Agenda Constructiilor
Joi, 26 Decembrie 2024
PAGINA PERSONALIZATA


MELNY GRUP

MELNY GRUP

Adresa: Str. Radu Stanca nr. 2B, Ap. 2, Cluj-Napoca, Judet Cluj
Telefon: 0749-091.294
Mobil: 0721-330.765
E-mail: office@melnytopo.ro
Web site: www.melny.ro
Domenii: Topografie, cadastru, geodezie, masuratori BONA si scanare 3D
Descriere activitate
Servicii de topografie, geodezie, scanare 3D, fotogrammetrie și cadastru.
Prezentare companie/institutie
MELNY: Perspective bune pentru 2023, datorita proiectelor de infrastructura
 
 
 
 
 
Ing. Petru Melniciuc
Functia/Firma: CEO, Melny Grup;
Experienta profesionala: 17 ani in domeniul de cadastru, masuratori topografice si geodezie.
 
Melny, grup de companii specializate in executia de lucrari de topografie, geodezie, scanare 3D, fotogrammetrie si cadastru, a traversat cu bine un an 2022 provocator, marcat de inflatie puternica si efectele negative ale razboiului din Ucraina. Compania estimeaza ca va incheia anul in curs cu o cifra de afaceri similara celei realizate in 2021, perspectivele pentru 2023 fiind, insa, mai bune, in contextul in care este asteptata o crestere a activitatii in domeniul scanarii 3D/Lidar, cu precadere pe piata lucrarilor de infrastructura rutiera.
In cei 15 ani de activitate, grupul Melny, cu sediul in Cluj-Napoca, a inregistrat o crestere continua a businessului, vizibila mai ales in evolutia echipei de angajati, atat calitativ, cat si cantitativ. In prezent, compania are un efectiv de 30 de ingineri, care acopera toate domeniile topografiei. Din anul 2017, compania deruleaza activitati specifice si in Suedia, atat in domeniul topografiei ingineresti, cat si in cel de scanare 3D.
Melny acorda o atentie deosebita persoanelor cu dizabilitati, iar pentru a promova egalitatea de sanse si tratament, asigura accesibilitate tuturor cetatenilor la serviciile, spatiile si infrastructura care sunt furnizate sau deschise publicului. Principalul document strategic in domeniul egalitatii de sanse si tratament adoptat de companie este Strategia europeana 2010-2020 pentru persoanele cu handicap: un angajament reinnoit pentru o Europa fara bariere.
 
- Ce proiecte aveti in lucru, in acest moment?
- In aceasta perioada realizam masuri topografice pentru aproximativ 300 de kilometri de retele de transport al gazelor naturale, pentru Delgaz Grid, asiguram asistenta de specialitate pentru 5 santiere din Romania si participam la diverse proiecte de scanare si modelare 3D (de la hale industriale, la biserici si case). De asemenea, asiguram servicii de cadastru pentru diverse institutii, cadastru sistematic pentru 6 UAT-uri din judetele Cluj si Iasi, precum si lucrari de ridicari topografice pentru diverse proiecte (reabilitari de drumuri, parcuri fotovoltaice, emiterea de autorizatii de construire etc.).
- Cum a evoluat activitatea companiei in 2022 si ce estimari aveti pentru ultimele luni ale acestui an? Ce tendinte se prefigureaza pentru 2023?
- Anul 2022 este un an al provocarilor. Asteptarile noastre au fost mai ridicate, dar dupa Covid-19, anul a inceput cu problema preturilor materialelor de constructii si cu razboiul din Ucraina. Astfel, activitatea din primele 6 luni a fost afectata destul de mult de aceste evenimente, dar din iulie ne-am restructurat activitatea si ne-am orientat mai mult spre proiectele de infrastructura rutiera. Cred ca majoritatea companiilor s-au obisnuit deja cu inflatia ridicata, cu lipsa personalului, posibil cu un blocaj sau intarzieri la plata facturilor. Astfel, ultimele luni ale anului se vor mentine in acelasi trend de incertitudine ridicata. Pentru grupul Melny, estimam ca vom incheia cu o cifra de afaceri asemanatoare celei din 2021. Pentru anul 2023 ne asteptam ca domeniul scanarii 3D/Lidar si cel al proiectelor de infrastructura rutiera sa-si mentina trendul crescator. Pentru santierele de constructii civile, estimam o scadere a cererii. De asemenea, credem ca inflatia, lipsa personalului si intarzierile la plata facturilor vor continua.
- Cu ce echipamente si sisteme lucrati si care sunt tendintele tehnologice din acest domeniu?
- In proiectele implementate zi de zi lucram cu scannere 3D, drone, senzori lidar, statii totale robotice, tehnologii GPS, diverse aplicatii software (de la programe CAD, la Revit si Cyclone), statii grafice si altele. In acest domeniu se investeste de ceva timp in automatizarea proceselor, de la partea de teren si cresterea productivitatii (prin diferite echipamente de scanare, drone dotate cu sistem lidar si alte sisteme care permit ridicarea detaliilor intr-un timp cat mai scurt si cat mai precis).
- Care sunt directiile de actiune viitoare, in vederea dezvoltarii companiei?
- In urmatoarea perioada o sa integram echipamentele (scanner 3D, drona, camera Lidar etc.) in proiectele pe care le avem, pentru a creste productivitatea si calitatea serviciilor. Vom face investitii in tehnologie, prin achizitionarea de noi echipamente si softuri si, de asemenea, vom investi in pregatirea personalului pentru folosirea acestora.
In ansamblu, ne axam pe cresterea productivitatii si calitatii serviciilor pe care le avem deja in portofoliu.
- Care sunt dificultatile si provocarile pe care le intampinati in lucru? Cum rezolvati problema fortei de munca?
- In prezent, in piata este o lipsa generala de personal cu experienta, iar oamenii nu mai sunt dispusi la deplasari. Cred ca o solutie pe termen lung este sa investim in tehnologie, pentru a reduce deplasarile si pentru a acumula cat mai multa informatie din teren intr-un interval de timp mai scurt si cu mai putine resurse.
- Cum vedeti evolutia activitatii in domeniul constructiilor in anii urmatori si cum va va influenta activitatea?
- Prognoza pe urmatorii ani presupune o crestere in sectorul constructiilor, iar daca se adevereste, putem beneficia atat pe partea de santiere civile, cat si in zona proiectelor de drumuri si poduri. Avand in vedere ca, in ultimul an, s-au depus peste 600 de proiecte pentru instalarea de panouri fotovoltaice prin PNRR, consider ca aici avem o piata unde putem aplica si deja aplicam serviciile noastre, folosind drone cu sisteme lidar pentru ridicarile initiale si generare de ortofotoplan, iar pentru mentenanta se pot folosi senzori montati pe drona pentru a verifica starea panourilor.
- Ce obiective aveti stabilite pentru 2022 si in perspectiva?
- Obiectivele noastre pentru anul 2022 sunt de a reusi sa implementam tehnologia pe care o avem in dotare in proiectele actuale, pe care le realizam pana acum prin metode clasice. In urmatorii ani, vom continua sa cautam si sa aplicam noi tehnologii la serviciile pe care le prestam. Pe langa acestea, avem in plan o extindere pe verticala sau orizontala, in functie de cum evolueaza piata si in ce directie ne permite sa actionam.
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Octombrie 2022)

Produse & tehnologii

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMTotalEnergiesABONARE REVISTEhiltiALLBIMRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CDS
Ubitech
SIGM
SSAB
quadratum
rigips
CONCEPT STRUCTURE
VEGO
Acvatot 2019
strabag nivel 1
Arduro
AED
BogArt
DRS
ELECTROGRUP
EDIT-Structural
noark
theda mar
concelex
leviatan
MAKITA
ERBASU CONSTRUCT
GEWISS
konsent
EURO BUILD

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<