SEARCH CORPORATION: Noi contracte de asistenta tehnica si supraveghere |
Arhitectura & Proiectare Publicat de Elena Icleanu 07 Aug 2015 13:14 |
![]() Anul trecut, Search Corporation a raportat o scadere de 23% a cifrei de afaceri fata de nivelul din 2013, pana la 34,6 milioane de lei (7,8 milioane de euro), in timp ce profitul net al societatii s-a majorat de sase ori, pana la 4,94 milioane de lei. Declinul a fost cauzat, preponderent, de intarzierea demararii lucrarilor la proiectele incluse in perioada de finantare 2014-2020 prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM). In acest context, numarul angajatilor companiei a scazut de la 292 de persoane in 2013 la 264 de salariati la finele lui 2014. Pentru 2015, conducerea companiei estimeaza un avans usor, de 5%, al incasarilor, insa evolutia pe termen scurt si mediu a societatii va depinde foarte mult de lansarea proiectelor cuprinse in Master Planul General de Transport avizat, recent, de Comisia Europeana.
Search Corporation este una dintre cele mai importante firme de inginerie din Romania, specializata in servicii de proiectare, consultanta si management in domeniul infrastructurii de transport rutier si aerian, fiind activa pe piata locala a constructiilor din anul 1991.
|