INDEX COMPANII | Inscriere/Adaugare |
APITSIAR (ASOCIATIA PARCURILOR INDUSTRIALE, TEHNOLOGICE, STIINTIFICE SI A INCUBATOARELOR DE AFACERI DIN ROMANIA) |
Adresa: Str. Zizinului 119, Brasov, Judet Brasov |
Telefon: 0 721.375.444 |
Fax: * |
E-mail: apitsiar@gmail.com; contact@apitsiar.ro |
Web site: www.apitsiar.ro |
Domenii: Patronate si asociatii profesionale |
Descriere activitate
Asociatie creata in scopul dezvoltarii durabile a parcurilor industriale, tehnologice, stiintifice si a incubatoarelor de afaceri, atragerii de investitii autohtone si straine si acordarii de asistenta de specialitate membrilor sai si potentialilor investitori, precum si reprezentarii acestora in relatiile cu organisme si autoritati nationale si internationale. |
Prezentare companie/institutie
APITSIAR: Parcurile industriale sunt o nisa inca insuficient exploatata
Ing. Emil Nicolae Muntean
Functia/Institutia: presedinte, Asociatia Parcurilor Industriale, Tehnologice, Stiintifice si a Incubatoarelor de Afaceri din Romania si director general al Parcului Industrial Cugir;
Experienta profesionala: 17 ani in domeniul dezvoltarii parcurilor industriale.
Emil Nicolae Muntean, presedintele Asociatiei Parcurilor Industriale, Tehnologice, Stiintifice si a Incubatoarelor de Afaceri din Romania (APITSIAR), atrage atentia ca industria de profil nu este exploatata la adevaratul sau potential de dezvoltare, chiar daca aceasta poate fi motorul de reindustrializare a economiei locale. In opinia sa, pentru viitorul apropiat nu este previzibila o schimbare majora in acest domeniu, in sensul largirii accentuate a retelei nationale de parcuri industriale. "Personal, nu cred ca in viitorul apropiat va exista o dezvoltare foarte abrupta a acestor structuri de afaceri, in sensul infiintarii de parcuri industriale noi sau de extindere, insa cred ca cele existente se vor consolida, ajungandu-se la un grad de ocupare maxim", subliniaza Emil Nicolae Muntean. In momentul de fata, in Romania functioneaza, conform datelor APITSIAR, aproximativ 100 de parcuri industriale, ceea ce denota ca nu exista un interes apreciabil pentru dezvoltarea unor structuri de afaceri de acest gen.
- Care sunt elementele cheie in planificarea si realizarea unui parc industrial, ce tendinte si provocari observati in industria de profil si cum evolueaza asteptarile clientilor si conditiile de piata?
- Actul normativ care guverneaza activitatea parcurilor industriale este Legea nr. 186/2016 privind constituirea si functionarea parcurilor industriale, ce modifica si completeaza Legea nr. 490/2002. La 20 de ani de la aparitia legii, in Romania functioneaza aproximativ 100 de parcuri industriale, ceea ce denota ca nu exista un interes apreciabil pentru dezvoltarea unor structuri de afaceri de acest gen. 95% dintre parcurile industriale existente au in structura actionariatului autoritati publice, in timp ce 5% sunt private, cele mai multe fiind logistice. In parcurile industriale publice se desfasoara, in general, activitati de productie, iar in cele private primeaza elementul logistic (vezi CTP, WDP, eMag, care si-au ales locatiile cu iesire la autostrada, foarte aproape de aglomerarile urbane). Parcurile industriale pot fi brownfield sau greenfield. Primele sunt constituite pe vechi situri industriale, cele mai multe din industria de aparare, de regula in orase monoindustriale, cu actionariat autoritati publice locale sau judetene. Beneficiind de infrastructura existenta, aceste active au devenit cu investitii minime operationale imediat, fiind inchiriate agentilor economici. Parcurile industriale greenfield sunt infiintate de autoritati publice sau investitori privati, pe suprafete de teren de minim 5 hectare, care la constituire aveau obligatia de a asigura toata infrastructura necesara functionarii. Pe terenurile concesionate, cu promisiune de vanzare, s-au construit active pentru diferite tipuri de afaceri, astfel ca la acest tip de parcuri industriale se realizeaza initial investitia, dupa care devin operationale. Pentru a infiinta un parc industrial trebuie indeplinite, cumulativ, un set de conditii care, impreuna cu studiul de fezabilitate, se depun la Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei in vederea eliberarii titlului de parc industrial. Daca studiul de fezabilitate este realizat corect, atunci el va preciza daca viitoarea afacere, respectiv parcul industrial nou creat, este fezabila si va indica si domeniile de activitate ce se pot dezvolta in directa concordanta cu specificul zonei (institute de invatamant superior, centru de cercetare inovare, invatamant preuniversitar, potential de dezvoltare, traditie industriala, personal calificat, forta de munca disponibila etc.).
- Ce potential de dezvoltare are industria parcurilor industriale din Romania si ce huburi se contureaza in urmatorii ani? Cum credeti ca se va dezvolta piata industriala in anii urmatori?
- Potentialul de dezvoltare a parcurilor industriale este direct proportional cu suprafetele si/ sau activele/ imobilele ce le au in administrare. Exista parcuri industriale cu grad de ocupare de 100%, fara posibilitate de extindere, si atunci solutia este infiintarea unui parc industrial nou, daca este sustenabil. Dar, sunt si parcuri care mai au inca disponibilitate de locatare. Personal, nu cred ca in viitorul apropiat va exista o dezvoltare foarte abrupta a acestor structuri de afaceri, in sensul infiintarii de parcuri industriale noi sau de extindere, cred insa ca cele existente se vor consolida ajungandu-se la un grad de ocupare maxim. Ca o concluzie, consider ca parcurile industriale, care pot fi motorul reindustrializarii Romaniei, constituie o nisa inca insuficient exploatata, cu un real potential de dezvoltare.
- Cat de importanta este dezvoltarea retelei de parcuri industriale si cum pot contribui aceste huburi la progresul economiei romanesti?
- In definitiv, nu se poate vorbi despre o planificare de dezvoltare a retelei de parcuri industriale, ci doar de existenta unor oportunitati de dezvoltare, acolo unde sunt conditii in acest sens. Autoritatile publice, in calitate de actionari, pot investi direct in aceste structuri de afaceri care genereaza locuri de munca, venituri la buget, stabilitate economica, dezvoltarea retelei de invatamant, stoparea migratiei tinerilor si asa mai departe, cu alte cuvinte predictibilitate pentru dezvoltarea economica. Pe de alta parte, agentii economici gasesc in parcurile industriale mediu propice, conditiile, serviciile si intreaga infrastructura necesare dezvoltarii imediate.
- Ce evolutie a avut activitatea industriei parcurilor industriale in 2020 si 2021, in contextul pandemiei? Ce masuri au fost necesare in perioada crizei sanitare?
- Managementul parcurilor industriale s-a adaptat, in perioada de pandemie, nevoilor si provocarilor pietei si rezidentilor. Societatile administrator au stabilit masuri proprii pentru a veni in sprijinul companiilor, un exemplu in acest sens fiind renegocierea contractelor de inchiriere/ administrare/ superficie pentru un anumit interval pentru agentii economici beneficiari de certificate pentru situatii de urgenta.
- Care sunt principalele dificultati si provocari cu care se confrunta administratorii de parcuri industriale in activitatea curenta?
- Cele mai importante provocari si dificultati rezida din nevoia de finantare din fonduri europene pe axe de finantare specifice parcurilor industriale. Proiectele din POR 2021-2027 vor fi coordonate si implementate de Agentiile de Dezvoltare Regionala, care au primit calitatea de Autoritate de Management, astfel ca fiecare regiune de dezvoltare va avea propriile prioritati de investitii si obiective specifice. Demersurile facute prin APITSIAR in vederea finantarii prin POR 2021-2027 a parcurilor industriale s-au bucurat de interes in randul autoritatilor. Astfel, ADR Centru, ADR Nord-Vest si ADR Sud-Est s-au aratat deschise in sensul de a include si aceste structuri de afaceri in prioritatile de investitii. Spre exemplu, ADR Centru, a propus in forma finala a POR 2021-2027 ca prioritate de investitii programul "O regiune competitiva prin inovare si intreprinderi dinamice pentru o economie inteligenta", care are ca obiectiv specific "Impulsionarea cresterii durabile si competitivitatii IMM-urilor si crearea de locuri de munca in IMM-uri, inclusiv prin investitii productive", tipurile de interventie propuse fiind "Structuri de sprijin pentru dezvoltare IMM, incubatoare, acceleratoare si parcuri industriale".
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Noiembrie/Decembrie 2021)
|