globala nu a fost caracterizata de o supraincalzire atat de excesiva ca in 2008. In cazul Romaniei, in ultimii ani, volumul creditelor a crescut intr-un ritm moderat, consecinta acestei evolutii fiind si nivelul redus al intermedierii financiare din economia noastra. Desi piata imobiliara a inregistrat un avans, nu puteam vorbi de o bula generalizata. Majoritatea gospodariilor erau mai bine pozitionate din punct de vedere financiar, iar sistemul bancar dispunea de o mai buna capacitate de a face fata socurilor externe datorita nivelului ridicat al capitalizarii si rezervelor suplimentare pentru acoperirea necesarului de lichiditate. Insa, in ceea ce priveste dezechilibrele macroeconomice, disciplina precara in cazul finantelor publice a ramas o veriga slaba a economiei autohtone (de exemplu, in 2019, deficitul bugetar a inregistrat o valoare de peste 4% din PIB, cea mai ridicata din UE), de asemenea, in comparatie cu alte tari din regiunea noastra, deficitul de cont curent a fost relativ ridicat (aproape de pragul de 5%).

In acest context, izbucnirea crizei din 2008 a creat o situatie caracterizata de stres financiar extrem de ridicat, ale carei efecte s-au resimtit pe o perioada indelungata atat la nivel global, cat si in cazul Romaniei. Finantarea deficitul bugetar prin accesarea pietelor a devenit imposibila, cursul de schimb al monedei nationale a inregistrat o variatie de aproape 20% intr-o perioada relativ scurta, iar pietele bursiere s-au prabusit. Acum, spre deosebire de 2008, recesiunea a fost cauzata de SARS-COV-2, un dusman invizibil, plasat in afara sferei de actiune a pietelor financiare. Desigur, deteriorarea brusca a conditiilor financiare nu a putut fi evitata nici de aceasta data, insa situatia s-a calmat mult mai repede (cel putin pentru moment). Masurile adoptate de bancile centrale si ceilalti actori decizionali (atat din strainatate, cat si din plan intern), considerate de magnitudini istorice si, in plus, implementate intr-un timp record, au jucat un rol cheie in calmarea pietelor. De asemenea, rezilienta sectorului bancar, ca urmare a eforturilor de consolidare din ultimii ani, a oferit un sprijin important. Diferenta dintre morfologia celor doua recesiuni este indicata si de faptul ca, in cateva luni de la izbucnirea furtunii din 2008, ratele dobanzilor la imprumuturile noi in lei acordate companiilor au crescut cu 500-600 puncte de baza (in medie la 21%). In plus, a fost nevoie de aproximativ un an pana cand costurile de finantare au revenit in apropierea nivelurilor inregistrate in perioada pre-criza. In conditiile Marelui Blocaj, comparativ cu nivelul observat in februarie 2020, aceleasi rate ale dobanzilor au scazut cu cca. 160 puncte de baza pana la 4,5% in luna iulie. Probabil ca acest nivel nu este inca ceea ce multi dintre noi ne-am dori, insa fara indoiala, evolutia are efecte favorabile privind sprijinirea procesului de recuperare economica.

Pentru trimestrul II 2020, Institutul National de Statistica va publica datele PIB detaliate abia saptamana viitoare (pe data de 8 septembrie), totusi indicatorii cu o frecventa lunara ne furnizeaza informatii utile, care ne permit sa comparam evolutiile recente cu cele din criza anterioara. In perioada dezastrului din 2008, probabil industria a fost cel mai de succes sector. Desigur, la inceputul crizei, productia industriala a inregistrat un declin semnificativ (sa nu uitam ca acest sector este foarte ciclic si deosebit de sensibil la reducerea cererii externe), insa recuperarea a debutat relativ rapid. In aceasta evolutie, deschiderea unitatilor noi de productie a jucat un rol important (ca exemplu, putem sa ne gandim la industria auto). Faptul ca Romania a devenit membru al UE tocmai inaintea crizei, a ajutat extrem de mult la procesul de redresare, tara devenind astfel o destinatie atractiva pentru investitorii straini datorita diverselor avantaje competitive. In aceste conditii, scaderea initiala a fost, in mare masura, recuperata pe un orizont de timp de doar 12 luni. 2020 ne arata o imagine foarte diferita. Dintre principalele ramuri ale economiei (servicii private, industrie si constructii), in cazul industriei putem vedea cel mai drastic declin, marcat in principal de inchiderile fortate ale unor unitati productive. Ca urmare a procesului de redeschidere al economiei, recuperarea este rapida, totusi, in luna iunie, volumul productiei plasandu-se cu aprox. 15% sub nivelul inregistrat in luna februarie 2020. Cu privire la perspectivele industriei, trebuie mentionat ca viteza si traiectoria redresarii cererii externe vor fi absolut cruciale. Pe baza asteptarilor asociate scurtarii lanturilor de productie, putem gasi motive de sperante pentru investitii de tip greenfield, insa este important de adaugat ca incertitudinile sunt deosebit de ridicate, mai ales din cauza infrastructurii in continuare precare si a competitivitatii care a cunoscut erodari pe parcursul ultimilor ani. Astfel, suntem departe de a fi siguri ca sectorul va putea repeta un succes asemanator cu cel din criza anterioara.

Din pacate, nu avem la dispozitie un indicator lunar specific in cazul serviciilor private, care, similar industriei, sa acopere in totalitate „volumul” serviciilor prestate de acest sector. Din acest motiv, am folosit un indicator proxy pentru prezentarea principalelor evolutii. Insa aceasta abordare inseamna ca semnalele furnizate de indicator s-ar putea sa aiba o precizie mai redusa. In plus, analiza evolutiilor din acest sector este complicata si de faptul ca actuala criza a afectat ramura serviciilor intr-un mod mult mai direct decat orice alta criza din trecut, facand si mai dificila previzionarea valorii adaugate brute pe baza indicatorilor cu frecventa lunara (trebuie mentionat ca, in cazul dinamicii PIB, valoarea adaugata bruta este etalonul de referinta). Cu toate acestea, cred ca indicatorul proxy, construit prin ponderare, reflecta destul de corect impactul crizei asupra sectorului. In ansamblu, efectele crizei nu au fost la fel de drastice ca in cazul industriei, cu mentiunea ca la nivel sub-sectorial pot fi observate tendinte complet diferite (de exemplu, ramura HoReCa a fost caracterizata de un colaps de proportii, in timp ce sectorul IT sau serviciile de curierat au reusit sa capitalizeze in perioada pandemiei). Cele mai recente informatii sugereaza ca, dupa o scadere profunda in luna aprilie, recuperarea a inceput sa se contureze deja de pe parcursul lunii mai, iar apoi, in luna iunie, redresarea a devenit dinamica, intrucat tot mai multe unitati si-au redeschis, complet sau partial, portile. In privinta perspectivelor, este important de adaugat ca magnitudinea reculului inregistrat in luna iunie nu este de asteptat a se mai repeta in perioadele urmatoare. Totusi, avem sanse ca recuperarea completa a sectorului sa fie mai rapida decat in ciclul post-2008, in principal beneficiind de situatia financiara ceva mai echilibrata a gospodariilor. De mentionat ca, in comparatie cu sectorul industrial, cel al serviciilor de piata este mai dependent de evolutia cererii interne. In plus, intre ramurile serviciilor, gasim si sub-sectoare care pot performa bine chiar si in timpul crizelor (de exemplu segmentul IT, care are o pondere din ce in ce mai importanta in economia noastra). In acelasi timp, ramane de vazut cum se poate adapta segmentul HoReCa la conditiile noi determinate de coronavirus, un subiect inconjurat de incertitudini ridicate.

In timpul crizei din 2008, piata imobiliara a trecut printr-o recesiune extrem de profunda. Putem declara ca acest sector a fost lovit cel mai puternic de furtuna financiara. In perioada pre-criza, sectorul a devenit categoric supraincalzit. Cresterea excesiva a creditarii impreuna cu intrarile fara precedent de capitaluri din strainatate au contribuit la formarea unei bule imobiliare semnificative. Analizand tarile din regiune, puteam constata ca Romania a inregistrat cel mai rapid ritm de crestere a preturilor. Apoi, pe masura ce sursele de finantare din strainatate s-au diminuat apreciabil pe fondul turbulentelor financiare, piata imobiliara s-a prabusit. In consecinta, sectorul constructiilor a intrat intr-o perioada deosebit de dureroasa. In momentul de fata, spre deosebire de 2008, sectorul constructiilor poate fi considerat ca o poveste de succes a rezilientei. In ciuda situatiei epidemice, dinamica volumului lucrarilor de constructii a reusit sa ramana pe plus in lunile martie si aprilie, iar abia in perioada mai-iunie, au aparut unele semne de slabiciune. Pe langa faptul ca dezvoltatorii imobiliari au preferat sa continue proiectele in curs de derulare in pofida dificultatilor generate de coronavirus, rezilienta sectorului se datoreaza probabil si faptului ca piata imobiliara a intrat in noua criza cu o situatie ceva mai solida, beneficiind inclusiv de unele avantaje fiscale deloc de ignorat. Cu toate acestea, cu privire la perspective, avem numeroase semne de intrebari. Din acest motiv, ar fi mult prea devreme sa declaram o victorie. Cel mai probabil, efectele crizei vor fi resimtite cu o anumita intarziere. De retinut ca performanta sectorului este dependenta de evolutia veniturilor si de cea a increderii in viitor a gospodariilor. De asemenea, piata este influentata de asteptarile antreprenorilor, precum si de accesul la sursele de finantare, factori care joaca un rol determinant in deciziile de achizitie a locuintelor si, respectiv, asupra celor de investitii. Tinand cont de magnitudinea socului generat de pandemie, este greu de crezut ca dinamica veniturilor salariale si increderea in viitor a gospodariilor si antreprenorilor isi vor reveni peste noapte la nivelul pre-criza. In acelasi timp, un scenariu similar in severitate cu cel al anului 2008 pare putin probabil datorita comportamentului mai precaut al agentilor economici in perioada pre-pandemie. In plus, fondurile UE (inclusiv programul de redresare Next Generation EU) pot mari sansele de supravietuire ale companiilor din sectorul constructiilor. De asemenea, ramane de vazut, in ce masura noul program O familie, o casa va putea oferi un sprijin pietei rezidentiale.

Pe partea cererii, as evidentia evolutia consumului si a balantei comerciale. In 2008, cheltuielile de consum ale gospodariilor au fost sustinute de cresterea rapida a creditelor (ca pondere in PIB, valoarea imprumuturilor acordate populatiei a crescut de la 4% in 2004 la 18% in 2008). In acelasi timp, dupa o perioada de tranzitie extrem de dificila in anii ’90 si la inceputul anilor 2000, societatea romaneasca a devenit (mult prea) optimista pe fondul cresterilor rapide ale salariilor, al accesului mai facil la credite si, cel mai probabil al statutului de nou membru al UE, toate acestea avand un rol in configurarea unui sentiment favorabil. Insa, din pacate, ritmul accelerat al consumului si al indatorarii s-a razbunat ulterior, ducand la un proces dureros de dezintermediere. Mai mult decat atat, necesitatea de a ajusta anumite dezechilibre in alte domenii ale economiei (de exemplu, corectia deficitului bugetar prin reducerea cheltuielilor de personal si majorarea TVA) a amanat redresarea consumului.

Per ansamblu, in ultimii ani, populatia a fost mai prudenta, cresterea consumului nefiind insotita de o indatorare extrem de rapida (raportat la PIB, valoarea imprumuturilor a scazut sub 14% la sfarsitul anului 2019). Desigur, aceasta imagine este nuantata de faptul ca politica fiscala a stimulat in mod continuu consumul prin majorarea salariilor si cheltuielilor sociale, care, pana la urma, au fost finantate inclusiv prin cresterea gradului de indatorare a sectorului public.

Cele mai recente date sugereaza ca, pe de o parte, declinul a fost extrem de profund din cauza masurilor de distantare sociala in luna aprilie. Pe de alta parte insa, in perioada mai-iunie, recuperarea pare sa fi fost deosebit de rapida. Nu este prezentata, totusi, merita remarcat faptul ca, in luna iunie, in comparatia cu aceeasi perioada a anului trecut, comertul cu amanuntul a revenit in teritoriu pozitiv. De asemenea, vanzarile auto au inregistrat un recul alert. In spatele scaderii puternice, putem gasi diversi factori care au jucat un rol important in evolutia sectorului. Pe de o parte, avem impactul favorabil al cererii amanate (pent-up demand), actiunile autoritatilor care au atenuat, intr-o anumita masura, efectele negative (de exemplu, introducerea somajului tehnic), precum si caracterul acomodativ al politicii monetare (reduceri succesive ale dobanzii de politica monetara, mentinerea stabilitatii relative a cursului valutar etc.). Pe de alta parte, analizand factorii fundamentali, merita subliniata situatia financiara mai solida a populatiei. Cu toate acestea, ar fi prematur sa jubilam, intrucat perspectivele pietei fortei de munca s-au deteriorat, astfel incat dinamica redresarii consumului este preconizata sa se incetineasca in mod semnificativ in perioada urmatoare. Este de remarcat si faptul ca, in comparatie cu 2008, revenirea relativ dinamica a consumului se transpune intr-o cerere mai ridicata pentru produse si servicii din import. Din pacate, evolutia exporturilor pare sa nu fie la fel de favorabila, astfel deficitul comercial este preconizata sa ramana destul de ridicat si in anul 2020.

In cazul in care, in perioada iulie-august-septembrie, activitatea economica s-ar mentine la nivelul estimat pentru luna iunie, in termeni trimestriali, am putea vedea deja o crestere economica deosebit de robusta. Datele publicate pentru primele doua luni ale trimestrului III, cum ar fi indicii de incredere economica, precum si indicatorii alternativi cu frecventa ridicata (de exemplu, indicatorii de mobilitate Google) sugereaza ca economia Romaniei a reusit sa isi consolideze castigurile obtinute in luna iunie, o evolutie categoric incurajatoare. Totusi, este de mentionat ca asteptarile pentru trimestrul III sunt, intr-o anumita masura, umbrite de evolutia posibila a productiei agricole. Traditional, in trimestrul III, agricultura are un aport ridicat la formarea PIB-ului si pare ca performanta sectorului nu va fi una prea favorabila. Comparativ cu anul trecut, productia de grau a scazut cu peste 30%, la doar 3,3 tone la hectar, conform ultimei estimari a Comisiei Europene. Pe ansamblu, in ciuda stirilor sumbre din domeniul agriculturii, o crestere puternica a PIB pare sa ramana scenariul cel mai probabil pentru perioada iulie-septembrie.

De fapt, intrebarea principala este ce se va intampla dupa al treilea trimestru si cat timp va dura pana cand activitatea economica isi va reveni la nivelul perioadei pre-criza. Sa nu avem iluzii, dinamica alerta a redresarii din lunile mai si iunie nu este sustenabila. Ulterior trimestrului III, ritmul revenirii, in mod firesc, se va incetini considerabil. In aceasta privinta, as dori sa subliniez doar cativa factori. Ca urmare a relaxarii masurilor de distantare sociala, economia a beneficiat de o cerere amanata („pent-up demand”). In timpul starii de urgenta, au existat bunuri si servicii pe care nu le-am putut cumpara din cauza restrictiilor de mobilitate ori datorita temerilor exagerate de imbolnavire, insa si pe fondul unor perturbari ale lanturilor de productie si distributie. Dupa redeschiderea economiei si calmarea (fondata sau nefondata) temerilor, populatia a incercat sa compenseze decalajul de consum, insa este de asteptat ca acest impuls favorabil din partea cererii amanate sa se disipeze treptat. De asemenea, in ultima perioada, numarul infectiilor noi a inregistrat o recrudescenta, atat in Romania, cat si in strainatate, ceea ce este de natura sa slabeasca procesul de recuperare. In plus, este preconizat ca in randul partenerilor nostri comerciali, dinamica redresarii sa isi piarda din ritm, cu repercusiuni nefavorabile asupra economiei autohtone. Mai mult, in absenta concretizarii unui tratament medical eficient, este greu de imaginat o revenire rapida a activitatii economice la nivelul inregistrat anterior pandemiei. In acelasi timp, sectorul public, sectorul companiilor, precum si piata muncii trebuie sa treaca prin diverse transformari, iar in unele cazuri, chiar prin ajustari si corectii dureroase, pentru a se putea adapta la noua realitate post-pandemie. Acest lucru, insa, este de asteptat sa necesite o perioada mai lunga de timp.

Experienta ultimelor doua decenii si jumatate ne arata ca, de obicei, economia romaneasca are nevoie de cca. 5-6 ani pentru a reveni la nivelul PIB pre-criza. 5-6 ani este o perioada foarte lunga, mai ales sub presiunea conditiilor nefavorabile ale crizelor. Spre deosebire de cele doua recesiuni majore anterioare, de aceasta data consensul pietei (media opiniilor analistilor intervievati de Reuters si Consensus Economics) prevede ca doi ani ar fi suficienti pentru ca economia romaneasca sa recupereze pierderile suferite in trimestrul II 2020. Astfel, pe parcursul anului 2022 teoretic am reusi sa revenim la PIB-ul inregistrat anterior crizei pandemica. Cu alte cuvinte, experienta deceniilor trecute de 5-6 ani sta fata in fata cu asteptarea de cca. 2 ani a profesionistilor in contextul actualei crize. Personal, in continuare tind sa cred ca asteptarile analistilor sunt mai aproape de adevar, in principiu datorita caracteristicilor unice ale crizei si masurilor economice externe si interne, considerate a avea o magnitudine istorica.

Nu sunt un adept al abecedarului crizelor, totusi, daca este necesar sa dau o forma traiectoriei redresarii, as opta pentru varianta care este intre „V” si „L”, unde revenirea economiei urmareste o inviorare rapida in faza initiala, iar ulterior se aplatizeaza treptat, marcand si posibile scaderi tranzitorii inainte sa atinga nivelul inregistrat pre-criza. In acest sens, cred ca scenariul prezentat in Raportul asupra inflatiei - august 2020 este o referinta foarte utila. Este de mentionat ca cifrele prezentate in raport se refera la decalajul de productie (gap-ul PIB) si nu la nivelul propriu-zis al PIB-ului real (raportul urmareste evolutiile economice din perspectiva dinamicii inflatiei, astfel decalajul este mult mai important decat nivelul PIB), insa, aceasta diferenta in interpretarea datelor nu schimba validitatea traiectoriei de revenire.

Acest profil al recuperarii economice este scenariul cel mai probabil in opinia mea, si il putem numi scenariu de baza sau V1, insa este conditionat de un set de factori. In primul rand, se presupune ca vom reusi sa gestionam situatia epidemica (prin depistarea persoanelor infectate, izolare locala etc.), atat pe plan intern, cat si la nivel global, fara a fi necesara reapelarea la masuri de inchidere generalizata ale economiilor. O alta conditie este ca principalele economii ale lumii sa beneficieze de o recuperare in linie cu asteptarile indicate de majoritatea analistilor profesionisti. Sa nu avem iluzii, daca economia globala nu va reusi sa-si revina, nici noi nu vom avea prea multe sanse sa iesim din situatia dificila cauzata de pandemie. Insa chiar daca conditiile de mai sus sunt indeplinite, revenirea totusi mai poate fi anulata prin masuri care submineaza in mod semnificativ increderea investitorilor in economia Romaniei. De exemplu, pierderea categoriei ratingului de tara recomandata pentru investitii ar implica costuri imense pentru toate sectoarele economiei. Numarul si diversitatea conditiilor care sunt necesare pentru recuperarea deplina indica faptul ca economia se afla in pragul unei etape foarte fragile a procesului de redresare. Daca nu acordam atentia cuvenita circumstantelor care ar putea pune in pericol revenirea, atat progresele obtinute pana acum, cat si perspectivele viitoare se pot schimba radical intr-o fractiune de secunda. In cazul in care situatia epidemica se inrautateste considerabil, traiectoria economiei ar putea fi mai degraba asemanatoare cu scenariul de senzitivitate prezentat. De asemenea, in absenta unor abordari adecvate si responsabile in perioada urmatoare, din partea tuturor actorilor, acumularea extrem de rapida a datoriilor (o tendinta tipica a crizei actuale, mai ales in cazul sectorului public) creeaza toate premisele unei furtuni din familia crizelor financiare clasice.

Desi sunt sceptic in aceasta privinta, totusi nu poate fi exclus in totalitate un scenariu oarecum mai optimist decat cele prezentate mai sus, pe fondul unor utilizari extrem de eficiente a fondurilor UE, solutii medicale integrate si imediat accesibile etc., urmate de o revenire mai rapida a pietei muncii si a increderii in economie. Primul pas si cel mai important insa este sa limitam riscurile deja cunoscute si sa consolidam, prin masuri sustenabile, recuperarea care s-a conturat deja.