INDEX COMPANII | Inscriere/Adaugare |
REALWORLD EASTERN EUROPE |
Adresa: Str. Anastasie Panu nr. 50, Etaj 5, Bucuresti, S3 |
Telefon: 021/330.55.77 |
Fax: 021/330.55.75 |
E-mail: info-ro@realworld-systems.com |
Web site: www.realworld-systems.com |
Domenii: Furnizori & integratori de sisteme /echipamente IT&C |
Descriere activitate
Integrator de software pentru sisteme de baze de date GIS. |
Prezentare companie/institutie
REALWORLD: Noua tendinta in GIS - integrarea platformelor cu sisteme ERP
Bogdan Hebean (41 de ani)
Functia/Firma: Managing Director, Realworld Eastern Europe;
Experienta profesionala: 18 ani in industria IT si a integratorilor telecom.
Realworld Eastern Europe, unul dintre liderii pietei locale de integrare de software in zona GIS (Sistem Informational Geografic) si parte a holdingului olandez Realworld Systems, a trecut printr-o transformare radicala a modului de organizare, in 2022. Prima jumatate a acestui an a fost o perioada de tranzitie pentru companie, urmand ca in ultima parte a anului sa accelereze procesele de crestere si dezvoltare. Bogdan Hebean, Managing Director, estimeaza o crestere de 10%-15% a businessului in anul 2022 fata de nivelul din 2021, an incheiat cu o cifra de afaceri de 16 milioane de lei.
Realworld Eastern Europe, companie fondata in 1998, este prezenta in Olanda, Marea Britanie, Germania, Ungaria, Romania, Africa de Sud, Indonezia, Australia si SUA. Grupul ofera servicii profesionale si solutii GIS pentru organizatiile care dezvolta si opereaza retele si infrastructuri pentru servicii publice distribuite geografic, ca de exemplu: telecomunicatii, alimentare cu apa si canalizare, transportul si distributia energiei electrice si a gazului. In plus, compania dezvolta si livreaza solutii de gestionare a mentenantei si de digitalizare. Realworld Eastern Europe dispune de o echipa de consultanti cu o experienta de peste 20 de ani in achizitia si prelucrarea datelor geospatiale, precum si dezvoltarea si implementarea de solutii GIS pentru clientii din intreaga lume. - Cum a evoluat piata de servicii si produse GIS in ultimii 3 ani?
- Pentru Realworld Eastern Europe, serviciile GIS au inregistrat o crestere de aproximativ 50% in ultimii 3 ani. Cererea vine ca efect al maturizarii (digitalizarii) pietelor locale, dar si internationale, si al popularizarii conceptului "Digital Twin". Tendintele sunt, in continuare, de digitalizare (acolo unde nu a fost inceputa, precum sectorul de apa/canalizare), dar si de modernizare a aplicatiilor pentru sectoarele fruntase (telecom).
- Care sunt problemele majore cu care se confrunta constructorii, in acest moment?
- Clientii Realworld Eastern Europe sunt companii mature din domeniul GIS. In momentul de fata, vedem o crestere foarte mare pe zona de dezvoltare si integrare a platformelor GIS cu sistemele ERP. Sistemele GIS legacy (traditionale) reprezinta solutii de inventariere, planificare si inginerie. Acum insa, in ecosistemul unei companii care doreste digitalizarea proceselor, aceste platforme devin sisteme operationale, care primesc si furnizeaza informatii critice activitatilor de zi cu zi. Pe termen mediu, vom vedea o evolutie majora a platformelor si o adaptare a acestora la noile ecosisteme digitale.
GIS ramane "core business" pentru compania noastra, din punct de vedere al veniturilor curente. Avem insa incepute mai multe verticale de business, unde asteptam rezultate foarte bune. Verticala de automatizare, CMMS, dar mai ales cea de cercetare si inovare sunt prioritati-cheie pentru viitorul companiei noastre. Daca ne referim strict la piata locala, consideram ca solutiile de tip CMMS (Computerized Maintenance Management Systems) vor lua un avant semnificativ in urmatoarea perioada. Beneficiile aduse de astfel de platforme, precum eliminarea defectiunilor echipamentelor critice, planificarea interventiilor, inregistrarea informatiilor intr-un sistem auditabil, sunt elemente-cheie in desfasurarea optima a activitatilor de productie sau a altor procese operationale. - Care sunt beneficiile pe care le aduc serviciile de mentenanta predictiva?
- Reducerea numarului de defectiuni, concomitent cu scaderea timpului de interventie, dar si adoptarea tehnologiilor de colectare de date in timp real sunt aspecte-cheie in mentenanta. Se estimeaza ca Mentenanta Predictiva, care are capacitatea de a utiliza analiza datelor pentru a optimiza intretinerea echipamentelor si pentru a imbunatati infrastructura industriala invechita, va fi folosita de 83% dintre companiile producatoare in urmatorii doi ani. Mentenanta Predictiva in fabrici ar putea reduce costurile cu 12%, imbunatati timpul de functionare cu 9%, reduce riscurile legate de siguranta si sanatate (H&S) cu 14% si extinde durata de viata a unui activ invechit cu 20%, conform unui raport PWC.
O solutie dezvoltata de Accruent si aflata in portofoliul Realworld Eastern Europe este Maintenance Connection, un sistem computerizat de management al mentenantei (CMMS), care reduce timpul de nefunctionare a echipamentelor, poate preveni defectiunile si eficientizeaza procesele de interventii si revizii, gestionand astfel, la un nivel complex, intretinerea echipamentelor companiilor. Maintenance Connection este o platforma flexibila, intuitiva, scalabila, care permite gestionarea echipamentelor pentru intreprinderi si companii, conceputa pentru a ajuta profesionistii in mentenanta sa obtina o perspectiva asupra ciclului de viata al echipamentelor. Beneficiile se leaga de prelungirea duratei de utilizare a activelor, de reducerea timpul de nefunctionare, imbunatatirea productivitatii, cheltuieli mai mici legate de inventarierea echipamentelor. Practic, prin implementarea Maintenance Connection, este maximizata productivitatea, asigurand o amortizare a investitiei in mai putin de 12 luni. Solutia are aplicabilitate intr-o varietate de industrii, precum cea producatoare, energetica, farmaceutica, dar si pentru spitale, aeroporturi si alte entitati care detin echipamente critice. - Ce obiective aveti pe termen scurt si mediu, la nivel de companie?
- Prima etapa a transformarii Realworld Eastern Europe s-a incheiat; s-a adoptat un nou model operational, flexibil, care reflecta pe deplin cultura antreprenoriala a grupului Realworld Systems. Daca scalarea in zona de servicii GIS este destul de dificila din cauza lipsei de personal specializat (cu experienta de minimum 3 ani in limbajul Magik), credem ca putem creste mult in zona de automatizare si R&D. Sa nu uitam ca Realworld Eastern Europe este, in primul rand, un integrator de solutii software: un ecosistem IT integrat end-to-end este ceea ce fiecare companie matura isi doreste.
Mai mult, solutia ESB (Enterprise Service Bus) dezvoltata de Realworld Eastern Europe, denumita Data Transit Systems (DTS), a ajuns deja la generatia a doua si promite sa schimbe modelul de interconectare si expunere a datelor. Nu in ultimul rand, promulgarea legilor interoperabilitatii si Open Data favorizeaza evolutia conceptului propus de DTS. - Care sunt principalele dificultati/provocari pe care le intampinati in activitate, in aceasta perioada?
- Cred ca nu mai este o noutate faptul ca Romania a iesit, pentru al doilea an consecutiv, pe ultimul loc in clasamentul Uniunii Europene in ceea ce priveste cunostintele digitale. Conexiunea broadband foarte mare se pare ca nu ne-a ajutat sa intelegem pe deplin beneficiile digitalizarii. Avem dificultati destul de mari, in special in zona Manufacturing, sa ne convingem clientii de beneficiile digitalizarii si de importanta investitiei in platforme digitale, care le pot aduce un ROI <12 luni. Desigur, este insa si obligatia noastra, ca actori principali in piata, sa educam stakeholderii si sa indreptam acest lucru.
In plus, in domeniul IT ne-am confruntat mereu cu o crestere a costurilor operationale. Mana de lucru are in acest domeniu o crestere accelerata in fiecare an. Realworld a reusit, insa, sa mentina aceleasi preturi pentru serviciile oferite, in primul rand prin stabilitatea echipei, dar si prin eficientizarea metodelor de delivery. (articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Septembrie 2022)
|