Crestere de aproape 80% a vanzarilor de tigla metalica in ultimul deceniu
Piata locala a sistemelor de invelitoare pentru acoperisuri a ajuns la 237 milioane de euro in 2019, dupa o crestere de 10,7% comparativ cu nivelul de 214 milioane de euro inregistrat au un an in urma, potrivit datelor Neomar Consulting. Sectorul a depasit cu aproape 30% perioada de varf din anul 2008, cand vanzarile totale din domeniu au cumulat 182,4 milioane de euro. Sistemele cu tigle metalice continua sa detina ponderea majoritara in cerere, cu o valoare de 158,7 milioane de euro in 2019 (+13%), consemnand o crestere peste media pietei generale, ceea ce indica faptul ca sectorul castiga tot mai multa cota de piata. Comparativ cu varful din 2008, vanzarile de tigla metalica sunt cu aproape 77% mai mari (89,9 milioane de euro in 2008), ceea ce indica avantul foarte mare pe care l-a avut acest sector de piata in Romania, in ultimul deceniu. Tigla ceramica a ajuns la o valoare de piata de 40,3 milioane de euro anul trecut (+8,6%), iar sectorul sistemelor de invelitoare din beton s-a situat la circa 25,35 milioane de euro in 2019. Din punct de vedere al volumelor, pe piata de acoperisuri s-au livrat, anul trecut, circa 45 milioane mp de produse.
Cea mai importanta contributie la evolutia remarcabila a pietei de acoperisuri in 2019 a reprezentat-o situatia macroeconomica deosebit de favorabila din 2019, cu precadere cresterea salariilor si relaxarea conditiilor de creditare. Acestea au generat venituri suplimentare pentru consumul populatiei in toate zonele tarii, sprijinind inclusiv achizitia unei case noi sau renovarea locuintei existente.
Pentru 2020, previziunile producatorilor de sisteme pentru acoperisuri sunt foarte diferite, osciland intre scaderi de pana la 15% si cresteri usoare, de unde rezulta un grad ridicat de incertitudine pe piata. Toate estimarile sunt, insa, rezervate si se pot schimba usor in functie de evolutia situatiei economice a tarii in contextul alegerilor din toamna, dar si a contextului epidemiologic, avand in vedere inmultirea cazurilor de coronavirus in ultimele saptamani.
Trendul ascendent pe care se inscria piata acoperisurilor, cu precadere pe segmentul tiglei metalice in ultimii ani si in primele luni din 2020, a fost intrerupt abrupt de decretarea starii de urgenta din martie, cu restrictiile impuse. Impactul pe care l-a avut perioada de lockdown asupra pietei de acoperisuri este dificil de estimat inca, dar cu siguranta acesta s-a facut vizibil asupra cererii provenite din sectorul rezidential, mai ales in ultimele doua saptamani din martie. Desi reducerea cererii a fost remarcata de majoritatea producatorilor, cei mai multi precizeaza ca trendul pozitiv a revenit in ultimele luni, unii dintre acestia indicand un volum al livrarilor peste cel din 2019 in luna august.