Oliver Hermes, CEO global in cadrul grupului Wilo, afirma ca ”reformele fragmentate nu sunt raspunsul potrivit la provocarile istorice cu care se confrunta Europa, in general si Germania, in special. Lanturile existente trebuie rupte in mod controlat si este necesar sa fie stabilite noi strategii si structuri. In acest fel, Europa isi poate recastiga importanta globala, iar Germania poate gasi o cale de iesire din criza”. In urma pandemiei si a agresiunii militare declansate de Rusia, dezindustrializarea galopanta ameninta stabilitatea economica a Germaniei si, prin urmare, prosperitatea si democratia din spatiul federal, considera oficialul Wilo. Aceasta este o evolutie pe care si celelalte state europene o observa cu ingrijorare, existand o teama crescanda ca „bolnavul” ar putea infecta restul continentului. Se aplica, in mod plastic, expresia ”Germania tuseste – Europa raceste”. 

Criza actuala are ceva diferit, intrucat nu a aparut peste noapte si nu va disparea rapid. Solutia nu este constituita de initiativele anterioare care desi pareau reforme majore, in spate ascundeau actiuni prea mici si inconsistente pentru a stabiliza efectiv economia si a incetini involutia. De aceea, Oliver Hermes considera ca, pentru a redeveni competitivi, Germania si Europa, in ansamblul sau, necesita o schimbare majora, o perturbare controlata.

Termenul care a devenit cunoscut sub denumirea de disruptie tehnologica se refera la schimbarea radicala a status quo-ului. Compania de film Kodak a fost luata prin surprindere de digitalizare si de efectul sau disruptiv si in consecinta a dat faliment. Altii au beneficiat considerabil de aceasta schimbare radicala. Dar disruptia nu este in niciun caz un fenomen specific lumii afacerilor. Procesele, sistemele, chiar si societatile si culturile sunt, de asemenea, afectate de schimbari bruste si radicale.

Si, bineinteles, si sistemele politice. 

Avantajul perturbarii, indiferent daca este de natura politica, economica sau sociala, este dat de faptul ca ceva incepe sa se miste, iar dezavantajul ca este radicala. De asemenea, nu este clar daca perturbarea produce mai multi castigatori decat invinsi. Ca un concept de schimbare sau chiar de gestionare a crizelor este, prin urmare, foarte controversata, la fel ca si termenul in sine, avand in vedere faptul ca este mult mai simplu de sustinut o asemenea cale decat de propus reforme concrete, detaliate pas cu pas.

Ce se intampla odata ce vechile structuri au fost demolate, se intreaba expertul german. Identificarea raspunsului corect este prima conditie necesara pentru succesul perturbarii. A doua este cea legata de strategie, de planul general. Provocarea unei schimbari radicale trebuie justificata de un obiectiv nobil. In fine, cea de-a treia, probabil cea mai importanta, se refera la faptul ca distrugerea are nevoie de limite negociabile, astfel incat revolutia sa devina o demolare controlabila.

De exemplu, se observa inceputul unei noi perturbari in industria auto din China. Statul ofera un sprijin considerabil industriei, care a dobandit o mare experienta in domeniul dezvoltarii bateriilor si al software-ului. Ambele sunt in centrul dezvoltarii auto chineze. Sasiul, caroseria, interiorul au devenit preocupari secundare, la fel ca toate elementele  hardware. Disruptia provenita de la producatorii auto chinezi este posibila datorita vointei politice care are ca obiectiv asigurarea unei pozitie de lider tehnologic pe termen lung pentru statul asiatic in domeniul electromobilitatii. Este un plan global pentru care perturbarea merita efortul, cel putin in acceptia liderilor chinezi.

Un alt exemplu graitor este acela ca odata cu realegerea lui Donald Trump, SUA se confrunta cu o perturbare care a inceput ca una politica si a luat rapid o forma economica. Decretele radicale si cerintele maxime ale presedintelui si ale anturajului sau rastoarna pietele si lanturile de aprovizionare. Acestea determina cele mai mari companii americane de tehnologie sa-si puna la indoiala principiile si strategiile si, in unele cazuri, sa le abandoneze. Toate duc preturile criptomonedelor la niveluri-record, cel putin pe termen scurt. Perturbarea isi gaseste limitele in Constitutia SUA, avand in vedere faptul ca sistemul judiciar si-a dovedit deja rezistenta in fata decretelor lui Trump in mai multe randuri.

In ceea ce priveste Europa, aceasta nu duce lipsa de ocazii pentru perturbari, dar lipseste puterea si, mai important, intelegerea schimbarilor disruptive. Uniunea Europeana considera ca alegerea si realegerea lui Donald Trump si politicile sale sunt un accident istoric care poate fi ignorat. UE pare sa fi renuntat la ideea de a contracara geopolitica lui Xi Jinping cu un plan european. In timp ce puterile din America si China guverneaza pana la limitele rezistentei sistemelor politice, UE ramane o forta geopolitica slaba, care incearca sa realizeze schimbarea doar prin evolutie.

Batrandul continent, considera Oliver Hermes, nu a fost niciodata atat de departe de schimbarile disruptive ca in prezent. La fel insa, niciodata Europa nu a avut atat de multa nevoie de o astfel de schimbare ca in prezent, pentru ca este nevoie de o contrapondere puternica in ordinea mondiala din ce in ce mai bipolara, impusa de SUA si China, precum si pentru ca Europa, ca spatiu economic, si Uniunea Europeana, ca institutie politica, vor putea supravietui pe termen lung numai prin schimbari radicale.

Daca Uniunea Europeana initiaza schimbari disruptive in mod constient si controlat, le poate orienta in conformitate cu o strategie globala. Desigur, acest lucru necesita un cadru coordonat de strategii europene functionale, care trebuie sa se bazeze in primul rand pe o geostrategie comunitara globala si durabila, care se va transforma in ”pacemakerul” politicii europene, pe termen lung si in dimensiuni istorice. In niciun caz factorii de decizie de la Bruxelles nu ar trebui sa gandeasca in termeni de perioade legislative! Noua geostrategie globala defineste de fapt rolul avut pe scena mondiala, subliniaza expertul german.

Noua politica industriala europeana stabileste si orientarea economica. La randul sau, o politica industriala coerenta poate fi derivata din orientarile geoeconomice ale unei geostrategii holistice. Disruptia devine treptat tangibila: este de necontestat ca este necesara o industrie rezilienta pentru a proteja independenta, prosperitatea si democratia continentului, acesta fiind liantul care tine impreuna spatiul economic european. Cu toate acestea, o politica industriala coerenta de-a lungul lanturilor valorice ar fi o noutate, in special pentru Germania, mai afirma CEO-ul Wilo. 

Politica industriala a fost considerata mult timp incompatibila cu economia de piata libera. Ea a fost considerata prea asemanatoare cu o economie planificata dictata de politicieni: prea restrictiva in ceea ce priveste deschiderea tehnologica si prea daunatoare pentru concurenti. Cu toate acestea, respingerea politicii industriale este justificata doar atata timp cat exista un consens global. Este o alegere de tipul „totul sau nimic”. Daca primele tari sau aliante se retrag, mecanismele pietei libere vor fi oricum anulate – in favoarea celor care urmaresc politica industriala si in detrimentul celor care nu o fac.

In aceste conditii, piata nu corecteaza nimic. Decizia privind necesitatea unei politici industriale a fost deja luata de actori precum SUA si China, fara a se mai consulta Europa. Masurile de politica industriala in sens larg pot include subventii, dar si sanctiuni si taxe vamale. Punctul de cotitura geoeconomic, ca urmare a punctului de cotitura geopolitic, a condus lumea catre Globalizarea 2.0. Cei 30 de ani de hiperglobalizare au luat sfarsit, iar protectionismul si izolationismul, ca parte a masurilor de politica industriala, au castigat teren de atunci. Ca urmare, mecanismele pietelor mondiale liberalizate esueaza.

Numai europenii pot lua initiativa si formula o abordare disruptiva pentru a contura cu incredere o politica industriala. O noua strategie europeana in domeniul politicii industriale trebuie sa gaseasca (cel putin) raspunsuri la urmatoarele intrebari: Care este infrastructura critica a Europei? (identificarea si prioritizarea infrastructurii care trebuie protejate in mod special in viitor, chiar si dincolo de energie si aparare, dependenta de tarile din afara UE fiind necesar sa se reduca pentru toate infrastructurile critice); Ce piete viitoare trebuie dezvoltate in Europa? (trebuie abordata in mod strategic intrebarea referitoare la produsele, sistemele si solutiile care vor fi utilizate pentru a deservi pietele viitorului in era digitala a protectiei climei, atat in Europa, cat si in afara acesteia, identificand sectoare in care Europa va avea campioni mondiali); Cum pot fi accesate pietele viitorului? Ce materii prime sunt necesare si de unde provin acestea? (pentru a asigura stocurile critice); Ce se produce in UE si ce se importa? (identificarea bunurile relevante pentru infrastructura critica care trebuie sa fie produse in mod eficient in Europa sau importate); Unde se produce ce in cadrul UE? (valorificarea diversitatii conditiilor-cadru din Europa, care sunt adesea complementare si nu substitutive); De unde provin fondurile? (politica industriala trebuie sa ia in considerare infiintarea unor banci europene importante, active la nivel mondial).

Pe langa aceste decizii strategice mai mult sau mai putin dificile, se impune schimbarea mentalitatii. Cea mai buna strategie de politica industriala nu are nicio valoare daca Europa nu isi schimba atitudinea politica fata de afaceri si industrie, afirma Oliver Hermes. Masurile de politica industriala au sanse de succes numai daca politica si mediul de afaceri se inteleg reciproc ca fiind egale. Eforturile trebuie sa se concentreze din nou asupra succesului economic, in special in Germania, in caz contrar eforturile fiind zadarnice, iar prosperitate si, pe termen lung, democratia puse in pericol. In esenta, economia este cea mai importanta.

„China este o sursa de certitudine intr-o lume turbulenta”, a scris Consiliul de Stat chinez pe portalul sau online in ianuarie 2025. Denumirea „Imperiul de Mijloc” nu este o coincidenta: China se considera, pe buna dreptate, o putere mondiala. Acest lucru este cu atat mai adevarat de la realegerea lui Donald Trump. Beijingul a luat cu satisfactie act de retragerea anuntata de presedintele american din cooperarile internationale. Acum este usor pentru China sa castige o influenta considerabila pe plan international. Europa nu are nimic cu care sa contracareze acest lucru. Pana in prezent, tarile UE au lasat SUA sarcina de a reprezenta valorile si interesele occidentale in politica de dezvoltare. 

Pe de-o parte, acest lucru se datoreaza traditiei: Europa este multumita sa se bazeze pe SUA pentru a prelua initiativa, indiferent daca este vorba despre comert, securitate sau chiar politica de dezvoltare. Pe de alta parte, este vorba despre lipsa de influenta: in trecut, Europa, ca un tanc lent, nu a reusit sa elaboreze si sa puna in aplicare o strategie holistica de conectivitate. Acum, acest lucru se intoarce impotriva ei. 

Initiativa „Build Back Better World” serveste drept strategie de conectivitate a SUA cu tarile din sudul globului. Lansata de administratia Biden, aceasta este pusa sub semnul intrebarii de Donald Trump. Ramane doar proiectul „Noua Ruta a Matasii” al Chinei, care a fost initial bugetat la aproximativ 1.000 miliarde euro si care are o putere corespunzatoare de mai bine de zece ani, va avea succes. In orice caz, nu exista nicio comparatie cu initiativa „Global Gateway”, care vizeaza conectarea mai stransa a tarilor UE cu economiile emergente. Aceasta este prea birocratica, prea complicata si prea putin atractiva pentru intreprinderile mici si mijlocii. De asemenea, este semnificativ subfinantata, reprezentand doar o picatura in ocean, considera expertul german.

Cel mai grav este insa spiritul neocolonial care transpare din programul UE. Sudul global castiga in prezent o noua incredere in sine. Tarile din emisfera sudica profita de tulburarile geoeconomice pentru a deveni actori politici si economici pe scena mondiala. Este nevoie de o noua perspectiva asupra dezvoltarii lor si, mai presus de toate, de parteneriate la nivel egal pentru a tine seama de aceasta noua realitate. Aceasta constituie, de asemenea, o schimbare de mentalitate necesara pe care Europa trebuie sa o ia in considerare atunci cand va defini in sfarsit o strategie de conectivitate derivata dintr-o geostrategie globala.

O geostrategie si strategii derivate pentru industrie si conectivitate pentru Europa nu vor fi suficiente. Odata ce Europa va finaliza efortul mental necesar pentru a recupera decalajul, trebuie sa urmeze o ajustare structurala pentru a asigura implementarea cu succes a strategiilor. Structura urmeaza strategia! Odata formulata strategia, trebuie sa inceapa lucrarile de curatenie la Bruxelles si Strasbourg, concretizandu-se prin perturbarea constructiva a institutiilor. Termenul de „reforma structurala” nu este suficient pentru ceea ce are nevoie UE. Este nevoie de masuri radicale pentru a adapta institutiile la provocarile curente, precum si de o revizuire majora a acestora. Institutiile europene care in trecut erau insarcinate cu indeplinirea ideii europene au devenit de mult timp organisme administrative inerte, care creeaza birocratie si o transmit statelor membre. 

In plus, UE sufera nu numai de birocratie, ci si de vetocratie. Pe langa birocratie, exista o participare bine intentionata, dar prost organizata, a tuturor grupurilor de parti interesate imaginabile la procesul decizional la nivel european. Pe scurt, toata lumea are un cuvant de spus – si de poate opune deciziei, in caz de indoiala. Principiul unanimitatii face imposibila dezvoltarea strategica a UE. Acesta impiedica procesele de schimbare si, prin urmare, perturbarile constructive. Introducerea dreptului de vot cu majoritate ar spori considerabil eficacitatea institutiilor UE. 

Perturbarile structurale implica si o expansiune curajoasa. Europa nu trebuie sa se lase influentata de protectionismul neinfranat,  euroscepticismul sau chiar ostilitatea fata de Europa. UE este un proiect de pace unic si valoros, care trebuie nu numai pastrat, ci si extins. Insa intai este necesara crearea cadrului strategic si punerea in aplicare a reformelor disruptive. Atunci, extinderea geografica mult asteptata, prin aderarea statelor din Balcanii de Vest, de exemplu, va fi mai usoara si mai reusita. 

Desi Germania va beneficia de o Uniune Europeana puternica pe termen mediu si lung, acest lucru va mai avea de asteptat, afirma Oliver Hermes. Germania are nevoie de schimbari profunde si rapide, in esenta acest veritabil pilon al UE trebuind sa se reinventeze si pentru a putea deveni din nou un model de urmat. Dezindustrializarea galopanta sporeste presiunea asupra structurilor traditionale. Este posibila in prezent atenuarea dezavantajelor majore prin eliminarea acestora, in special costurile ridicate ale energiei, birocratia, lipsa fortei de munca calificate si impozitele ridicate. Pentru aceasta este insa nevoie de o distrugere creativa in ceea ce priveste politica germana de comert exterior. Statul federal ar face bine sa inceteze sa actioneze intr-un mod orientat catre valori si sa actioneze in schimb intr-un mod orientat catre interese. In relatiile cu SUA si China, trebuie o abordare diferita de cea fata de tarile din Asia, Africa si lumea araba, care continua sa creada in globalizarea bazata pe norme. De exemplu, desi razboiul de agresiune al Rusiei impotriva Ucrainei a imbunatatit imaginea industriei de aparare, nu sunt inca suficient urmarite interesele economice si cele de politica de aparare. Acesta este cheia pentru modelarea relatiilor comerciale ale Germaniei cu SUA. 

Disruptia inseamna o schimbare radicala care traverseaza politica, economia si societatea, ca o unda de soc. Tocmai aici se afla oportunitatea: in impulsul distrugerii creative. Europa trebuie sa o foloseasca pentru a-si recastiga importanta geopolitica si geoeconomica. Este de datoria Germaniei sa declanseze perturbarea pentru a incetini, opri sau chiar inversa procesul de dezindustrializare galopanta. Perturbarea constienta si constructiva reprezinta o oportunitate pentru Europa si Germania. Ar putea fi ultima inainte ca restul lumii sa preia controlul, incheie oficialul Wilo.