ROMSERV INVEST: Fereastra Evolution asigura un consum redus de energie |
Produse & Tehnologii Publicat de Camelia Pantel 29 Iun 2015 15:04 |
Fereastra Evolution, realizata de producatorul Romserv Invest, reprezinta o noua generatie de ansambluri ce intrunesc cerinte dintre cele mai exigente in materie de performante, prin incorporarea unor materiale de top. Astfel, fereastra Evolution se remarca prin protectie solara ridicata si grad inalt de reflexie, asigurand imobilului confort termic superior si contribuind la optimizarea consumului de energie. In acelasi timp, se caracterizeaza prin parametri superiori de antiefractie, izolare fonica si aspect.
Performante deosebite, prin utilizarea profilelor bluEvolution
Fereastra Evolution integreaza profile cu sase camere bluEvolution, marca Salamander. Acestea au fost special create de furnizorul german in vederea eficientizarii coeficientului de transfer termic, fiind recomandate la realizarea ferestrelor pasive. Avand o inaltime redusa (de numai 118 mm), care permite combinarea cu suprafete vitrate mari, o adancime constructiva de 92 cm si trei garnituri de etansare (asigura etanseitate sporita la vant, ploaie si praf), profilele Salamander indeplinesc toate criteriile ecologice. Profilele din aceasta gama au o grosime a peretelui exterior de 3 mm si armatura din otel zincat cu dimensiuni cuprinse intre 1,5 mm si 2 mm. Utilizate in versiunea standard a ferestrei Evolution, reperele bluEvolution ii asigura acesteia un coeficient de transfer termic Uw de 0,83 W/mpK, iar in combinatie cu armaturi termice si sticla cu izolare sporita se pot atinge valori de 0,73 W/mpK, care depasesc standardele de executie ale caselor pasive. In acelasi timp, profilele bluEvolution fac parte din clasa A, fiind potrivite pentru realizarea de ferestre pentru imobile din zona temperata.
Datorita structurii echilibrate, profilele bluEvolution asigura posibilitatea utilizarii unui pachet termoizolant cu o grosime de la 24 mm pana la 60 mm, cu doua sau trei foi de sticla. De asemenea, ferestrele Evolution pot integra vitraje realizate cu sticla de control solar, securizata, clara, mata sau sablata, in functie de solutiile tehnice si stilistice dorite.
Fereastra Evolution este echipata cu feronerie de siguranta Roto NT, aceasta fiind disponibila la alegere din gamele de varf. Utilizarea acestui sistem asigura rezistenta sporita antiefractie si inchidere etansa, iar fereastra poate fi folosita pe termen indelungat, la parametri initiali, aspecte confirmate si de numeroasele certificari detinute.
Designul ferestrei Evolution este clasic (drept), iar ansamblurile sunt disponibile in nuante de alb, care imita lemnul sau din gama RAL, in toate situatiile intretinerea fiind foarte usoara. Fereastra Evolution indeplineste cerintele celor mai creativi si exigenti arhitecti, accentuand tusele moderne, insa, in acelasi timp, ofera posibilitatea renovarii cladirilor istorice prin respectarea normelor de protectie. Pentru informatii suplimentare, click aici
|