INDEX COMPANII | Inscriere/Adaugare |
ARIES - Asociatia Romana pentru Industria Electronica si Software |
Adresa: Splaiul Independentei nr 202 A, Bucuresti, Ssector 6 |
Telefon: 0729 931 744 |
Web site: www.aries.ro |
Domenii: Furnizori & integratori de sisteme /echipamente IT&C |
Descriere activitate
ARIES este Asociatia Romana pentru Industria Electronica si Software, cea mai mare si influenta organizatie creata pentru industria IT&C din Romania, cu 4 filiale zonale: la Timisoara, Brasov, Cluj si Craiova. |
Prezentare companie/institutie
ARIES: Crestere anuala de pana la 15% estimata in industria IT
Alexandru Borcea (64 de ani)
Functia/Institutia: presedinte executiv, ARIES;
Experienta profesionala: 40 ani in industria IT&C.
Companii din tot mai multe domenii, inclusiv din sectorul constructiilor, aloca bugete tot mai mari pentru transformarea digitala care, in contextul problemelor de productivitate cu care se confrunta, reprezinta o solutie sigura si la indemana pentru mentinerea competitivitatii. De la aplicatii dedicate, precum BIM, la produse tech generale pentru business, ca ERP, CRM sau cloud, toate sunt imbratisate tot mai mult de societatile active in constructii. Alexandru Borcea, presedintele Asociatiei Romane pentru Industria Electronica si Software (ARIES), este de parere ca industria software va continua sa se dezvolte foarte mult in anii urmatori, cererea specifica urmand a proveni din toate sectoarele economice, inclusiv din constructii.
- Ce evolutie credeti ca va avea industria de IT din Romania, in perioada urmatoare?
- Piata de dezvoltare software, fara a include serviciile informationale si telecom, s-a situat, valoric, la circa 5 miliarde euro in 2018, din care pentru export, aproximativ 3,3 miliarde euro. Noi credem ca piata acestei industrii va creste, in urmatorii doi - trei ani, cu doua cifre procentuale in fiecare an, adica cu cel putin 10%-15%, cel mai mare avans il asteptam in continuare la cresterea exportului. Megatrendurile sunt imbratisate de firmele romanesti, mai ales in domenii precum tehnologii mobile, industrie 4.0 si automatizari, tehnologii medicale, educationale, fintech, ca sa mentionez cateva verticale promitatoare.
- Care sunt principalele piedici in calea implementarii noilor tehnologii digitale la scara larga?
- In principiu, lipsa de viziune si angajament, dar si lipsa vectorilor de promovare la nivel de capacitate institutionala, sunt piedici in calea expansiunii activitatii la potentialul sau real. Le-am mentionat pe acestea pentru ca, pe piata externa, avem mai mult probleme legate de vizibilitate si incredere, cultura antreprenoriala cu carente si incredere scazuta.
- Ce initiative exista pe piata pentru incurajarea proceselor de transformare digitala?
- In acest moment, la nivel national sunt in derulare programul de promovare a exportului, cel de internationalizare, initiativa Start-up Nation, dar si o serie de proiecte finantate din fonduri structurale. Sporadic apar proiecte de digitalizare a capacitatii institutionale. Toate acestea vor avea un aport favorabil dezvoltarii industriei IT in anii urmatori.
- In ce actiuni sunteti implicati, in prezent, si ce planuri de viitor aveti?
- In prezent, actiunile principale in care suntem implicati sunt legate de internationalizare, cu rezultate foarte bune. Pentru viitor, ne concentram pe cresterea capacitatilor de inovare, indiferent de domeniu, cresterea increderii prin activitati de clustering, adecvarea invatamantului la nevoile pietei si promovarea economiei conduse de inovare.
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Noiembrie/Decembrie 2019)
|