Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la diverse aspecte de actualitate, abordand – dintr-o perspectiva exhaustiva – subiectul sigurantei la incendiu.

„Intr-un articol precedent aduceam in discutie subiectul sigurantei la incendiu, subiect cel putin alarmat si care indeamna la precautie prin toate consecintele si responsabilitatile ce le implica. As dori sa vin de aceasta data cu cateva noi semnale, cu atat mai mult cu cat specialisti notabili direct implicati considera domeniul sigurantei la incendiu inca neglijat in ceea ce priveste raportarea sa la ansamblul tuturor domeniilor si procedurilor ce privesc conceptia unei cladiri (arhitectura, confort, diferite sisteme, amplasare etc). Dupa cum spuneam anterior, legea (prin care aici inteleg de fapt normativele, deci asa-zisa legislatie secundara) trebuie sa fie intr-o concordanta cu gradul ei de aplicabilitate in societate, cu interesele fiecaruia. In caz contrar, pe de-o parte, risca sa intre in derizoriu (cand toata lumea pare s-o eludeze, prin cerintele imposibil de aplicat) iar pe de alta parte, pe fondul unor evenimente alarmante, cum sunt incendiile, da nastere unui sentiment general de neputinta. Consecinta imediata este crearea unor avantaje de moment (celor implicati in autorizare – prin simpla acceptare a unei activitati fie incorecte, fie incomplete, celor implicati in sustinerea unor cursuri, dar si unor furnizori neconformi etc.). Ceea ce determina insa mai mult interesul majoritatii este existenta unor neplaceri. Se regasesc, in categoria respectiva, cei autorizati anevoios, impreuna cu beneficiarii finali, dar putem totusi vorbi de intregul domeniu, datorita distorsionarii arbitrare a pietei si chiar a unor specialisti implicati si care ar prefera profesionalismul, in schimbul unor avantaje indoielnice si de moment. Din datele ce apar in spatiul public, coroborate cu experienta directa, as zice ca suntem intr-o situatie de blocaj, survenita relativ dupa o stare de superficialitate. Ar fi prea simplu daca am spune ca avem de-a face cu o superficialitate legata direct si nemijlocit de atitudinea specialistilor ori a factorilor decizionali implicati. Fara dorinta de a absolvi cumva unele erori ori neconformitati, trebuie sa recunoastem ca o parte importanta a problematicii se afla in dinamica dezvoltarii atat a domeniului constructiilor (cu investitori, furnizori si posibilitati in continua expansiune), dar si a intregii societati, al carei mod de a fi deja nu mai lasa spatiu sub nicio forma unei raportari la sistemul decizional autoritar, dictatorial, de altadata. Constatam astfel cum practic avem de-a face cu puncte de vedere si interese atat de diverse incat devin chiar diametral opuse sau sunt contradictorii, un simplu si elocvent exemplu fiind cel al raportarii la chestiunea sigurantei la incendiu de catre factorii implicati prin definitie de partea preventiei - si numesc aici toti specialistii din zona ISU (pompieri, dar si proiectanti, evaluatori etc.) si de catre specialistii din zona furnizarii unor sisteme, precum tamplaria. Cineva care nu este in tema ori nu doreste sa inteleaga ar putea spune ca, pur si simplu, fie primii sunt prea exigenti, fie ceilalti, din dorinta de profit, pericliteaza constient siguranta cladirilor, punand in pericol viata beneficiarilor finali, a locatarilor. Evident ca intreaga problema este mai mult decat plina de nuante, asemenea incendiilor la care se refera, fiind de altfel prezenta si dezbatuta nu doar in Romania, ci in toata lumea”, a subliniat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Tot pe marginea acestei idei, specialistul mai arata ca „in plus, vorbind de superficialitate si de multitudinea nuantelor, chiar daca, asa cum spuneam anterior, toata lumea este ingrijorata, chiar ingrozita de pericolul unui incendiu, preocuparea predominanta ramane iminenta unui cutremur. Dupa cum afirma candva regretatul profesor din UTCB, Horia Asanache, cutremurul ramane totusi pe ultimele locuri la riscurile ce privesc posibilele pierderi umane si materiale legate de exploatarea cladirilor, mult mai ridicate fiind, prin bolile si suferintele de lunga durata, cele date de ventilatie (aerisire) ori de incendiu. Cu toate acestea, ca o paranteza la ce aminteam intr-un articol precedent, teama pare sa fie bine exploatata aproape in exclusivitate de o singura cerinta fundamentala, desi Legea nr. 10/1995 a calitatii in constructii defineste si altele – nu e cazul sa le amintesc aici –, insa definite ca infractiuni raman doar incalcarile ce privesc rezistenta si stabilitatea. Desigur, aici discut exclusiv din punct de vedere al conceptiei, al proiectarii bine articulate, fundamentate si detaliate. Daca incercam sa analizam la intamplare unele noi investitii, s-ar putea sa avem surprize de proportii, cu instalatii de climatizare ori ventilare ultramoderne, insa montate aiurea, doar pe baza (supra)dimensionarii de catre unii furnizori fie prea precauti, fie lipsiti de orice control care sa le solicite o justificare a supradimensionarii instalatiilor. Daca spuneam ca exista un blocaj relativ, este fiindca, dupa o perioada in care cine trebuia nu prea a acordat importanta cuvenita protectiei la incendiu, specialistii implicati dau inca dovada de o retinere excesiva, poate si pe fondul unui istoric recent, regretabil de traumatizant, cum a fost incendiul de la Colectiv. Chestiunea este greu de rezolvat atat timp cat astfel de situatii pot fi intalnite surprinzator la institutii care se presupune ca sunt «gardieni ai respectarii legii»: ce faci, ca diriginte de santier pe domeniul instalatii electrice, cand esti pus in fata unui proiect complex de instalatii interioare ce presupune inevitabil traversarea de grinzi, pereti de structura ai unei cladiri deja vechi si precare? Operatii care presupun, vorbind strict la obiect, avizarea de catre structurist, respectiv activarea competentelor legale ale unui diriginte de santier pe domeniul structura. Accepti caietul de sarcini si-ti asumi, intrand in ilegalitate, raspunderile unui domeniu strain, incerci sa acoperi ceea ce stii cu certitudine ca va trebui rezolvat, accepti un proiect care este inca de la inceput conceput pe pierdere ori cauti un colaborator de o suta de lei prestatia (daca-l gasesti)? Dupa cum se vede, graba, superficialitatea si dorinta de castig cu orice pret (nimic n-ar fi impiedicat cresterea bugetului si definirea corecta a caietului de sarcini) – aici fiind cu precadere vorba de proiectantul general si de investitor – dau adesea nastere unor situatii extrem de dificil de rezolvat, cu atat mai mult cand este vorba de fonduri publice, unde orice derogare financiara este aproape imposibila, iar asteptarile sunt maxime. Intre acest tip de caz si cel al investitorului privat (presupus lacom si neglijent, desi cele mai emblematice cladiri din Romania actuala sunt proprietate particulara) avem insa un spatiu urias. Spatiu lasat de un stat cu o interventie deja minimala si decis sa stimuleze orice investitii, dovada libertatea ce a permis aparitia noilor cartiere din jurul Bucurestiului si celorlalte mari orase, unde, desi avem de-a face cu proprietati private (cartiere «inchise» ori simple servituti) lacunele tehnice nu sunt de natura vreunui carcotas – incurca-lume, ci surse de disconfort evident al locatarilor respectivi”.

„Asa cum se stie, desi experienta denota in general, asa cum e firesc, o masura a profesionalismului, de multe ori nu ascunde decat un intreg sir de erori, pe care doar norocul le-a facut sa nu fie transformate in regretabile accidente. Blocajul de care aminteam anterior este dat astfel si de unii decidenti care, din diferite motive, nu sunt deocamdata capabili sa ia masurile necesare, mai pe romaneste, «sa taie coada pisicii». Cand in acest intreg amalgam mai apare si o suita de cursuri de specializare, drept completare la o intreaga scoala ce defineste profesionalismul demonstrat al specialistilor din domeniu, deja situatia devine extrem de bulversanta. Teoretic suntem extrem de bine pregatiti, piata locala are acces la cele mai moderne materiale si tehnologii, fara insa sa apara o anumita finalitate; as semnala aici un acces prea facil la unele ocupatii, cum sunt cele de formator si de diriginte de santier, care cer prin definitia lor mai intai multa, foarte multa experienta practica. As aminti aici, ca un succint studiu de caz in acest sens, cum, in urma cu cativa ani, cu cerintele aplicabile corespunzatoare (studii superioare tehnice, niste ani de experienta care de la sine demonstrau capacitatea de a sustine un proiect), la care se adaugau alte cursuri concise, nu prea scumpe, dar la obiect si realmente utile profesiei, nu promovarii unui anume examen, plus cu o extrem de buna colaborare pe linie profesionala intre consultant si investitor, am reusit elaborarea a ceea ce se numeste planuri de management si pentru situatii de urgenta, totul intr-o rigoare caracteristica unei administratii britanice. Simplu spus, acel ceva, definit ca sistemul care face extrem de improbabil orice incident, fiindca imposibil nu exista. Deoarece actualmente se pare ca retraim o perioada de baricadare prin legislatie, cursuri si o multitudine de alte cerinte, as aminti, daca mai este necesar, nu doar spectaculosul succes al actualei administratii americane in relansarea economiei, dar si progresele ce caracterizeaza intreaga societate occidentala a ultimului secol, succes datorat mai ales unui grad ridicat de libertate. Libertate care, in domeniul constructiilor, se regaseste intr-o reglementare nu neaparat mai relaxata, dar sigur mai flexibila decat la noi. Vorbind despre activitatea dirigintilor de santier, as veni imediat cu o hotarare, un ordin, care sa elimine nefericita formulare din HG nr. 343/2017 ce prevede pentru ISC sarcina de a elibera adeverinte privind plata taxelor. Se obisnuieste ca, pentru incheierea proiectului, pe langa anuntul de terminare a lucrarilor la ISC, dirigintele sa-l ajute pe investitor si cu incheierea socotelilor fiscale, insa, pana la o decizie de descentralizare catre alte organisme, precum CTDS, gasesc ca urgent necesar sa se prevada explicit ca inspectorul de proiect din partea ISC, chiar daca nu participa la receptia lucrarilor si chiar daca dirigintele uita sa prezinte documentatia, va emite un aviz referitor la receptie. Aviz ce ar trebui sa fie favorabil sau nu, in functie de dosarul proiectului, de cartea tehnica a constructiei, din care, cu siguranta, referatul dirigintelui de santier ar trebui sa fie piesa de baza, cum si este, de fapt. Cu atat mai mult ar trebui crescuta atentia, cu cat, dupa cum se stie si asa cum aratau si alti specialisti, cu ocazia recentei Adunari Nationale a CTDS, din 26 ianuarie 2019, la Rin Aeroport Hotel, exista proiecte publice (nu private, la care mai poti negocia ceva) cu sume derizorii alocate asistentei tehnice”, a mai precizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Asadar, dupa cum subliniaza specialistul, „insist aici chiar pentru o ordonanta de urgenta (chiar daca a ajuns sa declanseze reflexe pavloviene), avand in vedere ca activitatea legislativului treneaza, nu neaparat fiindca niste politicieni ar fi neaparat «lenesi», ci fiindca diferitele interese o cer, tot asa cum trebuie sa se tina cont si de dinamica data de progresul tehnologic (dupa cum aratam si in cazul sigurantei la incendiu, vizavi de cerintele referitoare la tamplarie). Nu acelasi lucru l-as putea spune insa si despre unii dintre dirigintii de santier, care recunosc deschis ca ofera servicii neconforme, datorita salarizarii. La un moment dat, dadeam ca exemplu de gestionare a calitatii cazul serviciilor conexe schiatului, unde, chiar daca toti operatorii sunt privati, tot exista turisti nemultumiti. As extinde de aceasta data paralela, aratand totusi evolutia domeniului in timp: daca in urma cu cateva decenii, cand nici nu aparusera toate materialele sportive moderne (schiurile fiind preponderent din lemn, iar bocancii inca nu fusesera inlocuiti de formidabilii clapari), cei initiati cam radeau de turistii novici, acum, cand turismul a devenit o adevarata industrie, situatia s-a schimbat spectaculos. Nu mai este imperativ necesar ca lungimea schiurilor sa depaseasca inaltimea schiorului, dimpotriva fiind recomandate, dupa caz, chiar schiuri cu cateva palme mai scurte (mai usor de manevrat). Evident, turisti pretentiosi vor exista intotdeauna, insa nu am intalnit inca un monitor care sa-si asiste, sa-si instruiasca schiorul incepator doar la intrarea pe partie si apoi, din viteza, de alte cateva ori, pana la final, asa, «pe masura tarifului mic, corespunzator unei vizite saptamanale ori la fazele determinante». Cu alte cuvinte, asa cum spuneam inca de la prima interventie in cadrul CTDS, dirigintii de santier au nevoie de o organizatie care sa le protejeze interesele, insa se impune o accentuare a deontologiei profesionale. De altfel, dezideratul descentralizarii este solicitat si din alte zone, precum siguranta la incendiu, unde vicepresedintele ASI, arh. Horia Mihai Nicolescu, gaseste de asemenea necesara descentralizarea intregului mecanism de autorizare ce priveste siguranta la foc. Amintesc, ca un exemplu la indemana, faptul ca deja toata lumea este convinsa de fatalismul ca absolut toate scolile situate in constructii cu o anumita vechime, deci construite dupa reguli arhitecturale depasite (numar de usi de acces, existenta instalatiei sanitare, respectiv a alimentarii cu apa etc.) nu pot fi autorizate la incendiu, din considerente constructive. Incercand sa minimizez impactul acestei conceptii, explicand simplu ca, daca ne dorim realmente o solutie, daca mai sunt necesare cai de evacuare suplimentare, sa zicem doua usi, taierea controlata, conform unui proiect tehnic (cu limitarea vibratiilor si a socurilor mecanice etc.), este astazi o formalitate! Daca nu exista suficiente scari catre etajele superioare, construirea unor scari exterioare, nu a unor... lifturi panoramice, a devenit actualmente iarasi o banalitate! Achizitionarea catorva lopeti, stingatoare etc. (evident, simplific) nu este o problema nici macar de buget. Solutii tehnice ar exista, deci, banii, din cate stim, sunt disponibili, dar lipsesc... vointa si curajul”.

Dupa cum mai afirma ing. Dan-Rodion Pogangeanu, „cand ajungem insa la vointa, mi-e teama ca situatia se complica neasteptat de mult, cu atat mai mult cu cat domeniul securitatii la incendiu presupune o evaluare extrem de precauta a fiecarui detaliu ce concura la functionalitatea unei cladiri. In cursul anului trecut, faceam o succinta trecere in revista a ceea ce inseamna analiza riscurilor la incendiu, plecand de la cerintele normativului I7/2011: nu orice specialist este capabil sa faca distinctia intre probabilitatea de aparitie a unui eveniment si pierderile asociate, fiecare dintre acestea fiind la randul lor de mai multe tipuri. Dovada si lipsa acestora, dar si bucuria de a le ocoli; ca o paranteza, orice nu este legal obligatoriu este vazut ca un impediment, pentru ca a doua zi sa devenim «Catavenci» in ale constructiilor, abordand deci situatiile cu demagogie! Cu atat mai dificila este finalizarea unei analize ce priveste aparitia unui incendiu privind toate riscurile, nu doar cele asociate curentului electric, ci plecand de la amplasamentul cladirii, existenta unor fumatori si pana la inexistenta unor paznici care sa impiedice fumatul in locuri neamenajate ca posibil factor generator de incendiu. Cu certitudinea ca nu gresesc deloc, as compara realizarea completa si corecta a unei cladiri, cu instalatiile conforme unei astfel de analize, cu dificultatea obtinerii unei cladiri nZEB! Nu prea poti face o analiza si nu prea o poti pune in practica in mod corect, in lipsa tuturor datelor, pana la cel mai mic detaliu, despre materialele utilizate! Cu acestea, am ajuns din nou la alte aspecte care ne privesc, respectiv la felul in care fiecare se raporteaza la respectarea unor reguli, fiind evident mult mai usor de instituit reguli si ceva mai greu de respectat. Ca o paralela, elocvent este cazul soferului dornic de ecologie si miscare si care, transformat subit in biciclist, incepe sa jaloneze fara nicio retinere printre masini, cand pe dreapta, cand pe stanga, comportamentul sau fiind evident periculos si pentru el, si pentru ceilalti participanti la trafic. Ajungem din nou la un paradox care nu ne place, anume ca, desi aproape toata lumea pare sa fie nemultumita, aproape nimeni nu este dispus sa intreprinda ceva concret pentru schimbarea situatiei! Aici s-ar parea ca avem doua explicatii. In primul rand, exista probleme concrete pentru care trebuie aplicate procedurile specifice, astfel incat sa se ajunga la conformarea necesara, cerintele nelasand loc unor alternative (cel mai simplu exemplu este fumatul si aruncatul tigarilor aprinse in locuri bine precizate). In al doilea rand, se pare ca avem de-a face cu o atmosfera intretinuta de nemultumire generala. Fara a incerca sa neg niste realitati evidente, parca toata lumea a devenit in ultima vreme nemultumita, dar si atotstiutoare despre ce inseamna infectii intraspitalicesti si incendii. Fiecare dintre noi este, dincolo de orice discutie, indreptatit sa beneficieze de serviciile minime de sanatate, ca si de garantarea vietii prin excluderea incendiilor; alarmante raman situatii tot mai bizare, precum recentul scandal cu impostorul medic italian; situatie bizara care, dintr-o serie de motive, nu ar fi putut avea loc intr-o clinica de stat si care ne face inca o data sa fim rezervati cand delegam responsabilitati fara discernamant catre mediul privat. Dincolo de situatii si probleme punctuale, exista insa sentimentul ca problema a intrat deja pe un alt fagas, fiind exploatata mai curand politic, de o parte sau de alta, fiecare parte aducand argumente pertinente, justificate”.

„In consecinta, de la atmosfera plina de «liniste» in care era o datorie cetateneasca sa te declari multumit de politica partidului unic, acum este de bon-ton sa-ti exprimi nemultumirea cat mai des si cat mai vehement. Pericolul este, pe de-o parte, bagatelizarea, transformarea in rutina plictisitoare a ceea ce ar trebui sa fie un protest bine precizat, iar pe de alta parte, paralizarea activitatii curente, cu care ajungem din nou, desi neanticipat, la blocajul mai sus-amintit. Mult mai grava pare insa sa fie banalizarea protestului, cumulata cu coborarea nivelului la care se ajunge (inacceptabil majoritatii decente – strict numerice, nu politice), in conditiile in care practic revendicarile capata un aspect incoerent, neconcludent si pierzandu-se in nesfarsite reprosuri, uneori vecine trivialitatii. Concluzia este ca unii fac activism, politica, de dragul de a face politica si nu pentru obtinerea unei scop bine definit, considerandu-se totodata si mai destepti. Altfel spus, dupa un arc de peste douazeci de ani, cetateanul de rand se vede reintalnindu-se nu cu «superioritatea cadrului de partid», ci cu aroganta unui nou tip de politician, la fel de «superior», sigur mai ineficient, insa mai bine protejat si recompensat. La acestea contribuie decisiv si unii activisti din ONG-uri (a nu se intelege ca le eludez importanta), asemenea unei parti a presei (vazuta nu ca o anumita culoare politica, ci ca destinatie, comparativ cu, sa zicem, canalele de desene animate ori muzica). Acesti factori – formatori de opinie – nu sunt totdeauna interesati de problemele imediate, ba mai mult, agenda lor pare a fi de-a dreptul programata; asa observam ca avem, de exemplu, atitudini imediate si virulente fata de pozitia de la celalalt capat al pamantului a presedintelui SUA (?), dar nu se ia nicio atitudine atunci cand, la nivel national, apar violari flagrante ale unor principii (libertati cetatenesti, chestiuni ecologice, protejarea persoanelor in varsta, scumpiri de carburanti etc.). Vorbind despre politicianism, in fata unei astfel de situatii este foarte posibil ca, in locul unei cresteri scontate a prezentei la urne, atunci cand va sosi momentul electoral, sa se obtina exact reversul. «Realizare» la care s-ar adauga in mod regretabil, in pofida aparentului vacarm in care se vrea prinsa toata lumea, o accentuare a izolarii intregii lumi politice de restul societatii – salariati, oameni de afaceri etc. - deci o degradare a dialogului cum a mai fost doar in perioada comunista. Cu alte cuvinte, incercand sa glumim pe marginea permanentei nemultumiri si facand abstractie de motivatii si context, «s-a cam rezolvat cu vreo 7 milioane mai putini». Pe aici cam sta si nemultumirea de baza actuala, atat fata de clasa politica din tara, dar si fata de asteptarile de la UE – printre altele, faptul dezamagitor ca s-a dovedit prioritara atragerea unei forte de munca in zonele deja dezvoltate europene si mai putin incercarea dezvoltarii aici – lucru pentru care cumva este dificil de blamat o singura parte, actualmente si Romania devenind, la randul ei, o atractie de forta de munca pentru persoanele din alte tari (in general, asiatice). Fiindca am ajuns din nou la forta de munca straina de la noi, referindu-ne strict la cea din constructii, tinand cont de salariile atractive, dar nu foarte mari, oferite de antreprenorii romani (si prin Asia doua sute de dolari e cam putin), o concluzie simpla ar fi nivelul de calificare, calitatea slaba a personalului, ceea ce ma face sa trag un semnal de alarma catre factorii implicati in asigurarea calitatii lucrarilor”, a concluzionat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.