INDEX COMPANII | Inscriere/Adaugare |
SUBMIT SRL |
Adresa: Aleea Nicolina, nr. 13, supantă, Iași, Judet Iasi |
Telefon: 0756-417.039 |
E-mail: consultanta.submit@gmail.com |
Domenii: Proiectare si inginerie |
Descriere activitate
Compania de inginerie și proiectare. |
Prezentare companie/institutie
SUBMIT: Anul 2023 va fi unul al investitiilor intr-un viitor mai sustenabil
Ing. Mihai Daneliuc (35 de ani)
Functia/Firma: director general, Submit SRL;
Experienta profesionala: este inginer de constructii civile autorizat de IGSU si IGPR, pentru proiectarea sistemelor de securitate, precum si verificator tehnic atestat de MDLPA la cerintele B1, Cc, D, E. Are o experienta de 15 ani in domeniul constructiilor, din care 10 ani ca antreprenor.
Compania de inginerie si proiectare Submit, din Iasi, are in diferite etape de pregatire si autorizare o serie de obiective de interes local, printre acestea aflandu-se o parcare subterana si lucrari de eficientizare energetica pentru cladiri. De asemenea, in faza de asistenta tehnica din partea proiectantului, specialistii de la Submit lucreaza la numeroase proiecte, de interes local, judetean si zonal, a caror executie se apropie de final si pentru care definitiveaza, impreuna cu celelalte parti implicate, cartea constructiei: unitati de invatamant, spitale judetene, centre de asistenta medico-sociala si parcuri. Alte proiecte se afla in faze incipiente de executie si se deruleaza in ritm accelerat, majoritatea acestora avand termene de finalizare stabilite la finalul anului 2023. In cei 8 ani de activitate pe piata interna de proiectare, compania Submit a inregistrat o crestere anuala constanta, ajungand, la finalul anului 2021, la o cifra de afaceri de 2,3 milioane de lei. In 2022, activitatea societatii s-a concentrat cu precadere pe componenta de asistenta tehnica, in timp ce previziunile pentru 2023 indica o echilibrare intre activitatile de proiectare si asistenta tehnica.
- Cum a evoluat activitatea biroului in 2022 si ce estimari aveti pentru 2023 si in perspectiva?
- In cadrul biroului nostru, activitatea pe parcursul anului 2022 a fost dedicata in mod special componentei de asistenta tehnica. Am avut zeci de santiere in executie, care necesitau atentie sporita, cu atat mai mult cu cat se apropia termenul de finalizare si antreprenorii lucrau in ritm accelerat. Am considerat ca era important sa fim conectati cu executia, astfel incat sa preintampinam eventualele probleme si sa raspundem cat mai prompt, totodata, solicitarilor din santier, pentru a permite un flux neintrerupt al lucrarilor. Pe componenta proiectare, activitatea a fost relativ stabila, dar semnificativ mai redusa comparativ cu anul anterior (2021), cand am elaborat foarte multe proiecte.
In 2023, prevedem un echilibru intre componenta de proiectare, in cadrul careia ne vom concentra pe un numar prestabilit de lucrari - necesar pentru asigurarea cash flow-ului, si cea de asistenta tehnica, ce va ramane si in acest an deosebit de importanta, in incercarea de a sustine eforturile beneficiarilor si ale antreprenorilor de a inchide si receptiona investitiile cu finantare nerambursabila de la Uniunea Europeana - proiecte ce au termen ferm de finalizare luna decembrie 2023. - Cum vedeti evolutia activitatii din domeniul de proiectare si constructii la inceputul anului 2023?
- Avand in vedere ca, in Romania, foarte multe investitii publice se realizeaza din fonduri europene, evolutia activitatii respecta acea ciclicitate previzibila de la finalul perioadelor de implementare pentru fiecare apel de proiecte prin care s-a obtinut finantarea. De exemplu, se inchid in aceasta perioada multe proiecte finantate prin apelurile de la finalul anului 2018 si de pe parcursul anului 2019. Noul context geopolitic si scumpirile de pe piata constructiilor - inregistrate in ultimele 12 luni - au descurajat participarea la licitatii a constructorilor sau, in cazul licitatiilor castigate, au determinat multi antreprenori sa solicite rezilierea contractelor. Proiectele cu finantare publica aveau deja mari probleme cu bugetele reduse din cauza impunerii unor standarde de cost nerealist de mici, realizate in baza analizelor de pret din anii 2008-2009. Este lesne de inteles ca acele costuri au suferit majorari semnificative care nu se reflectau, din pacate, in bugetele proiectelor cu finantare publica, unde proiectantii au fost obligati de finantator sa respecte acele standarde care au si fost abrogate in septembrie 2018, dar care au continuat sa mai fie solicitate o perioada in constructiile civile, din lipsa unor valori de referinta actualizate. Pentru proiectele aflate in implementare, in ultimele luni s-au realizat intensiv ajustarile de preturi permise prin Ordonanta din 2022. Pentru noile proiecte, exista speranta unor bugete conforme cu piata care se prevede pentru urmatorii ani.
Perspectivele de finantare, fara indoiala, vor incuraja antreprenorii din domeniul constructiilor sa investeasca in cresterea calitatii si a eficientei lucrarilor/serviciilor livrate, pentru a putea valorifica oportunitatile de dezvoltare atat la nivel de afacere, cat si la nivel de comunitate/societate. Romania are o nevoie acuta de infrastructura, de modernizare, dar si ca sectorul constructiilor sa functioneze si sa sustina economia. Aceasta este o realitate pe care o traim cu totii, care ne afecteaza fara exceptie si care ne impulsioneaza sa ne mobilizam pentru a produce schimbarea; timpul si oportunitatile nu ne asteapta, nu avem voie sa ne oprim. - Cum considerati ca sunt preturile de proiectare in raport cu realitatea pietei, inflatia si volumul de lucru?
- In mod similar cu partea de executie, costurile in proiectare au devenit mult prea mari fata de valorile contractuale; chiria, combustibilul, salariile sunt la cote mult superioare celor de la momentul bugetarii sau contractarii, spre exemplu, a serviciilor de asistenta tehnica pe perioada de executie. Elementele imprevizibile din executie, modificarile legislative (a se vedea actualizarile de preturi) sunt aspecte care au un impact cumulat la nivelul proiectantilor - sunt situatii neprevazute, care taie din bugetele de investitii. Dar cel mai important factor ramane resursa umana. Atunci cand echipa este o prioritate, cum este in cazul nostru, ca antreprenori, nu putem ramane indiferenti la majorarea preturilor la utilitati, chirie, alimente, medicamente, servicii. Indiferent de cuantumul salariului minim pe economie, ca factor de proximitate, trebuie sa fim atenti, sa reglam constant/periodic grila de salarizare, chiar daca valoarea contractelor nu creste odata cu preturile de consum. Avand in vedere majorarea pragurilor de achizitie din anul 2022, pe fondul noilor bugete anuale de investitii, avem speranta ca, incepand din acest an, se va realiza o trecere treptata catre o noua grila de preturi si in proiectare, astfel incat bugetele de investitii sa nu mai fie afectate, iar antreprenoriatul sa nu mai fie descurajat. Am auzit de mai multe ori pe parcursul anului 2022 ideea ca in Romania nu se merita sa fii antreprenor, pentru ca balanta risc - beneficiu nu este incurajatoare pentru micii antreprenori.
- Ce planuri si obiective de dezvoltare aveti, la nivel de companie, pe termen scurt, mediu si lung?
- Obiectivul Submit pe termen mediu este de a duce lucrul in BIM la un nivel cat mai avansat, cu ajutorul unei echipe pasionate si dedicate unui principiu comun: calitatea serviciilor. Pe termen mediu si lung, consideram ca echipa noastra va fi pregatita sa isi asume proiecte de anvergura nu doar in Romania, ci si in alte tari aflate la un nivel superior de dezvoltare - de exemplu unele state membre ale GCC - Gulf Cooperation Council (Emiratele Arabe Unite, Qatar) - de unde sa putem "importa", speram noi, bune practici si solutii inovatoare in proiectare de care sa beneficieze si infrastructura din tara noastra.
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Martie/Aprilie 2023) |