Agenda Constructiilor
Miercuri, 04 Decembrie 2024
Home - INDEX COMPANII - ASOCIATIA INDUSTRIEI LEMNULUI - PROLEMN
PAGINA PERSONALIZATA


ASOCIATIA INDUSTRIEI LEMNULUI - PROLEMN

ASOCIATIA INDUSTRIEI LEMNULUI - PROLEMN

Adresa: Str. Nichita Stanescu nr. 9-245, Parter, Ap. 4, Otopeni, Judet Ilfov
Telefon: 0758-979.531
Fax: -
E-mail: web@pro-lemn.ro
Web site: www.pro-lemn.ro
Domenii: Patronate si asociatii profesionale
Descriere activitate
Organizatie non-guvernamentala care promoveaza utilizarea lemnului-provenit din paduri gestionate durabil-in diverse aplicatii industriale.
Prezentare companie/institutie
PROLEMN: Cifra de afaceri pe piata lemnului depaseste 8 miliarde euro anual
 
 
 
 
 
 
Catalin Tobescu (52 de ani)
Functia/Organizatia: presedinte, Prolemn;
Experienta profesionala: 28 de ani in domeniul lemnului.
 
Asociatia Industriei Lemnului (Prolemn) este o organizatie non-guvernamentala, apolitica si non-profit, care promoveaza utilizarea lemnului provenit din paduri gestionate durabil in aplicatii industriale diverse si reprezinta interesele legitime ale industriilor bazate pe lemn, in relatia cu institutii si organizatii la nivel national si international. Asociatia isi propune transpunerea liniilor de actiune definite la nivel european in politici si strategii si politici nationale, pornind si de la oportunitatea unui cadru financiar multianual 2021-2027 al UE. Obiectivele pe termen scurt vizeaza dezvoltarea sistemului SUMAL 2.0, iar cele pe termen mediu si lung conturarea unei strategii transpuse in politici nationale care sa integreze o viziune de gestionare durabila a padurilor si de valorificare superioara a resursei de lemn. Catalin Tobescu, presedintele Prolemn, ofera in continuare detalii despre aceste subiecte.
 
- Ce evolutie inregistreaza piata lemnului, in aceasta perioada, si ce estimari aveti pentru anii urmatori?
- Ne face placere sa vorbim despre impactul economic, social si de mediu de ansamblu al domeniului padurilor si industriilor bazate pe lemn. Este un lant valoric vast, care porneste de la resursa regenerabila de lemn din paduri gestionate durabil si continua cu diversitatea uriasa de produse din lemn pe care le intalnim in jurul nostru. Daca vorbim despre piata primara a lemnului, a resursei de lemn, estimam o valoare de un miliard de euro. Apoi se adauga valoare pe acest lant valoric complex, cu peste 20.000 de operatori economici activi, si se ajunge la o cifra de afaceri totala de aproximativ 8 miliarde euro. Estimam consumul anual de cherestea pentru constructii la 1,2 milioane de metri cubi anual, cu o valoare de 200-250 de milioane de euro, dar pe langa cherestea avem OSB si toate produsele din lemn care se regasesc intr-o casa: usi, ferestre, parchet, mobila. Astfel, valoarea totala a pietei atinge cel putin un miliard euro. 2021 a fost un an cu activitate de varf in industriile bazate pe lemn, insa din a doua parte a lui 2022 s-a inregistrat un inceput de descrestere de activitate, care s-a accentuat in 2023. Pe primele 8 luni din 2023, avem o scadere de activitate de 25% fata de lunile corespondente din anul 2022, conform indicilor productiei industriale. Urmatoarea perioada este marcata de multi factori de incertitudine, este greu de facut predictii, dar cel putin prima jumatate a anului 2024 se prognozeaza un nivel de activitate mai redus.
- Cum ati caracteriza succinct noul Cod Silvic?
- Proiectul noului Cod Silvic este lipsit de claritate, extrem de stufos, fara viziune si obiective, dar care introduce un sistem de sanctiuni penale excesive. Lipsesc obiectivele pe linie de extindere a suprafetei padurilor, pentru a stimula folosinta forestiera a terenurilor. Avem doua milioane de hectare de terenuri necultivate, care nu au azi nici folosinta agricola si nici forestiera. De asemenea, documentul nu prevede propuneri pentru tranzitia la lemn fasonat, cu vanzare din depozite. In plus, este caracterizat de o lipsa de viziune pentru mobilizarea sustenabila a resursei de lemn, prin accesibilizarea fondului forestier si stimularea efectuarii lucrarilor de ingrijire a padurii. Alte elemente negative sunt constituite de absenta instrumentelor pentru stimularea implementarii principiului prelucrarii lemnului in cascada, prioritar in industrie si lipsa de politici pentru eficienta energetica a utilizarii resursei de lemn. Avem, in schimb, o dezvoltare excesiva si ineficienta a unui sistem de sanctiuni penale, care nu mai au deja legatura cu respectarea regimului silvic. Cel mai simplu exemplu: infractiune pentru transport de materiale lemnoase fara documente de provenienta de la 0,1 metri cubi. Un constructor care muta cateva scanduri de pe un santier pe altul intra sub incidenta acestei sanctiuni. Ce legatura are aceasta sanctiune cu regimul silvic? In ceea ce priveste sistemul SUMAL, acesta s-a dezvoltat intr-o directie care nu aduce eficienta, prin extinderea definitiei materialelor lemnoase si urmarirea trasabilitatii acestora mult dincolo de prima punere pe piata a lemnului - acolo unde vorbim de regim silvic. Astfel, inclusiv segmentul materialelor lemnoase pentru constructii - cheresteaua pentru constructii - intra sub incidenta SUMAL, un sistem extrem de complicat.
- Ce capacitate totala de productie de lemn exista in Romania, in acest moment? Cum este aceasta in raport cu nevoia pietei?
- Recolta legala de lemn din Romania se situeaza anual in jurul valorii de 19 milioane mc. Balanta lemnului din Romania este dezechilibrata de consumul urias de lemn de foc. Asertiunea ca in SUMAL se regasesc doar 1,8 milioane de beneficiari de lemn de foc, cu un consum inregistrat de doar 5 milioane metri cubi anual, nu face decat sa arate dimensiunea problemei deficitului de resursa legala de lemn de foc de pe piata. Aceasta creeaza premise pentru taieri ilegale si, concomitent, conduce la preturi ridicate artificial in Romania fata de pietele europene. Posibilitatea de recolta legala si sustenabila astazi, din padurile Romaniei, este de 25-26 milioane de metri cubi, care nu se realizeaza datorita blocajelor administrative mentionate, conducand la o criza artificiala de resursa.
- Cum a evoluat, in medie, pretul unui mc de lemn in ultimele 12 luni si cum estimati ca va fluctua acesta pana la finalul anului 2023?
- Preturile medii de adjudecare la licitatiile principale organizate de Regia Nationala a Padurilor pentru productia anului 2023 au fost de peste 400 lei/mc ca medie nationala, mai mari cu 250% fata de cele practicate in urma cu doar 2 ani. Aceste preturi exagerate au indus scaderea productiei in industria lemnului. Cvasitotalitatea contractelor pentru masa lemnoasa pe picior achizitionata la preturi mari au fost reziliate in ultimele luni, volumul reziliat in 2023 fiind estimat la 1,8 milioane de mc, cu impactul implicit in reducerea activitatii in sectorul de exploatare a lemnului. Asistam la o reasezare de preturi, cu scaderi medii de 30% pentru resursa primara de lemn, dar cu paradoxul mentinerii ridicate a preturilor lemnului de foc, ceea ce arata ca piata ramane tensionata, cu multi factori de incertitudine, inclusiv blocaje administrative suplimentare la orizont.
- Cati oameni sunt angajati pe piata de exploatare, prelucrare si industrializare a lemnului din Romania?
- In total, in sectorul padure - industrii bazate pe lemn sunt 150.000 de angajati directi, dar daca luam in considerare efectul de stimulare pe orizontala prin impact indirect si indus, se poate evalua la 350.000 de lucratori legati de aceste industrii.
- In ce actiuni este implicata asociatia si ce obiective are stabilite pentru anul 2023?
- Suntem implicati in multe forme de dialog institutional legat de agenda legislativa si in special de proiectul noului Cod Silvic, de fundamentare si propuneri de politici publice. Intre rezultatele demersurilor noastre se afla aplicarea TVA redus de 5% pentru cvasitotalitatea formelor de biomasa lemnoasa folosita pentru incalzire, inclusiv peleti, bricheti, deseuri din lemn.
Pentru promovarea produselor din lemn, Asociatia Industriei Lemnului - Prolemn s-a alaturat ca partener in organizarea evenimentului expozitional BIFE-SIM, organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei si Asociatia Producatorilor de Mobila din Romania. Printre proiectele pe care le sustinem se regaseste propunerea de introducere a unei linii de finantare pentru eficientizarea energetica a utilizarii resursei de lemn, prin sustinerea instalarii de centrale/ instalatii de ardere cu randamente energetice ridicate pentru sectorul rezidential care se incalzeste cu lemne. O astfel de masura ar avea efecte benefice multiple, de scadere a consumului de lemn de 2-3 ori pentru aceeasi energie termica obtinuta, de crestere a confortului, precum si de reducere a poluarii.
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Octombrie 2023)

Produse & tehnologii

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMSISECAMRAWLPLUGhiltiABONARE REVISTETotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ness project
konsent
ELECTROGRUP
EDIT-Structural
rigips
theda mar
Acvatot 2019
CDS
BogArt
VEGO
noark
SSAB
Arduro
Ubitech
quadratum
viarom
strabag nivel 1
AED
MAKITA
DRS
CONCEPT STRUCTURE
SIGM
leviatan
concelex
ERBASU CONSTRUCT

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<