Arh. Radu Gabriel Teaca (63 de ani)

Experienta profesionala: peste 30 de ani in domeniul arhitecturii.

 

 

- La sfarsit de secol al XIX-lea, Bucurestiul era inca neconstruit, era un targ. Venirea lui Carol I urma sa lase urme adanci in istoria asezarii, intrucat apar institutiile, proiectele de dezvoltare urbana ce aveau sa-l transforme in oras.
Modernismul, adus la pachet cu betonul, a surprins orasul cu un fond construit, istoric, destul de debil si a produs primele convulsii in ceea ce priveste coexistenta vechiului cu noul. Betonul si industrializarea, in general, au facilitat o viteza mult mai mare a construirii, precum si a dimensiunilor constructiilor. Astfel, din interbelic apar primele discrepante in ceea ce priveste inaltimea si dimensiunile noilor constructii raportate la cele vechi, de unde si aparitia calcanelor mai putin fotogenice. In comunism, convulsia intre vechi si nou s-a accentuat la nivelul volumetric, dar mai ales la cel al tesutului urban. Astfel au aparut bulevarde, artere de circulatie cu constructiile adiacente fara nicio legatura cu trecutul, fiind de fapt in conflict cu acesta (conflict ce, la vremea respectiva, a fost generator de multe drame si tragedii la nivel individual). Toate aceste fracturi mostenite dinainte de 1990 clamau o viziune pe termen lung care sa incerce sa le repare sau sa le diminueze si sa incerce sa aduca orasul la ipostaza unei dezvoltari naturale, firesti. Din pacate, nu s-a intamplat asa, dupa 1990, deci si in ultimii ani, orasul s-a aflat sub imperiul hazardului, al unor PUZ-uri mai putin "inspirate", guvernate de dorinta de a construi mai mult decat trebuie si asta in defavoarea calitatii urbane, a vietii cotidiene, in general. De asemenea, a fost continuata o tara mai profunda in ceea ce priveste respectul fata de spatiul public, care continua sa ne indeparteze de conceptul de oras occidental, unde spatiul public, piata, strada sunt considerate ca extensii ale locuirii si sunt tratate ca atare. Tot in zona spatiilor publice, se remarca lipsa interventiei unor peisagisti care ar putea rafina imaginea acestora prin armonizarea vegetatiei atat cu spatiile respective, cat si cu arhitectura imobilelor din proximitate. De asemenea, calitatea materialelor, precum si atentia data detaliilor in proiectare si executie sunt precare si denota o anumita lipsa de rafinament si de intelegere a exemplelor occidentale care le-au influentat.
Desigur, orasul inseamna mult mai multe lucruri: trafic, comunicatii, digitalizare, instalatii edilitare, dar m-am oprit asupra aspectelor care imi sunt mai aproape si, totodata, mai greu de asimilat, avand in vedere ca ele in Occident s-au dezvoltat si distilat intr-un timp mult mai indelungat si asta le face dificil de abordat si inteles. Bucurestiul are nevoie si de o dezvoltare unitara, de o gandire holistica care, in conditiile autonomiei primariilor de sector si a imixtiunilor generatoare de confuzie a acestora cu Primaria "Mare", este greu de realizat. In privinta dezvoltarii urbane viitoare, una din primele directii ar fi conservarea si restaurarea monumentelor care au mai ramas, Bucurestiul fiind sarac in ceea ce priveste fondul istoric construit, fapt generat de scurta sa (in comparatie cu alte orase din vestul Europei) istorie in calitate de metropola. Un alt deziderat cred ca ar trebui sa fie recuperarea spatiului public, in sensul ca toate interventiile, chiar daca private, trebuie sa concureze la definirea acestuia. Eu inclusiv studentilor mei le vorbesc despre un tip de arhitectura de o neutralitate fertila, capabila sa conecteze, sa uneasca, sa dea sens spatiului public, intr-un oras care urbanistic-arhitectural este smintit, unde dupa 1990 fiecare constructie si-a dorit sa fie un monument. Cred ca propensiunea catre inchegare, definire, serenitate este benefica. Foarte importanta este dezvoltarea durabila si in special coabitarea cu natura. Ea poate contribui la imbunatatirea calitatii vietii atat din punct de vedere al mediului, cat si estetic. De asemenea, folosirea surselor de energie regenerabila si cerintelor NZEB devenite sine qua non vor modifica expresivitatea edificiilor si, de ce nu, a intregului oras.