In ceea ce priveste prevederile standardului de tamplarie termoizolanta - una dintre cele mai discutate norme comunitare din domeniul materialelor de constructii, ce a necesitat o perioada de coexistenta de 3 ani cu legislatiile nationale - au existat, de-a lungul timpului, o serie de dispute. Cele mai multe au fost ocazionate de complexitatea procesului de testare initiala de tip ITT care impune costuri ridicate, precum si de lipsa unor indicatii precise in cazul exercitarii controlului productiei fabricii FPC. In acelasi timp, din cauza prevederii exprese din cadrul CPD 89/106/EEC prin care se impune obligativitatea armonizarii documentelor europene cu normele locale si nu respectarea Directivei in litera acesteia, in multe cazuri au aparut interpretari diferite ale standardelor, normelor generale si ghidurilor elaborate de Comitetul Permanent in Constructii de pe langa Comisia Europeana. Cel mai sugestiv exemplu este constituit de piedicile intampinate de anumiti producatori in demersul acestora de a utiliza rezultatele rapoartelor de testare realizate de furnizorii de sisteme (asa-numita procedura de tip cascada). Motivul invocat de institutiile desemnate de autoritatile nationale abilitate sa gestioneze procesului de conformitate a fost acela ca "metoda in cauza nu este, in mod explicit, nominalizata in textul SR EN 14351-1". Daca in ceea ce priveste simplificarea si clarificarea solutia adoptata la Bruxelles a fost aceea a inlocuirii Directivei Materialelor de Constructii CPD 89/106/EEC cu noul CPR - Regulamentul de comercializare a produselor de constructii in spatiul economic comunitar (aflat in stadiul de votare, pe masa Parlamentului European si Consiliului Uniunii Europene), pentru rezolvarea celei de-a doua probleme a fost necesara modificarea normativului.