INDEX COMPANII | Inscriere/Adaugare |
AGENTIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI - ANPM |
Adresa: Splaiul Independentei nr.294, Corp B, Bucuresti, S6 |
Telefon: 021/207.11.01 |
E-mail: office@anpm.ro |
Web site: anpm.ro |
Domenii: Institutii publice |
Descriere activitate
Este organ de specialitate al administratiei publice centrale aflate in subordinea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, cu competente in implementarea la nivel national a politicilor, strategiilor si alegislatiei in domeniul protectiei mediului. Institutie publica cu personalitate juridica, finantata de la bugetul de stat, in subordinea MMAP. |
Prezentare companie/institutie
ANPM: Eforturi constante pentru atingerea obiectivelor majore de mediu
Alexandru Pastinaru (31 de ani)
Functia/Organizatia: presedinte, ANPM;
Experienta profesionala: 7 ani in administratia publica pe probleme de mediu.
Atingerea jaloanelor din cadrul proiectelor PNRR sau POIM aflate in implementare este in centrul activitatii curente a Agentiei Nationale de Protectie a Mediului (ANPM), iar pe langa cele care vizeaza calitatea aerului, proiectele privind digitalizarea activitatii ANPM si lucrarile de anvelopare a sediului institutiei sunt pe lista prioritatilor. Mai mult, printre prioritatile Agentiei se afla si programele de educatie ecologica adresate copiilor, avand ca obiectiv major asumat schimbarea perceptiei in privinta colectarii selective a deseurilor si pastrarii unui mediu curat, pe termen cat mai lung. Pentru asigurarea calitatii aerului, ANPM are in implementare un proiect care prevede imbunatatirea sistemului de evaluare si monitorizare a calitatii aerului la nivel national, precum si extinderea si modernizarea infrastructurii de monitorizare si control al calitatii aerului, prin achizitia de echipamente specifice.
In continuare, Alexandru Pastinaru, presedintele ANPM, ofera detalii interesante legate de activitatea curenta si principalele obiective ale Agentiei. - Cum ati caracteriza cei aproape doi ani de mandat la ANPM? Care au fost cele mai mari provocari carora a trebuit sa le faceti fata?
- Aproape doi ani, intr-adevar! Au trecut ca un vartej, cu multe proiecte de infrastructura mare, cu provocarile legate de mentinerea in functiune, la cotele impuse de Uniunea Europeana, a Retelei Nationale de Monitorizare a Calitatii Aerului, in lipsa unui buget adecvat, gestionarea tuturor situatiilor legate de acordarea despagubirilor pentru pagubele provocate de animalele salbatice, culturilor sau animalelor si ce sa mai spun despre necesitatile fiecareia dintre Agentiile pentru Protectia Mediului (APM) din tara, privind cheltuielile necesare unor lucrari de reparatii urgente ale sediilor. Pe langa toate acestea, s-au adaugat si diferitele situatii legate de ANPM atat administrative, cat si de gestionare a domeniilor de activitate precum deseurile, ariile protejate si biodiversitatea sau reglementarile.
- Cum caracterizati, pe scurt, activitatea din domeniul de avizare/ autorizare de mediu a marilor proiecte de infrastructura si relatia cu celelalte institutii/ companii publice implicate?
- Activitatea din domeniul reglementarilor se deruleaza fara probleme, o dovada fiind si numarul mare de proiecte de infrastructura pentru care s-au emis diferite tipuri de avize, decizii si autorizatii, cel putin pe parcursul ultimilor doi ani. Avem o relatie foarte buna cu toate institutiile sau companiile publice implicate si nu exista blocaje sau alte dificultati. Procedura este foarte clara, fiind realizata conform transpunerii legislatiei europene in legislatia din Romania, cu respectarea tuturor termenelor stabilite pentru fiecare etapa in parte, astfel incat nu exista niciun fel de sincope in procesul de reglementare. Avem unii dintre cei mai buni specialisti in acest domeniu si in cel al biodiversitatii, asa ca sprijinim constant toate proiectele de infrastructura mare si de dezvoltare a unor activitati. De fiecare data insa, facem verificarile necesare, pentru a ne asigura ca impactul proiectelor respective asupra mediului va fi redus la minimum, iar titularii isi respecta obligatiile de mediu.
- Care sunt cauzele principale ale gestionarii neconforme a deseurilor din constructii si ce considerati ca ar trebui facut pentru a creste rata de colectare si reutilizare a acestora?
- Domeniul colectarii deseurilor din constructii a pus numeroase probleme in ultimii, probabil, zeci de ani, lucru evident in aproape orice calatorie pe care o facem cu masina, in afara oraselor. In pofida campaniilor derulate constant de Garda Nationala de Mediu, care au vizat descurajarea practicii aruncarii acestor deseuri pe campuri sau la marginea drumurilor publice, inca mai exista unele persoane care sunt dispuse sa riste amenzi uriase si confiscarea masinilor, pentru a scapa de aceste deseuri, fara a respecta legea. In lipsa unor depozite conforme, deseurile provenite din constructii sunt o mare problema. S-au cautat constant solutii cu adevarat eficiente pentru reutilizarea acestora, iar Centrele de Colectare prin Aport Voluntar sau asa-numitele CAV-uri - despre care s-a tot discutat in ultima perioada si care vor dispune de platforme speciale pe care vor fi amplasate containere, pentru depozitarea acestor deseuri -, cred ca pot salva acest domeniu, in viitor. Aceste centre, finantate prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), sunt esentiale pentru atingerea obiectivelor de mediu ale Romaniei, pentru ca le permit cetatenilor sa depoziteze gratuit deseuri care nu pot fi colectate in amestec cu cele reciclabile sau cu fractia umeda din clasicele pubelele individuale, precum materiale de constructii, deseuri voluminoase, deseuri textile si multe altele. Aproape 600 de astfel de CAV-uri vor fi realizate in toata tara, in cadrul unitatilor administrativ-teritoriale, prin acest program de finantare, iar obiectivul nostru este sa sustinem proiectele dezvoltate prin intermediul Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, astfel incat acestea sa aiba toate avizele sau autorizatiile necesare, din partea APM.
- Credeti ca problema deseurilor se va acutiza, in contextul cresterii numarului si complexitatii proiectelor?
- Fiecare etapa de dezvoltare a adus noi provocari in privinta deseurilor, asa ca este de asteptat ca si toate programele de finantare care vizeaza constructia de cladiri sau dotarea cu surse de energie regenerabila sa impuna, la un moment dat, noi capacitati de colectare si de reciclare. Cel mai important este ca, atat dezvoltatorii, cat si constructorii mai mici sau persoanele fizice sa respecte legea in privinta precolectarii si depozitarii acestor deseuri, astfel incat cea mai mare parte din cantitate sa fie reciclata sau, dupa caz, neutralizata. In tot acest sistem, verigi importante ale acestui circuit colectare-depozitare-reciclare sunt autoritatile locale si companiile de salubritate, cu rol esential in informarea cetatenilor in privinta diferitelor tipuri de colectare a deseurilor, precum si in organizarea de campanii de colectare.
In ceea ce ne priveste, sustinem permanent toate demersurile privind colectarea separata a deseurilor si reciclarea, prin campanii de informare publica realizate prin intermediul ANPM. - Ce proiecte/ programe/ interventii sunt pe agenda ANPM in ceea ce priveste calitatea aerului?
- ANPM are in derulare sau este partener in urmatoarele proiecte vizand imbunatatirea monitorizarii calitatii aerului si a zgomotului ambiant: Imbunatatirea Sistemului de Evaluare si Monitorizare a Calitatii Aerului la nivel national, Extinderea si modernizarea infrastructurii de monitorizare si control a calitatii aerului in scopul cresterii acuratetei informatiilor si a capacitatii de raspuns la episoadele de poluare, respectiv Echipamente de monitorizare a calitatii aerului, radioactivitatii si zgomotului pentru Agentia Nationala de Protectia Mediului.
- Ce obiective aveti stabilite pe termen scurt si mediu, la nivelul ANPM?
- Atingerea jaloanelor din cadrul proiectelor PNRR sau POIM, aflate in implementare este foarte importanta in acest moment, iar pe langa cele care vizeaza calitatea aerului, proiectele privind digitalizarea activitatii ANPM si lucrarile de anvelopare a cladirii sunt pe lista prioritatilor. Mai mult, printre prioritati se afla si programele de educatie ecologica adresate celor mici, pentru ca ne dorim o schimbare de perceptie in privinta colectarii selective a deseurilor si pastrarii unui mediu curat, pe termen cat mai lung. In acest sens, derulam un proiect educativ realizat cu sustinerea Safe Waste DEEE, pe care l-am numit "Microbuzul Padure" si in cadrul caruia am transformat in sala de clasa, pentru educatie ecologica, un microbuz scos din circulatie, care a fost candva laborator mobil al agentiei si care risca sa ajunga la REMAT. Acum, in cadrul acestui proiect, primim sute de elevi de scoala primara sau de gradinita, in timpul asa-numitelor "Saptamani verzi", organizate periodic in cadrul unitatilor de invatamant.
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Octombrie 2024) |