Agenda Constructiilor
Marti, 18 Martie 2025
BUCIN MOB
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - CITR sustine concordatul preventiv, ca solutie de reducere a impactului insolventei
CITR sustine concordatul preventiv, ca solutie de reducere a impactului insolventei
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de AG&F 17 Mar 2025 10:44
CITR, liderul pietei de insolventa si restructurare din Romania, anunta ca numarul companiilor care au apelat la procedurile de insolventa in 2024 a crescut cu peste 9% fata de anul anterior si a atins pragul de 7.274. Dintre acestea, 141 sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion euro, comparativ cu 90 in anul precedent. In ceea ce priveste numarul cererilor pentru restructurare prin procedura de concordat preventiv, acestea au avut o crestere semnificativa in 2024, de 118%, ajungand la 197.
Aceste cifre vin in contextul in care in 2024, insolventele la nivel global inregistreaza o crestere accelerata cu o estimare de +11% pentru intregul an, dupa un salt de +7% in 2023. Dintre tarile cu impact economic asupra Romaniei mentionam Germania care a inregistrat in ultimul trimestru al anului trecut cel mai mare numar de insolvente ale companiilor din 2009, cu o presiune semnificativa asupra industriilor mari, evolutia negativa fiind atribuita partial crizei economice actuale si cresterii costului energiei si salariilor. Economia romaneasca s-a confruntat cu provocari legate de mentinerea stabilitatii preturilor si de sustinerea cresterii economice, in contextul unor conditii financiare mai restrictive si al unei cereri externe mai slabe.
"Desi inca sub nivelurile crizei financiare globale din 2008, insolventele in multe tari, inclusiv Marea Britanie, Franta si Germania, au depasit deja pragurile pre-pandemie, reflectand presiuni economice crescute si tranzitia catre noi modele de afaceri. Aceasta tendinta este resimtita in majoritatea regiunilor si sectoarelor economice, inclusiv in Romania, impulsionata si de "eliminarea perfuziilor” oferite companiilor in timpul pandemiei si crizei energetice. Insolventele si cererile de concordat preventiv din 2024 din Romania ne arata ca si mediul de afaceri trece printr-o transformare. Perspectivele actuale indica un val iminent de insolvente, pentru ca multe companii au fost mentinute artificial in viata prin diverse masuri de sprijin. Aceste companii recurg la solutii de redresare cand este prea tarziu, ceea ce reduce semnificativ sansele de succes. Recomandam companiilor sa apeleze la solutii specializate inainte ca dificultatile sa devina insurmontabile. Adaptabilitatea si planificarea strategica vor face diferenta in perioada urmatoare.” a declarat Paul-Dieter Cirlanaru, CEO CITR.
Cele mai afectate sectoare in 2024 au fost comertul cu ridicata si cu amanuntul, lider in 2024, cu 1.902 insolvente, in crestere cu 6,79% fata de 2023, sectorul constructiilor, cu 1.499 insolvente, in crestere cu 13,39% si industria prelucratoare, cu 852 insolvente, in crestere cu 7,17% fata de anul anterior.
Cele mai multe insolvente deschise in 2024 s-au inregistrat in Bucuresti (1.375) si in judetele Bihor (581), Cluj (529) si Timis (424) care cumuleaza 40% din total. Cele mai mari cresteri procentuale ale insolventelor, raportate la judete, se inregistreaza, in 2024, in Brasov, cu o crestere de 46,39%, urmat de Botosani, unde numarul insolventelor a crescut cu 36,84%, si Bacau, cu un avans de 35,78%. Aceasta tendinta ar putea indica o deteriorare a conditiilor economice la nivel regional, afectand atat judetele mari si dinamice (Brasov), cat si pe cele cu o economie mai fragila (Botosani, Bacau). Fenomenul poate fi legat de scumpirea creditarii, scaderea cererii interne sau dificultati in sectoarele industriale si de constructii.
Concordatul preventiv, o solutie cu tot mai mare tractiune in randul companiilor aflate in dificultate, dar cu o rata mica de succes.
197 de cereri de deschideri a procedurii de concordat preventiv au fost inregistrate in 2024, fata de cele 90 din 2023, in crestere de peste 118%. Dintre acestea mai putin de jumatate au fost omologate.
"In timp ce cresterea cererilor de concordat preventiv este un lucru pozitiv, numarul celor omologate ramane modest in raport cu situatiile economice care ar putea beneficia de acest mecanism. Aceasta reflecta o problema profunda: solutiile de redresare sunt accesate prea tarziu, cand dificultatea este prea avansata ca sa mai poata fi tratata cu restructurare, iar urmatoarea incercare pentru salvare este insolventa. Concordatul preventiv poate reprezenta, daca este accesat la inceputul dificultatii, o solutie eficienta, care permite companiilor sa se restructureze, mentinandu-si activitatea si locurile de munca. In acelasi timp, pentru economie, folosirea mai ampla a mecanismelor de prevenire, precum concordatul preventiv, poate reduce impactul economic al insolventelor.” a adaugat Paul-Dieter Cirlanaru, CEO CITR.
Pentru companii, este momentul sa investeasca in solutii de optimizare a costurilor, digitalizare si gestionare proactiva a riscurilor financiare. Pentru investitori, sectorul de restructurare devine o piata atractiva, cu oportunitati de achizitii strategice si redresare.
 
Scenarii de viitor
Inflatia, desi in scadere, continua sa fie alimentata de cresterea preturilor la combustibili si alimente, precum si de majorarile salariale care pun presiune pe costurile de productie. In plus dezechilibrele economice risca sa accelereze problemele financiare ale companiilor.
Realitatea este ca fiecare companie poate trece prin momente critice. Diferenta o face modul in care actioneaza. Cei care iau masuri proactive isi cresc sansele de redresare si in acelasi timp isi recastiga increderea partenerilor, a echipei si a celor care conteaza cel mai mult pentru succesul lor. Este timpul sa privim restructurarea ca pe o oportunitate de recalibrare, nu ca pe un esec.” a concluzionat Paul Dieter Cirlanaru.
• 7.274 companii au intrat in insolventa in 2024, in crestere cu 9,38% fata de 2023
• Numarul companii de impact, cu active de peste 1 milion euro, intrate in insolventa a crescut cu 58% fata de 2023 si ajunge la 141
• 197 de cereri de deschideri a procedurii de concordat preventiv au fost inregistrate in 2024, fata de cele 90 din 2023 , o crestere de peste 118%
• Brasov, Botosani si Bacau sunt judetele care au inregistrat cea mai mare crestere a insolventelor in 2024
 
TotalEnergiesABONARE REVISTERAWLPLUGSISECAMALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE-FEBRUARIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 188 (Ianuarie-Februarie 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Arduro
SSAB
rigips
MAKITA
CONCEPT STRUCTURE
theda mar
concelex
ELECTROGRUP
GEWISS
Eco Garden Construct
Acvatot 2019
strabag nivel 1
AED
MCA
konsent
EURO BUILD
CDS
SIGM
VEGO
EDIT-Structural
BogArt
noark
ERBASU CONSTRUCT
Ubitech
leviatan
quadratum
DRS

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<