Un proiect de Ordonanta de urgenta (O.U.G.) care propune mai multe modificari ale legislatiei fiscale a aparut recent in dezbatere publica la Ministerul Finantelor. Printre altele, proiectul de OUG propune si modificari sau prevederi noi cu aplicare in sfera insolventei.

Conform acestor propuneri, se urmareste ca organele fiscale sa aiba prerogative noi in cadrul insolventelor in care au calitatea de creditor.

Pe scurt, conform propunerii Ministerului Finantelor, organul fiscal :

(i) va avea atributii suplimentare de supraveghere a practicianului in insolventa,

(ii) va putea cere intrarea in faliment in cazul in care considera ca societatea in insolventa are un comportament inadecvat, si

(iii) va avea o abordare predefinita in privinta aprobarii organizarii de licitatii publice de catre debitoarea in insolventa.

Din Nota de fundamentare a documentului reiese ca masurile sunt propuse pentru a accelera recuperarea datoriilor la buget in cazul contribuabililor aflati in insolventa, precum si pentru a stabili o abordare unitara a functionarilor ANAF care gestioneaza fiecare procedura in parte.

Desi considerentele din cuprinsul Notei de fundamentare conduc spre ideea ca textul urmareste sa statueze modul in care vor actiona functionarii ANAF, nu putem sa nu observam faptul ca textul de lege propus reglementeaza, cel putin prin ricoseu, anumite obligatii si pentru ceilalti participanti la procedura.

Mai mult, avand in vedere faptul ca normele ar urma sa fie incluse in Codul de procedura fiscala, este discutabila masura in care pot acestea sa modifice regulile aplicabile in materia insolventei. Problema se ridica mai ales avand in vedere optica corecta a instantelor de judecata potrivit careia legea insolventei deroga de la celelalte materii de drept, respectiv civil si fiscal.

De asemenea, desi scopul avut in vedere poate fi benefic pentru bugetul statului, modalitatea in care sunt prevazute masurile va genera cel mai probabil dificultati si conflicte in legatura cu aplicarea lor in practica, ceea ce ar reduce nivelul de transparenta si previzibilitate pentru ceilalti creditori implicati. In plus, se pune si problema diferentei de putere dintre creditorul bugetar si creditorii privati in cadrul unei proceduri care se bazeaza pe principiul tratamentului egal al creditorilor.

Discutia este cu atat mai actuala cu cat noile reguli urmeaza sa se aplice inclusiv pentru procedurile de insolventa aflate in derulare la momentul intrarii in vigoare a proiectului de O.U.G.

Din aceste motive vom analiza in cele ce urmeaza propunerile Ministerului Finantelor, pentru a determina ce impact vor avea in cadrul procedurilor de insolventa. Intrebarea principala este daca, in virtutea lor, organele fiscale vor beneficia de o „super-pozitie” in comparatie cu drepturile pe care le au ceilalti creditori in controlul activitatii societatii insolvente.

 

Proiectul de O.U.G. prevede ca „In orice stadiu al procedurii insolventei, organul fiscal are dreptul sa verifice activitatea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar si sa ii solicite prezentarea documentelor referitoare la activitatea desfasurata si onorariile incasate. Atunci cand constata motive temeinice, organul fiscal poate solicita inlocuirea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar in conditiile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, cu modificarile si completarile ulterioare”

Propunerea ridica cel putin doua probleme.

In primul rand, consideram ca este afectat principiul egalitatii de tratament al creditorilor in masura in care singurul dintre acestia care ar putea verifica in detaliu si in mod individual activitatea practicianului in insolventa ar fi creditorul bugetar, chiar daca nu ar detine o creanta cu o valoare care sa depaseasca 50% din valoarea totala a masei credale.

In baza Legii insolventei aceasta atributie de control revine Adunarii creditorilor, care ia decizii in baza majoritatii valorii totale a creantelor. Daca numai unul dintre creditori ar avea posibilitatea sa verifice in detaliu documentele emise in desfasurarea activitatii, atunci ar exista o limitare injusta fata de ceilalti creditori.

In al doilea rand, este discutabila posibilitatea organului fiscal de a solicita inlocuirea administratorului/lichidatorului judiciar indiferent de ponderea creantei bugetare. Chiar daca proiectul de O.U.G. trimite la respectarea conditiilor art. 57 alin. (4) din Legea insolventei, ANAF ar putea sa interpreteze noul text de lege in sensul ca ii este conferita posibilitatea de a solicita direct judecatorului-sindic inlocuirea practicianului in insolventa.

Consideram ca o astfel de interpretare ar putea fi periculoasa, ar reprezenta o modificare a Legii insolventei, iar propunerea nu reprezinta decat o stabilire expresa a conduitei diligente pe care trebuie sa o aiba organul fiscal in cadrul procedurilor de insolventa. Astfel, pentru a se proceda in acord cu legea, solicitarea acestuia ar trebui sa se adreseze Adunarii creditorilor, care sa stabileasca cu majoritatea ceruta de lege daca decide sa-i propuna judecatorului-sindic inlocuirea administratorului/lichidatorului judiciar.

 

Proiectul de O.U.G. adauga o noua prevedere in Codul de procedura fiscala conform careia „Daca debitorul nu se conformeaza planului de reorganizare sau inregistreaza, dupa data deschiderii procedurii insolventei, obligatii fiscale cu termene de plata mai vechi de 60 de zile si un cuantum peste valoarea-prag prevazuta de legea insolventei, organul fiscal il notifica sa achite aceste obligatii sau sa solicite inlesniri la plata potrivit prezentului cod, in termen de 15 zile de la data comunicarii notificarii. Dupa expirarea termenului, daca debitorul nu achita aceste obligatii sau nu depune cerere pentru accesarea uneia dintre inlesnirile la plata prevazute de prezentul cod, organul fiscal solicita judecatorului-sindic sa dispuna intrarea in faliment a debitorului, cu respectarea prevederilor art. 75 alin (4) si art. 143 din Legea nr. 85/2014, cu modificarile si completarile ulterioare”

Opinia noastra este ca prin aceasta norma se propune aplicarea concreta a articolelor din Legea insolventei la care face trimitere, din perspectiva organului fiscal. Ca orice alt creditor care indeplineste conditiile prevazute de lege, si Fiscul poate solicita intrarea debitoarei in faliment, inclusiv pentru creantele curente, aparute dupa data intrarii in insolventa.

Asadar, masura propusa nu deroga de la legislatia principala din domeniu si nici nu adauga prerogative noi, ci doar stabileste o conduita unitara pe care organele fiscale trebuie sa o respecte, asa cum sugereaza si obiectivele mentionate in Nota de fundamentare.

 

Ultima si cea mai neclara prevedere din materia insolventei propusa prin proiectul de O.U.G. priveste rolul organului fiscal in organizarea de licitatii publice prin care se urmareste valorificarea bunurilor societatii in insolventa, valorificare care ar trebui sa aiba loc conform dispozitiilor Codului de procedura civila.

Astfel de licitatii sunt organizate frecvent in cadrul procedurilor de insolventa, cu acordul adunarii creditorilor, atat pentru valorificarea unor bunuri neesentiale pentru reorganizarea societatii, dar mai ales in cazul lichidarii debitoarei care parcurge etapa falimentului. Scopul final in cele mai multe cazuri este obtinerea de lichiditati prin care sa fie achitate datoriile catre creditori.

Documentul aflat in dezbatere publica prevede ca „pentru valorificarea prin licitatie publica a bunurilor detinute de catre debitorul aflat in procedura insolventei, organul fiscal comunica administratorului/lichidatorului judiciar acordul pentru efectuarea licitatiei cu respectarea prevederilor art. 769 din Codul de procedura civila”.

Rezulta din aceasta prevedere faptul ca Fiscul nu va putea aproba licitatiile care prevad prin regulamentul de vanzare un alt mod de desfasurare al licitatiei decat cel prevazut de Codul de procedura civila. Credem ca o astfel de abordare ar fi defavorabila pentru bunul mers al procedurilor de insolventa, intrucat este posibil ca natura bunurilor sau alte aspecte economice specifice fiecarei proceduri in parte sa necesite abordari flexibile, care sa maximizeze sumele obtinute in urma licitatiei.

Spre exemplu, Codul de procedura civila prevede ca in cazul in care nu se obtine pretul de incepere al licitatiei, la acelasi termen pretul va descreste automat la 75%, iar daca nu va fi obtinut nici acest pret minim va fi organizat un nou termen la care reducerea va fi de 50%. In cazul in care regulamentul de vanzare supus aprobarii creditorilor ar propune un alt mod de desfasurare a licitatiei va fi obligatoriu pentru Fisc sa dea un vot negativ chiar daca solutia propusa ar spori sansele de valorificare a bunurilor?

Mai mult, aceasta conditionare intra in conflict cu normele Legii insolventei, care prevede ca licitatia se va desfasura conform Codului de procedura civila numai in cazul in care creditorii nu aproba un regulament de vanzare sau atunci cand, desi aproba un astfel de regulament, bunurile nu sunt valorificate intr-un termen rezonabil. Un alt risc ar fi ca organele fiscale sa considere ca norma propusa le acorda „un drept de veto” in legatura cu aprobarea organizarii licitatiei publice. Desi consideram ca nu se poate trage o astfel de concluzie din textul ordonantei, practica ne convinge sa avem in vedere si astfel de interpretari ale ANAF. Au existat, spre exemplu, contestatii formulate de organele fiscale impotriva aprobarii unui plan de reorganizare ce au avut ca argument principal pretinsa ilegalitate a planului din cauza nerespectarii conditiilor impuse de art. 133 alin. (51) si (52) din Legea insolventei care prevad conditiile in care creditorul bugetar poate acorda un vot favorabil pentru aprobarea planului, iar nu o cerinta de legalitate a acestuia. Prin urmare, nu ar fi prima data cand organele fiscale ar interpreta o norma care le reglementeaza modul de actiune, intr-o norma pretins aplicabila si obligatorie pentru toti participantii la procedura.

 

Credem ca o interpretare a acestor modificari legislative cu respectarea Legii insolventei si in lumina scopului pentru care au fost redactate, si anume stabilirea unui comportament unitar al organelor fiscale implicate in procedurile de insolventa ale contribuabililor, nu poate conduce la concluzia ca Proiectul de OUG confera Fiscului o pozitie de creditor cu „superputeri”, iar regulile care guverneaza procedura insolventei se vor impune cu prioritate.