Agenda Constructiilor
Joi, 26 Decembrie 2024
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - CADWARE dezvolta noi programe pentru cresterea competentelor digitale
CADWARE dezvolta noi programe pentru cresterea competentelor digitale
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Ovidiu Stefanescu 17 Mai 2022 06:45
Cadware Engineering reuneste o echipa de specia­listi din domeniul tehnic - ingineri si arhitecti - cu pregatire temeinica si certificari atestate la nivel international. Beneficiind de o experienta de 15 ani in domeniu si realizand numeroase proiecte de succes, compania asigura in prezent consiliere clientilor sai - birouri de proiectare, companii de constructii si firme din domeniul topografiei si geodeziei - ajutandu-i sa aleaga cele mai potrivite aplicatii software pentru proiectele lor de arhitectura sau constructii. Ca firma independenta, Cadware si-a cladit reputatia proiect cu proiect, masurand cu grija fiecare detaliu, pentru ca rezultatele sa se alinieze cu asteptarile echipei manageriale. Oferta curenta este complexa si include solutii specializate pentru proiectare asistata, informatii de actualitate privind licentierea, modalitatile de finantare si noutatile in materie de produse, suport pentru optimizarea investitiilor in software, instruirea si certificarea personalului, proceduri de lucru adaptate specificului si nevoilor fiecarui client, etc. Solutiile si serviciile asigurate sunt recunoscute pe plan international, compania furnizand aplicatii software 2D si 3D pentru arhitectura si inginerie produse de cele mai prestigioase branduri din lume. La acestea, se adauga o serie de solutii complementare, deosebit de utile pentru a asigura clientilor companiei tot sprijinul necesar in dezvoltarea proiectelor lor. In cele ce urmeaza, Brandusa Parlog, managing partner-ul societatii, ofera detalii interesante despre modul in care s-a reusit gestionarea unei perioade atat de complexe, cum este cea traversata in prezent de industria constructiilor - si nu numai.
 
- Care sunt principalele tendinte pe piata locala de software pentru constructii? Cum influenteaza noile mega-trenduri de digitalizare piata de profil si cum sunt primite noile tehnologii de piata din Romania?
- Ca si in anii precedenti, se discuta tot mai mult despre implementarea BIM in Romania. Acesta este un proces de lunga durata si mai este inca mult de lucru pana sa ajungem la un sistem unitar. Firmele au inteles avantajele competitive oferite de metodologia respectiva si, la nivel de companie, se incearca adoptarea acestei tehnologii si modul de lucru colaborativ. O alta tendinta care poate fi remarcata este reprezentata de cresterea interesului fata de aplicatiile de proiectare 3D pentru arhitectura, inginerie si infrastructura, iar portofoliul nostru contine astfel de solutii de la diferiti producatori cunoscuti la nivel mondial. De exemplu, avem aplicatii de proiectare care sustin implementarea procesului BIM. In plus, anul trecut am adaugat in portofoliu solutii pentru realitate virtuala, utile in proiectele de dezvoltare imobiliara, precum si in cele de infrastructura, apa/canal. Incurajam companiile din bransa sa implementeze modul de lucru BIM, pentru a se mentine competitive intr-o piata dinamica si pentru a-si atinge obiectivele de afaceri stabilite.
 
- Care este volumul vanzarilor anuale de licente si cu cat estimati ca va creste acest indicator in 2022 si in anii urmatori?
- Anul trecut am avut o evolutie foarte buna comparativ cu exercitiile financiare precedente. Dinamica noastra a fost impulsionata de cresterea lucrarilor de constructii rezidentiale, industriale si de infrastructura. O majorare importanta a venit de la sporirea volumului de lucrari de cadastru sistematic. Anul trecut aproape ne-am dublat cifra de afaceri pentru solutiile software de topografie si cadastru. 2022 a inceput foarte bine si ne asteptam la un an promitator, dar, din pacate, am fost nevoiti sa revizuim perspectiva de crestere in functie de ceea ce se intampla in prezent si de provocarile aparute pe piata constructiilor.
 
- Care sunt cele mai importante companii din domeniul constructiilor ce utilizeaza solutiile pe care le comercializati si pentru ce versiuni au optat?
- Clientii Cadware sunt atat companii foarte mari, de renume international, cat si firme de dimensiuni medii si mici. In portfoliul nostru avem solutii software variate, pentru diferite domenii, tipuri de lucrari si bugete, metode diferite de licentiere, astfel incat sa putem crea oferte personalizate pentru fiecare client in parte.
 
- Precizati nivelul cifrei de afaceri aferent anului 2021 si estimati valoarea acesteia in 2022.
- Din punct de vedere financiar, am incheiat 2021 cu o crestere a cifrei de afaceri de 38% fata de precedentele 12 luni, iar pentru acest an ne-am propus un avans de minimum 15% fata de perioada de referinta.
 
- Ce obiective de investitii aveti in vedere pe termen scurt si mediu?
- Pentru perioada urmatoare, am planificat dezvoltarea de noi programe de training pentru cresterea competentelor digitale. Pe piata s-a remarcat lipsa resurselor umane instruite, din acest motiv dezvoltam programe de curs intensive pentru acumularea cat mai rapida a cunostintelor necesare pentru elaborarea proiectelor. Instructorii nostri sunt arhitecti si ingineri cu o vasta experienta profesionala si de predare. Organizam cursuri pentru cele mai populare aplicatii pe care le comercializam, sustinute de specialisti cu certificari atestate international. Cadware Engineering este Autodesk Authorized Training Center si Autodesk Certification Center.
La inceputul acestui an, am finalizat dezvoltarea platformei pentru studentii din cadrul facultatilor de topografie si cadastru. Aceasta platforma le permite accesarea licentelor gratuite necesare in proiectele universitare. Aceasta investitie a fost facuta din dorinta de ajuta piata muncii din Romania, de a asigura personal instruit cu anumite competente digitale deja create de pe bancile facultatii. Tot in 2022 continuam ceea ce am inceput anul trecut - si anume investirea in promovarea solutiilor software si a echipamentelor hardware din portofoliul nostru, dezvoltarea de fluxuri de lucru, astfel incat trecerea de la un produs la altul sa se faca fara pierderi de date si oferirea de solutii functionale clientilor nostri. Ne propunem astfel sa ne indeplinim misiunea asumata la infiintare, care este aceea de a ajuta inginerii, arhitectii si constructorii sa-si dezvolte creativitatea si know-how-ul intr-un mediu digital, sa-si puna in practica abilitatile dobandite si sa devina experti in domeniile lor. Cadware ofera clientilor sai solutii pentru digitalizare, constand in pachete software performante si cursuri de instruire. De asemenea, le asiguram consultanta pre- si post- achizitie, oferindu-le consiliere in alegerea celor mai potrivite aplicatii software, precum si suport tehnic in utilizarea optima a acestora. Cu alte cuvinte, le oferim solutii complete. Astfel, ajutam specialistii din domeniile mentionate sa lucreze cu acuratete si rapiditate pentru rezultate exceptionale.
 
- Care sunt dificultatile intampinate in activitatea curenta si ce oportunitati intrevedeti in noul context general?
- In ultimele luni, toti ne-am confruntat cu o serie de provocari date de contextul economic mondial. Primele consecinte incepem deja sa le simtim, o parte dintre proiectele de achizitii software au fost amanate sau anulate. O alta problema sesizabila in aceasta perioada este legata de intarzierea platilor din partea clientilor, termenul de incasare devenind tot mai lung. O sansa importanta pentru noi este accesarea de fonduri europene de catre parteneri si oportunitatile oferite de programul PNRR. Speram ca astfel de proiecte se vor derula pe parcursul acestui an, fiind cele mai importante resurse de dotare si dezvoltare a firmelor de proiectare si constructii. O oportunitate importanta este investitia in resursa umana, in pregatirea personalului pentru a face fata schimbarilor tehnologice rapide din acest domeniu.
 
RAWLPLUGALLBIMSISECAMABONARE REVISTEhiltiTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
konsent
GEWISS
ERBASU CONSTRUCT
CONCEPT STRUCTURE
ELECTROGRUP
Arduro
theda mar
DRS
CDS
SSAB
BogArt
rigips
EURO BUILD
VEGO
quadratum
SIGM
strabag nivel 1
AED
EDIT-Structural
MAKITA
noark
Acvatot 2019
Ubitech
leviatan
concelex

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<