FRAMES: Sectorul constructiilor creste fiind sustinut si de facilitatile fiscale |
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 10 Iul 2019 15:04 |
Economia Romaniei, cu o crestere bazata in primul rand pe consum, arata precum un castel de nisip care poate fi spulberat, intr-o clipa, de un singur val sau o adiere de vant (de criza). Accentuarea inflatiei, perspectivele deprecierii monedei nationale si extinderea blocajului financiar sunt cele mai importante semnale de alarma trase de oamenii de afaceri chestionati de compania de consultanta Frames, in cadrul ,,Barometrului privind starea economiei’’, editia - Iulie 2019.
Perspectivele economice ale Romaniei, prezentate in cadrul editiei din luna decembrie 2018 a Barometrului semestrial privind starea economiei, tind sa se confirme dupa primul semestru. Economia a continuat sa creasca sustinut, cu 5%, conform INS, insa ritmul de crestere se va reduce in a doua parte a anului, estimeaza 72% dintre oamenii de afaceri, acestia prognozand avansul PIB-ului in intervalul 3,5-4%, sub estimarile autoritatilor de la Bucuresti. 22% dintre cei chestionati vad o crestere economica chiar mai redusa, sub nivelul de 3,5%, in timp ce 6% au indicat un avans al PIB-ului peste nivelul de 4%.
,,Evolutia economica stimulata de consum a adus un plus in buzunarele romanilor insa a determinat accentuarea dezechilibrelor macroeconomice. Tot mai multi investitori vad in realitatea economica din Romania fotografia perioadei dinainte de criza economica, atunci cand, la fel ca acum, economia ,,duduia’’ in statistici insa, in realitate, era puternic nesustenabila’’, afirma consultantul economic Adrian Negrescu, de la Frames.
,,Suntem ca intr-un roller coaster in care ne aflam tot mai aproape de varf si va urma, inevitabil, coborarea’’, mai spune acesta.
Consumul, ca un mar otravit
Stimularea consumului pana la un punct este benefica, daca vine insa insotita de politici publice care sa stimuleze dezvoltarea economica pe orizontala, arata analiza Frames. Asigurarea unui cadru fiscal predictibil, dezvoltarea unei infrastructuri de transport optime si stimularea investitiilor in dezvoltarea de lanturi economice si crearea de locuri de munca sunt elementele esentiale care au rolul de a sustine avansul economic, spun specialistii. Din pacate insa, tocmai aceste elemente lipsesc, iar economia a ajuns precum un motor cu pedala la maxim, suprasolicitat, care risca sa cedeze in orice moment.
Intrebati care sunt principalele provocari cu care se confrunta mediul de afaceri in prezent, 57% dintre respondenti au indicat accentuarea blocajului financiar, 46% au mentionat cresterea inflatiei, 38% s-au aratat ingrijorati de o potentiala evolutie negativa a cursului de schimb, iar 27% de o noua crestere a fiscalitatii.
,,Neplata la timp a facturilor s-a accentuat in acest an, iar creditul furnizor s-a generalizat in economie. Acest fenomen afecteaza in principal sectorul IMM-urilor unde multe firme, slab capitalizate, se confrunta cu astfel de probleme. In absenta unui buffer financiar care sa le permit sa reziste pana la incasarea facturilor, tot mai multe dintre ele ajung in situatii de risc. Iar combinatia fatidica intre deprecierea leului si cresterea preturilor in economie risca sa afecteze si mai mult mediul de afaceri. In plus, discutiile privind o posibila reintroducere a unui impozit forfetar au pus gaz pe foc pe situatia din economie, iar efectele s-au vazut in scaderea apetitului pentru investitii, in accentuarea starii de expectativa a investitorilor’’, afirma analistii.
Potrivit ,,Barometrului privind starea economiei’’, printre celelalte temeri indicate de investitori se afla scaderea comenzilor, reducerea investitiilor si adancirea crizei de pe piata muncii.
Deprecierea leului continua
Evolutia cursului euro reprezinta, pentru investitori, un indicator semnificativ al starii economiei. Dupa ce, in barometrul din decembrie 2018, cei mai multi investitori prognozau cursul in jurul nivelului de 4,7 lei/euro, fapt confirmat de evolutia din prezent, pentru a doua parte a anului, 54% dintre respondenti cred ca euro se va duce spre nivelul de 4,8 lei. 33% dintre cei chestionati se asteapta ca euro sa evolueze in intervalul 4,7-4,75 lei, iar 13% vad cursul sub acest nivel.
,,Accentuarea dezechilibrelor macroeconomice se va traduce intr-o presiune mai mare pe cursul de schimb. Deficitul fiscal si cel de cont curent au crescut si vor continua sa creasca, iar presiunea inflationista se va accentua in lunile urmatoare. Importurile masive, preconizate pentru sezonul de toamna, si perspectivele unei productii agricole sub nivelul de anul trecut, cu efecte directe in deprecierea exporturilor, vor accentua presiunile pe curs, iar efectele le vom vedea in toamna’’, afirma analistii de la Frames.
Politica pasilor marunti
Chiar daca apetitul pentru investitii se dovedeste a fi mult mai temperat in 2019, fenomen anticipat in editia din decembrie 2018 a Barometrului Frames, exista in continuare sectoare care atrag interesul oamenilor de afaceri. Intrebati care sunt sectoarele care vor aduce profit in acest an, cei mai multi managerii indicat comertul (47%), sectorul IT (35%), agricultura (27%) si constructiile (23%).
,,Cu bune si cu rele, consumul ramane principalul vector de profit in acest an, iar multe dintre investitii s-au canalizat si vor continua sa se indrepte spre acest sector. Investitiile in IT au printre cele mai ridicate rate de profit iar exemplele de succes prezentate pe larg in ultima vreme, precum aparitia primului unicorn romanesc, au atras si vor continua sa atraga interesul investitorilor. Agricultura, in ciuda provocarilor climatice, ramane in prim-plan, dupa recordurile din anii trecuti. De succesul campaniei de recoltare din aceasta vara vor depinde, in mare masura, si investitiile pentru 2020.
Iar in privinta sectorului constructiilor, dincolo de efectele deciziilor fiscale si de dezbaterea publica privind nivelul preturilor in imobiliare, acest sector continua sa atraga o cerere sustinuta, iar constructia unei unitati locative reprezinta, in continuare, o afacere extrem de profitabila’’, arata concluziile barometrului Frames.
,,Alte domenii de investitii cu potential sunt reprezentate de sectorul serviciilor, de transporturi si mai ales de depozitare, un domeniu in care cererea este intr-o crestere semnificativa’’, se mai arata in raport.
Barometrul semestrial privind starea economiei a fost realizat de Frames in perioada 24 - 30 iunie 2019, prin chestionare online, telefonic si email, pe un esantion reprezentativ de 450 de firme din diverse domenii de activitate, de la comert, la servicii financiare, agricultura, energie, confectii, IT etc.
|