Agenda Constructiilor
Joi, 14 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Hale & Structuri metalice - Cristian Matasel, Metigla: Migrare a cererii catre produse din gamele premium
Cristian Matasel, Metigla: Migrare a cererii catre produse din gamele premium
Hale & Structuri metalice Publicat de Cornel Dinu 12 Nov 2021 06:55
Compania Metigla, producator de sisteme complete pentru invelitori si inchideri perimetrale metalice pentru sectoarele rezidential si industrial, se asteapta sa incheie anul curent cu o cifra de afaceri de peste 16 milioane de euro, un maxim istoric, pe fondul unei cereri ridicate. "Ultimul an s-a dovedit a fi unul favorabil pentru sectorul constructiilor. In ciuda contextului pandemic global, cererea a ramas la un nivel ridicat pentru toate sectoarele deservite", a subliniat Cristian Matasel, director general Metigla, in cadrul unui interviu acordat revistei Agenda Constructiilor. Pe alta parte, Cristian Matasel atrage atentia asupra problemelor cu care se confrunta industria de profil, generate in principal de o instabilitate accentuata a pietei de materie prima. "Sectorul nostru de activitate a cunoscut nu doar o crestere, ci chiar o dublare a pretului materiei prime, pentru anumite produse. Aceasta crestere, asociata cu lipsa disponibilitatii de tabla la furnizorii principali, a ingreunat procesul de aprovizionare si, implicit, disponibilitatea produsului finit din portofoliu, mai ales pentru culorile si finisajele cu cerere ridicata", a mentionat directorul general Metigla.
 
- Cum a evoluat in ultimul an piata pe care activati? Realizati o scurta analiza a acesteia din punct de vedere al numarului de competitori si problemelor curente cu care se confrunta acest domeniu, mai ales in actualele conditii ale crizei sanitare.
- Ultimul an s-a dovedit a fi unul favorabil pentru sectorul constructiilor. In ciuda contextului pandemic global, cererea a ramas la un nivel ridicat pentru toate sectoarele deservite de Metigla. In cadrul diviziei Rezidential, unde schimbarile sunt dictate in special de preferintele consumatorului, am observat o migrare a cererii catre produse din gamele premium, in principal catre finisajele mate, cu garantie extinsa, care prelungesc durata de viata a sistemului de acoperis metalic. In ceea ce priveste gama coloristica, clientii Metigla prefera acoperisurile cu nuante inchise, de gri, maro inchis si negru. Din perspectiva de business, piata constructiilor s-a confruntat nu doar cu provocarile Covid-19, ci si cu o instabilitate accentuata a pietei de materie prima. Pentru a raspunde nevoii de protectie sanitara, la nivel de companie am impus masuri extinse de siguranta, atat la sediul din Prahova, cat, mai ales in relatia cu clientii si partenerii Metigla, iar in departamentele unde a fost posibil, am implementat cu succes telemunca. Toate aceste masuri au facut posibila o activitate cat mai apropiata de normal, care sa raspunda cererii din piata, dar si nevoilor partenerilor nostri.
 
 
- Care a fost cifra de afaceri din 2020 si prima jumatate a anului in curs (raportare la perioadele de referinta corespunzatoare)? Ce prognoze aveti pentru intregul exercitiu financiar?
- Compania Metigla, producator de sisteme complete pentru invelitori si inchideri perimetrale metalice pentru sectoarele rezidential si industrial, a inregistrat, in prima jumatate a anului 2021, o cifra de afaceri de peste 9 milioane de euro. Am reusit sa ne mentinem pe un trend pozitiv, dictat de un an 2020 in care, in ciuda contextului pandemic, am depasit cu 11% cifrele anului 2019, inregistrand o cifra de afaceri de peste 14,3 milioane de euro. Prognozam ca vom incheia exercitiul financiar curent cu peste 16 milioane de euro, un maxim istoric pentru Metigla.
 
- Ce probleme intampinati din cauza aprovizionarii deficitare si cresterii preturilor la materii prime?
- In decursul ultimului an, sectorul nostru de activitate a cunoscut nu doar o crestere, ci chiar o dublare a pretului materiei prime, pentru anumite produse. Aceasta crestere, asociata cu lipsa disponibilitatii de tabla la furnizorii principali, a ingreunat procesul de aprovizionare si, implicit, disponibilitatea produsului finit din portofoliu, mai ales pentru culorile si finisajele cu cerere ridicata. Depunem eforturi sustinute pentru a pastra un impact minim al acestei situatii, asupra partenerilor Metigla, carora le multumim pentru intelegerea de care au dat si dau dovada, in cazul sincopelor in aprovizionare.
 
 
- Ati realizat modificari in ceea ce priveste portofoliul de produse?
- Portofoliul de produse Metigla ramane unul extins si acopera multiple sectoare de activitate, de la solutii de acoperire si drenaj al apei pluviale pentru constructii rezidentiale (tigla metalica, tabla prefaltuita si sistem de jgheaburi si burlane), la produse pentru inchiderea halelor industriale, agricole si depozitelor logistice, inclusiv accesoriile necesare. In aceasta perioada nu ne propunem modificari in portofoliu, ci ne concentram pe optimizarea stocurilor si asigurarea disponibilitatii de materie prima, pentru a raspunde cu succes cererii din piata.
 
- Realizati o scurta trecere in revista a proiectelor la care ati livrat sisteme in ultimul timp.
- Printre proiectele pentru care Metigla a livrat produse in 2021 se numara:
  • Karcher Romania, unde am livrat sistem de fatada compus din profile zincate, casete structurale, tabla cutata, panouri termoizolante si piese de finisaj;
  • Megatitan, unde am livrat profile zincate, casete structurale, tabla sinusoidala si piese de finisaj;
  • lucrarile de modernizare a infrastructurii feroviare si acoperire a zonelor pentru calatori, realizate de Compania Nationala CFR, in parteneriat cu Astaldi, pentru care am livrat profile zincate, tabla cutata si piese de finisaj;
  • sisteme complete de acoperis metalic, livrate pentru cartiere rezidentiale cum sunt: New Point - Pipera (tabla prefaltuita, profil Clic), Dobroesti (tigla metalica, profil Star), Corbeanca (tigla metalica, profil Star), Confort Urban - Rahova (tabla prefaltuita, profil Clic), Hera - Domnesti (tabla prefaltuita, profil Clic) si altele.
 
- Ce perspective de dezvoltare are piata pe care activati, prin prisma reglementarilor de performanta impuse pe plan european, mai ales in ceea ce priveste sustenabilitatea?
- In contextul unei societati preocupate de sustenabilitate, protectia mediului si reducerea amprentei de carbon, companiile care opereaza in domeniul constructiilor au oportunitatea de a inova, nu numai din prisma materialelor utilizate, cat mai ales a modului de lucru. Colectarea selectiva si reciclarea deseurilor provenite din activitatea zilnica trebuie sa devina unul din obiectivele strategice ale oricarei companii, alaturi de utilizarea, pe cat posibil, a unor surse regenerabile de energie. La Metigla, colectarea selectiva si reciclarea deseurilor rezultate din activitatea de zi cu zi este unul din obiectivele companiei. Urmam o procedura stricta de colectare si depunem eforturi considerabile in a educa personalul, cu privire la importanta acestui proces pe termen lung. Mai mult decat atat, responsabilitatea noastra, ca producatori, este si sa minimizam impactul pe care il au produsele noastre in utilizare. In acest sens, productia si promovarea de produse prefabricate, cu amprenta redusa la sol, eficienta energetica superioara si care sa genereze deseuri minime in santier, poate fi un obiectiv important, de luat in calcul in strategia pe termen lung a companiei. 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergieshiltiABONARE REVISTERAWLPLUGSISECAMALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Arduro
CDS
MAKITA
noark
DRS
VEGO
BogArt
Acvatot 2019
viarom
ERBASU CONSTRUCT
strabag nivel 1
concelex
SIGM
Ubitech
konsent
EDIT-Structural
quadratum
CONCEPT STRUCTURE
ness project
leviatan
rigips
ELECTROGRUP
SSAB
theda mar

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<