| Leviatan Design, la INTERGEO: locul in care tehnologiile schimba regulile jocului |
| Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de AG&F 03 Nov 2025 15:13 |
Echipati cu tehnologii de ultima generatie si mereu orientati spre inovatii care schimba regulile jocului in domeniul constructiilor, specialistii Leviatan Design din departamentul Digital Twin, Topografie si Telemetrie Avansata au participat la INTERGEO, cel mai mare eveniment mondial dedicat industriei geospatiale, care s-a desfasurat la Frankfurt, Germania, in prima decada a lunii octombrie 2025. Evenimentul a reunit peste 18.500 de vizitatori din 119 tari, 530 de expozanti si 1.200 de participanti la conferinta, precum si solutii care contureaza viitorul prin Digital Twin, Mobile Mapping, Geospatial Data Management, toate cu accent pe aplicatii reale si schimb de know-how. Ca in fiecare an, INTERGEO a oferit un cadru ideal pentru a urmari evolutia tehnologiilor GIS, BIM si a sistemelor geospatiale, punand un accent puternic pe optimizarea fluxurilor de lucru, integrarea datelor si automatizarea proceselor. In cadrul expozitiilor si a sesiunilor tehnice, specialistii Leviatan au remarcat diversitatea incredibila a solutiilor prezentate: de la instrumente de topografie de ultima generatie, pana la aplicatii AI pentru analiza datelor si sisteme automate de colectare.
In pas cu inovatiile din industrie
Participarea echipei Leviatan Design la INTERGEO reflecta angajamentul continuu pentru invatare si conectare la tendintele globale din domeniul constructiilor. In ultimii trei ani, acestia au fost prezenti la fiecare editie a evenimentului, imbogatindu-si perspectivele si valorificand solutii recunoscute pe plan international.
Interesul permanent pentru inovatie se reflecta si in rezultatele obtinute in proiectele pe care le realizeaza, cum ar fi cele de consolidare a cladirilor cu risc seismic din Bucuresti, unde, prin utilizarea echipamentelor avansate de scanare laser 3D – precum NavVis VLX 2, GeoSLAM si Faro Focus S350 – echipa a reusit sa scaneze 33 de cladiri, insumand o suprafata de 97.000 mp, in doar 47 de zile. Performanta se datoreaza atat competentei echipei, cat si tehnologiilor, cum ar fi scanerul NavVis VLX 2 care este de zece ori mai rapid decat scanerele fixe.
![]() Tehnologii de varf, la INTERGEO
Printre tehnologiile de ultima generatie prezentate la INTERGEO s-au numarat platforma DJI Modify, pentru editarea si optimizarea modelelor 3D si a norilor de puncte obtinute din date fotogrammetrice, noua statie totala Leica TS20, care creste productivitatea in teren prin automatizare, scanerul FARO Blink, ce imbina scanarea statica de precizie cu tehnologia SLAM mobila, precum si NavVis MLX, un scaner laser mobil conceput pentru a capta date 3D in medii greu accesibile. In plus, au fost prezentate solutii integrate pentru colectarea si procesarea 3D, de la module LiDAR pentru UAV la platforme software de post-procesare si management al norilor de puncte.
Reprezentantii Leviatan au avut ocazia sa analizeze indeaproape tendintele si directiile de dezvoltare ale industriei, de la provocarile din teren pana la implementarea standardelor si a solutiilor inovatoare la nivel global.
"Am fost impresionata de tehnologiile inovatoare de colectare a datelor geospatiale – drone, senzori LiDAR, echipamente GNSS, statii totale si GPR, dar si roboti pentru scanare si trasare. Mi s-a parut remarcabil felul in care aceste solutii sunt integrate tot mai natural in platforme GIS, BIM si Digital Twin, conectand direct realitatea din teren cu mediul digital. Tot mai multe aplicatii folosesc inteligenta artificiala si machine learning-ul pentru analiza si prelucrarea automata a datelor, oferind rezultate rapide, precise si usor de interpretat. Pentru mine, INTERGEO a fost dovada ca progresul nu se rezuma la tehnologie, ci se construieste prin colaborare, schimb de cunostinte si o viziune comuna asupra viitorului – una mai inteligenta, mai sustenabila si mai conectata”, a mentionat Cristina Ilie, Head of Digital Twin, Topography and Advanced Telemetry la Leviatan Design.
Participarea la INTERGEO confirma directia asumata de specialistii Leviatan Design: aceea de a ramane conectati la cele mai noi tehnologii si de a le transforma in solutii concrete pentru proiectele din Romania
***
Leviatan Design este liderul pietei de arhitectura din Romania. Parte a Leviatan Group, compania si-a inceput activitatea in 2012, concentrandu-se pe furnizarea de servicii integrate de arhitectura si inginerie civila. Compania a evoluat de-a lungul celor 13 ani de activitate, devenind un furnizor de servicii complete in sprijinul proiectelor de tip Design & Build. Portofoliul companiei Leviatan Design include o varietate de proiecte cu grad ridicat de complexitate, din domenii precum Aparare, Medical, Educational si Administrativ.
|