Agenda Constructiilor
Duminica, 06 Octombrie 2024
RAWLPLUG
Home - Stiri - Arhitectura & Proiectare - SMAA: Succesul unui proiect sta in comunicarea dintre arhitect si client
SMAA: Succesul unui proiect sta in comunicarea dintre arhitect si client
Arhitectura & Proiectare Publicat de Elena Icleanu 01 Aug 2023 06:16
SMAA, Silviu Mihailescu si Asociatii Arhitectura, este un birou de arhitectura specializat in proiectarea unei game largi de functiuni, de la proiecte rezidentiale individuale sau colective, spatii comerciale si amenajari interioare la hoteluri si cladiri de birouri. In cei 15 ani de activitate, proiectele SMAA insumeaza peste 550.000 mp construiti in ansambluri care ocupa peste 60 ha si 3.500 de apartamente, a caror valoare de investitie aduna peste 200 de milioane de euro. Din randul ansamblurilor consacrate proiectate de SMAA putem enumera Atria Urban Resort, seria Cubic Residence, Millo Village, Parc by Herastrau Apartments, Spazio Residence sau Cartierul cu Ciresi. "Incercam sa facem performanta in orice tema ne implicam. Documentarea si continua cautare a mai multor solutii la aceeasi problema sunt elemente esentiale in proiectare. Ca in orice domeniu, mai intai trebuie sa depui efort, sa te autodepasesti, pentru ca ulterior sa obtii satisfactie. Succesul oricarui proiect sta in comunicarea dintre client si arhitect, in disponibilitatea de a cerceta diferite solutii pana la identificarea celei optime", a explicat Silviu Mihailescu.
Interviu cu arh. Silviu Mihailescu, fondator si manager, SMAA, Silviu Mihailescu si Asociatii Arhitectura.
 
- Ce proiecte aveti in lucru si in ce stadiu se afla acestea?
- In 2022 au fost finalizate 850 de unitati de locuit in diferite ansambluri rezidentiale, iar in 2023 asteptam receptia altor 5 ansambluri. Am finalizat, impreuna cu partenerii de la Atria Urban Resort, primele doua faze integral, faza 3 este in santier si acum incepem proiectarea fazei 4. Mai avem in santier un ansamblu rezidential in strada Jandarmeriei, proaspat inceput, un complex rezidential in sudul Bucurestiului, ansamblul Salaj, compus din 6 imobile - turn cu un total de peste 500 de apartamente, ajuns deja la faza 4. Proiectele imobiliare Parc by Herastrau Apartments si Sazio Residence sunt si ele aproape de finalizare.
Pe langa proiectele rezidentiale, avem in lucru un hotel si o restaurare in Craiova, ale caror lucrari sunt programate pentru incepere in aceasta vara, plus alte imobile cu functiuni diverse: un showroom auto si un mini-mall in Bucuresti. Totodata, anul acesta se vor incheia lucrarile la 6 locuinte individuale, o serie de amenajari de interior de locuinte si magazine ale unui renumit brand romanesc de pantofi.
 
 
- Cum a evoluat activitatea companiei in 2022 si in 2023 si ce estimari aveti pentru perioada urmatoare?
- Pentru noi, anii 2022-2023 au evoluat favorabil. Pe langa continuarea ansamblurilor rezidentiale de mari dimensiuni deja incepute, am demarat si alte proiecte mari - hoteluri si spatii comerciale de diferite dimensiuni. Credem ca in Romania mai sunt multe de construit si ca, pe viitor, cererea in domeniul proiectarii de arhitectura va fi din ce in ce mai mare. In viitorul apropiat, estimam ca lucrurile vor lua avant, cel putin in zona de proiecte la scara mare, unde avem cea mai mare experienta si unde putem face diferenta.
 
- Cum vedeti evolutia activitatii din domeniul de proiectare si constructii in ansamblu, in anul 2023?
- In general, schimbarile din contextul geopolitic, cumulate cu cresterea preturilor la materialele de constructii au pus presiune pe domeniul nostru de activitate in 2022, insa anul 2023 a venit cu o relaxare. In astfel de situatii de criza exista, totusi, si parti bune: numarul de proiecte din piata scade, dar creste calitatea acestora. De cele mai multe ori, constrangerile conduc activitatea de proiectare catre solutii inovative, provocatoare, unde nivelul de competenta face diferenta.
In viitor, credem ca disponibilitatile de finantare vor creste, ducand la oportunitati mari pentru proiectare si de aceea ne asteptam ca piata de profil sa devina din ce in ce mai competitiva. Acest lucru este benefic pentru intreaga societate, de la un simplu trecator intr-un mediu urban care contempla noua arhitectura realizata, la utilizatorul spatiilor construite.
 
 
- Ce tendinte remarcati in arhitectura si design in aceasta perioada?
- In piata inca se vede impactul perioadei comuniste, intalnim deseori compozitii si imagini austere, cu aglomerari de materiale asemeni unor colaje si volumetrii sufocante, din dorinta de a exploata terenul la maximum, fara a acorda atentie spatiilor publice destinate comunitatilor proaspat create. Totusi, in ultimul timp, se poate observa cresterea calitatii proiectelor din piata. Arhitectura incepe sa se alinieze din ce in ce mai mult celei vestice si apar proiecte orientate mai mult spre calitate si nu spre reducerea la minimum a bugetului de executie. Elementul de luat in calcul este nevoia de diferentiere fata de restul proiectelor din piata. Unii beneficiari au inteles ca, pentru a crea aceasta diferentiere, e nevoie de alocarea unui buget putin mai mare care, impreuna cu un proiect bine gandit, se intoarce cu profitul aferent.
 
- Cum considerati ca sunt preturile de proiectare in raport cu realitatea pietei, inflatia si volumul de lucru si cum credeti ca vor evolua acestea?
- Preturile de proiectare practicate de birourile din Romania nu sunt aliniate celor din vestul Europei, lucru care se rasfrange direct in calitatea proiectelor care ies pe piata. In ultima perioada, preturile pentru materialele de constructie au avut o crestere importanta, in timp ce costul de proiectare a ramas in urma. Ce este la fel de important de remarcat este faptul ca, in ultimii ani, salariile au crescut in toate domeniile, inclusiv in cel al arhitecturii, dar preturile serviciului de proiectare au ramas la nivelul celor din urma cu 15 ani. Asta face ca marjele de profit sa fie mult mai mici.
 
 
Pentru a face performanta in proiectare este nevoie de documentare, cautare constanta de solutii si implicare directa in santier, care se traduce in mult timp alocat proiectelor, timp care implica costuri pentru arhitect. De aceea, pentru a putea obtine un proiect calitativ si profitabil fara pierderi pentru beneficiar pe parcursul proiectarii si a santierului, este nevoie de implicarea directa si constanta a arhitectului, necesitand astfel cresterea preturilor de proiectare.
 
- Ce planuri si obiective de dezvoltare aveti stabilite la nivel de companie?
- Am inceput in 2007, cu un an inaintea crizei, ceea ce ne-a condus catre o crestere organica, de la lucrari de amenajare de interior in blocuri comuniste, trecand prin case cu buget mediu si mare, la ansambluri de locuinte colective pe parcele de cateva hectare, unde am fost nevoiti sa gandim la nivel urbanistic si sa coordonam toata infrastructura unui mic cartier. Acum, dupa 15 ani de activitate, consideram ca suntem un birou care poate face performanta in orice program de arhitectura rezidentiala.
In prezent, dupa ce am invatat sa proiectam corect, la nivel cu ceea ce se proiecteaza in Europa in materie de rezidential, ne dorim sa diversificam portofoliul biroului incluzand si proiecte cu functiuni publice: hoteluri, cladiri de birouri si spatii comerciale. Vrem sa ne facem cunoscuti ca un birou care realizeaza proiecte performante, complexe cu impact benefic asupra mediului urban.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEALLBIMhiltiSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
leviatan
ness project
quadratum
rigips
Acvatot 2019
theda mar
concelex
SSAB
ELECTROGRUP
viarom
BogArt
CDS
Ubitech
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT
strabag nivel 1
noark
SIGM
MAKITA
konsent
DRS
EDIT-Structural
Arduro

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
ROGBC 2016
ef-de-n
econet
top 500
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander