Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la alte aspecte de actualitate, referitoare la activitatea dirigintilor de santier – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica, legislativa si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, din nou, in primul rand, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori, inclusiv pe cel al CTDS, iar in al doilea rand ca acestea au fost exprimate inainte de declansarea pandemiei de coronavirus (Covid-19) care a determinat printre multe altele instituirea starii de urgenta pe intregul teritoriu national, ceea ce a dus la resetarea completa a relatiilor anterioare in configuratia cetatean-lege-societate-stat. De comun acord cu specialistul, articolul a fost adaptat astfel incat sa reflecte o parte din realitatile vizibile in prezent.

In orice caz, autorul sustine ca, daca se ia in considerare importanta activitatii sale, „dirigintele de santier reprezinta prin definitie cea mai semnificativa veriga responsabila direct cu aplicarea legii dintre specialistii implicati in derularea unui proiect de constructii, astfel incat este un pilon de baza in relatia cetatean-lege-societate-stat. Inainte de a trece mai departe, as reaminti ca dirigintele de santier este, conform legii, un inginer cu o anumita specializare si cu o vechime dovedita, in orice caz, nu de formatie juridica – avocat, procuror, judecator, politist-, ci inginer, ceea ce-i si ofera posibilitatea de a privi unele aspecte dintr-o perspectiva relativ neutra. Atrageam atentia cu alte ocazii, daca mai era cazul, asupra frivolitatii cu care tratam de multe ori regulile ce ni se impun, ceea ce se observa, din pacate, inclusiv in perioada starii de urgenta, care a impus instituirea unor restrictii fara precedent in istoria recenta a Romaniei. Deseori auzim ori chiar luam decizii pornind de la considerentul ca, daca nerespectarea regulilor nu este musai reteta sigura de succes, respectarea unora sigur ne trimite la faliment, anumite legi fiind destinate „prostilor”. Nu gresesc cu nimic daca spun ca, desi sunt blamate de o anumita incorectitudine fata de autoritatile statului (incepand cu evitarea taxarii, nu doar la noi, ci pretutindeni), corporatiile transnationale au de cele mai multe ori o atitudine de excelenta fata de clienti si de beneficiarii finali, fiind vizibila in ultimul timp si asumarea clara de catre acestea a anumitor responsabilitati, in contextul pandemiei de Covid-19. De altfel, aceasta atitudine sta la baza succesului lor, acolo unde activeaza, ca simpli furnizori de produse finale, fabricanti ori cu infrastructura ce depaseste insasi capacitatea statelor care le gazduie. Desigur, exista si situatii complet diferite, in care regulile nu sunt aplicate fiindca sunt fie inaplicabile, fie inutile, nu fiindca persoanele vizate de regulile respective ar fi rau-intentionate. Am in vedere aici cazul total opus activitatii din constructii si anume, cel bursier. Astfel, intr-un discurs sustinut recent de Septimiu Stoica, presedintele Bursei Romane de Marfuri (BRM), care descria activitatea bursiera drept modalitatea de tranzactionare a unor bunuri pe baza unui singur element, «numele», fara a mai interesa pe client niciun alt parametru, precum nivelul calitatii (care se considera cunoscut si insusit). La un mod ideal, exista aceasta situatie si in cazul constructiilor, daca luam in considerare cabinele modulare prefabricate (achizitionate si montate pe baza certificatelor de conformitate), in masura in care n-ar necesita fundatie, respectiv autorizatie de construire. Pana la momentul in care intreg domeniul constructiilor se va putea lipsi de stufosul si, trebuie sa recunoastem, costisitorul sistem de control al calitatii, cu implicarea, dupa cum se cunoaste, a unei multitudini de specialisti si proceduri (proiectant, responsabil tehnic cu executia, diriginte de santier, Inspectoratul de Stat in Constructii, procese-verbale etc.), va mai trece mult timp”, a explicat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Cu antiteza dintre bursa si constructii in fata, specialistul anticipeaza ca, dupa revenirea lucrurilor la normal, se va acutiza un conflict foarte important actual, insa latent si prea putin luat in seama, ce se refera la modul de derulare al afacerilor. „Daca de la inceputuri, inca din antichitate, exista dictonul «hotul neprins e negustor cinstit», s-a trecut ulterior prin perioada breslelor de mestesugari si negustori, pentru ca apoi sa apara conceputul afacerii cu scopul satisfacerii unei nevoi a clientului. De cateva decenii s-a impus insa conceptul de business prin care, pe de o parte, afacerea trebuie sa ofere un randament financiar bine precizat, iar pe de alta parte, trebuie facut cat de mult abstractie de contextul de desfasurare (protejarea resurselor, ratiuni sindicale etc.). Mai mult, s-a eludat din context nevoia actuala a clientului, printre parametrii de dezvoltare a afacerii inventandu-se cel de momire prin asa-numita educare a clientului, aceasta impunandu-se prin metode de marketing, dar si prin reglementari conexe (protejarea mediului). La marile corporatii, acest comportament care, pe langa reusita ce a dus la dezvoltarea tehnico-economica pe care o traim cu totii (ce s-a dovedit destul de inutila in combaterea noului coronavirus, pentru ca infectia se previne tot cu metodele valabile acum un secol), are si unele neajunsuri, care insa sunt diminuate prin ideea de prestigiu, despre care insa in Romania se aude putin sau aproape deloc. Mai exact, prestigiul este acela care le ajuta sa ajunga mai usor la clienti (este de dorit un iPhone unui telefon no name), insa acelasi prestigiu, deteriorat prin descoperirea unor incalcari cat de mici ale regulilor (cazul grupului german VAG in SUA), poate duce la pierderi economice semnificative”, a mai subliniat specialistul.

Revenind la domeniul constructiilor, specialistul afirma ca, „fara o prudenta adecvata fata de posibilele tentative de manipulare, pre- si post- pandemie, riscam sa ne consumam resursele si asa limitate pe obiective si activitati inutile. Daca amintesc in articolul de fata despre modul de multe ori neprofesional in care se incearca recuperarea unor pierderi in cadrul unui proiect prin scaderea calitatii si fortarea raspunderii dirigintelui de santier, cred ca ne apropiem mai mult de problemele din domeniu. Revin acum asupra nevoii de autostrazi, care, in Romania anului 2020, este o evidenta, problema nefiind daca sunt necesare, ci pe ce trasee, coridoare europene sau obiective locale ar trebui construite mai intai si unde vor fi esentiale mai tarziu ori chiar niciodata (daca luam in calcul preconizatele schimbari radicale ce le va suferi pretutindeni industria transporturilor in urmatoarele decenii, ba chiar si mai devreme, data fiind situatia de fata). Fiindca toti bucurestenii isi doresc o autostrada pe Valea Prahovei, care sa le faca sfarsiturile de saptamana mai putin ratate datorita drumului obositor, as atrage atentia asupra aglomeratiei deja notorii de pe Transfagarasan. Facem si acolo o autostrada sau este momentul sa ne si comportam rational, chiar si crestineste, daca tot alergam cu viteza a 5-a catre manastirile istorice?”.

Exemplificand ce inseamna si ce pagube aduce adoptarea unui comportament irational, ing. Dan-Rodion Pogangeanu a aratat ca, destul de recent, a avut ocazia sa viziteze salina Prahovei. „Ca o paranteza, pe fondul nostalgiei dupa situatia de dinainte de 1989, lumea este inclinata s-o creada inchisa de rapacitatea capitalista post-revolutionara, dar realitatea este ca respectiva mina a fost inchisa inca din 1972, daca nu gresesc. In timp ce unii dintre vizitatori injurau, realmente nemultumiti fata de timpul de asteptare necesar parasirii salinei, altii stateau linistiti si profitau de cateva minute in plus de atmosfera datatoare de sanatate pentru care si venisera. Asadar, ne putem petrece timpul intr-un mod placut, bucurandu-ne de ceea ce avem la dispozitie sau putem sa ne aranjam noua, dar si celor din jurul nostru, o atmosfera viciata. Din pacate, la noi, mai mult ca in alte parti, este considerat un comportament rational atat trisarea (parasirea salinei prin forta) – in mod paradoxal, vecina cu coruptia pe care toti o hulesc! -, cat si actiunile neplanificate, viscerale. Inainte de a-si propune vizitarea unei saline, oricine isi poate obtine informatiile necesare, daca este intr-adevar pretentios! Tot asa, organizatorii, investitori privati, ar putea avertiza intr-un mod mai vizibil asupra modului de desfasurare a unei vizite, cu atat mai mult cu cat respectivul agrement presupune prezenta unui numar mare de persoane intr-o incinta inchisa. Aceasta forma de agrement acum nu mai este posibila si cred ca multi dintre cei care au avut reactii nepotrivite in momentul vizitarii salinei se gandesc sa-si revizuiasca atitudinea, comportamentul, desi, pentru cei obisnuiti sa incalce regulile, parasirea salinei prin forta, care a creat doar o atmosfera neplacuta in randul celor prezenti, echivaleaza ca asumare a responsabilitatii cu... fuga din carantina institutionalizata, care are grave repercusiuni asupra tuturor celor implicati si pare a fi destul de usor pedepsita prin prevederile consecutive ale Ordonantelor militare nr. 1-7 (in vigoare, la data modificarii articolului de fata)”, a avertizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Expertul considera insa ca multe dintre aceste comportamente iresponsabile deriva cu siguranta „dintr-o lipsa a educatiei, nu neaparat a celei obtinute prin scoli, ci mai curand a celor sapte ani de acasa si pe fondul existentei unor mari carente in mediul profesional, la serviciu. Contrar acestui adevar insa, la orice incident generat de diverse persoane aflate in functii publice, se invoca o anumita lipsa de cursuri, respectiv examene necesare accederii in functia respectiva. Desigur ca orice curs, indiferent de nivelul sau, se presupune ca tot aduce un aport pozitiv, tot asa cum orice examen este menit sa dovedeasca intr-un cadru oficial un anumit nivel al cunostintelor. Cu toate acestea, exista o multime de profesionisti de prin mediul privat, a caror avansare in cariera se datoreaza mai putin unor examene specifice si mai mult unor succese bine definite, fara ca randamentul respectivelor organizatii sa fie in vreun fel afectat, ci dimpotriva. Cu aceasta, ajung la afirmatia unui profesionist din resurse umane care, referindu-se la ultimii 10-20 de ani, considera ca problema nu ar fi atat pregatirea profesionala propriu-zisa (eventual atestata prin diplome, examene etc.), ci buna-credinta. Afirmatia nu este deloc deplasata, daca ne uitam doar la evenimente punctuale – obiective de constructii receptionate fara incheierea lucrarilor (dar intre timp, procedura a fost interzisa) ori erori de procedura judiciara ce sfideaza nu articole de lege, ci bunul-simt (cu referire directa la cazul Caracal, acoperit in totalitate de starea de urgenta si despre care nu se cunoaste actualmente mai nimic). Nu numai in vremuri de pandemie, ci mai ales in timpuri normale sunt deci necesare o educatie adecvata si o atitudine ferma, nu doar declarativa, a tuturor fata de educatie, atitudine care sa nu lase loc niciunei retete false: am aici in vedere sustinerea explicita si oficiala, la un moment dat, de catre reprezentatii scolii, a unor evenimente precum nunta lui Irinel Columbeanu; problema care nu se datoreaza onorabilului om de afaceri, ci scolii, prin impunerea respectivului model de succes. In termenii unui proiect, dezvoltat pe santier, acel model este gresit, fiindca, dincolo de pitorescul situatiei, rata reusitei este extrem de mica, in timp ce problemele generate de esecuri sunt de cele mai multe ori iremediabile”.

In continuare, discutand tot despre pregatirea profesionala, ing. Dan-Rodion Pogangeanu atrage insa atentia ca problema lacunelor educationale din administratie vizeaza aproape exclusiv functiile de conducere, iar pentru cele de executie ar fi utila in schimb o paralela cu perioada comunista, „atat cat am cunoscut-o si cu anumite rezerve fata de diferite particularitati ce pot face diferenta. Inainte de 1989, o «pila» sprijinea pe cineva la obtinerea unui loc de munca, dupa care, daca nu facea fata sarcinilor de serviciu, acel sistem, comunist, cum era, avea grija sa-l trimita eventual la munca de jos, prin transfer, detasare etc. – somajul fiind atunci interzis prin lege. Astazi, angajatorul bugetar nemaiavand la dispozitie respectiva munca de jos si cu spectrul somajului de nedorit, «pila» se vede nevoita sa eternizeze relatia, ceea ce duce automat la multe dintre disfunctiile actului administrativ; suplimentar, din cate stiu, este mai usor sa fie suspendat presedintele tarii decat sa fie concediat un functionar public, acesta avand la dispozitie prevederi speciale de contracarare a concedierii considerate abuzive in toata legislatia specifica, dar si diverse parghii pentru a fenta penalizarile impuse prin noul Cod administrativ. In acest caz, este pacat ca se rateaza sansa, acolo unde e cazul, a locurilor de munca create de noile companii din subordinea municipalitatilor, lucru cu atat mai bizar cu cat miscarea ar trebui sa se produca pe cale naturala: o companie nou-infiintata, deci necesara economic, ar trebui sa ofere avantaje nete comparativ cu postul mentinut artificial. Din pacate, chiar daca a evoluat semnificativ in ultimii ani, nu mai avem iluzia ca administratia se afla aproape de perfectiune, cu majoritatea functionarilor zambitori si buni profesionisti, fiind insa imperativa instituirea unui corp de profesionisti administrativi bine pregatiti. Revenind de la politica administratiei (nu este doar ceva abstract, atat timp cat specialistii oricarui proiect de constructii se lovesc de ea, incepand cu faza de autorizare a proiectului, trecand prin certificarea unor specialisti si pana la controlul calitatii prin ISC) la traficul de pe Transfagarasan, s-ar putea spune ca suntem oarecum un popor sinucigas. Pe langa faptul ca un numar urias de romani au plecat si plecau inca in cautarea unui trai mai bun din Romania anului 2019, tara cu cea mai mare crestere economica din UE (si doar pandemia globala i-a adus probabil temporar inapoi, frica de deces pe meleaguri straine fiind mai puternica decat dorinta de a avea un trai imbelsugat, cu sau, dupa cum s-a observat, mai degraba... fara munca), in general, castigurile populatiei au atins deja valori disproportionate atat fata de economia locala, cat si fata de nevoile propriu-zise. In general, cheltuielile populatiei inainte de izbucnirea pandemiei se indreptau cu precadere spre turism, mai mult extern decat intern, care – in conditiile restrictiilor de astazi – pare a fi, cum si este de fapt, o investitie si o placere efemera. As remarca inca o data aspectul ceva mai patriotic al investitiilor facute in constructii, comparativ cu oricare alt domeniu, cu exceptia poate a sectorului educatiei, unde este necesar sa se modeleze caractere. Odata cu reluarea activitatii, imediata sau treptata, cu certitudine, o constructie va ramane acolo unde este facuta, iar daca este facuta si bine, respectandu-se cerintele de calitate, isi va conserva si valoarea de-a lungul timpului”.