Agenda Constructiilor
Sambata, 23 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Arhitectura & Proiectare - VILAECO: Conditii pentru implementarea corecta a principiilor NZEB
VILAECO: Conditii pentru implementarea corecta a principiilor NZEB
Arhitectura & Proiectare Publicat de Ovidiu Stefanescu 16 Mai 2024 06:25
Proiectul VilaEco a demarat in 2019 si are ca obiect de activitate proiectarea la standardul de casa pasiva, oferind servicii de urmarire santier pentru lucrarile proiectate si testarea lucrarilor efectuate cu sistemul de usa suflanta, prin termoviziune si cu ajutorul altor aparate necesare pentru o diagnoza corecta si eficienta. De asemenea, compania proiecteaza sisteme de ventilatie cu recuperare de caldura si ofera servicii de montaj, verificand totodata corectitudinea instalarii ferestrelor. Ionut Chete este inginer specializat pe eficienta energetica in cadrul VilaEco, absolvent al cursurilor Universitatii Politehnice Göteborg din Suedia, proiectant case pasive (Passivhuscentrum Suedia), operator autorizat echipamente termografice, trainer pentru eficienta energetica si proiectant NZEB in Romania.
 
- Care sunt obiectivele principale ce ar trebui urmarite in proiectare si executie pentru a asigura respectarea prevederilor standardului NZEB? Ce actiuni considerati ca ar trebui intreprinse de autoritati, arhitecti, proiectanti si executanti in vederea imbunatatirii implementarii acestui sistem?
- Standardul NZEB in sine reprezinta o suma a unor actiuni ce trebuie intreprinse de catre toti cei implicati in proiectarea, autorizarea, construirea si receptionarea unei cladiri noi sau renovate. Din punctul meu de vedere, totul pleaca de la certificatul de urbanism emis de autoritatile locale, care au obligatia sa ceara ca orice cladire noua sa indeplineasca acest standard. Din cate am inteles, inca mai sunt localitati unde nu sunt mentionate aceste aspecte si unde, in continuare, se autorizeaza cladiri fara ca acestea sa respecte standardul NZEB. Urmatorii actori importanti in acest demers sunt chiar proiectantii, care este necesar sa respecte tema data de auditorul energetic. Aici ne lovim de o problema la care, cel putin in curand, nu cred ca se va gasi o rezolvare. Sa presupunem ca se vor respecta rezistentele termice pentru diferitele elemente de anvelopa, fie ele opace sau vitrate, dar daca in timpul executiei lucrarile nu sunt urmarite si executate corect, riscam sa avem pe hartie o cladire eficienta energetic, iar in realitate sa nu indeplineasca conditia NZEB. Se impune ca toate detaliile de executie pentru izolare si etansare sa fie facute de persoane care au o experienta solida in zona de eficienta energetica. In lipsa acestor detalii, executantul va lucra asa cum stie el si cum a tot lucrat de peste 20 de ani, adica in proportie de peste 90% fara sa respecte indicatiile producatorilor. Un alt aspect important este reprezentat de verificarea reala a lucrarilor de izolare si etansare cu ajutorul termoscanarii si a usii suflante. Din pacate, in normativul MC001 sunt doar recomandate aceste teste. In acelasi timp, in metodologia de calcul avem obligatia sa calculam si pierderile prin infiltratii. Daca acestea nu sunt masurate concret, aceasta cifra are toate sansele sa devina una de tabel. Din 10 cladiri testate de mine, probabil doar una se situeaza sub un schimb de aer pe ora, la o diferenta de presiune de 50 Pa. In general, imobilele unde beneficiarul este implicat activ si acolo unde noi suntem prezenti inca din faza de proiectare avem rezultate bune. In ultimul an, am fost solicitati la teste de etanseitate si termoscanari la case nou-construite, unde beneficiarii erau nemultumiti nivelul de confort. Indirect, acestia ne arata certificatul de performanta energetica care, de cele mai multe ori, este perfect. In realitate, unele case au si 5-6 schimburi de aer pe ora, zeci de punti termice agresive si multe alte probleme. Aceste testari ar trebui sa devina o practica uzuala pentru orice cladire renovata sau nou-construita si, chiar mai mult, o investitie utila inainte de achizitionarea unui imobil.

- Cum considerati ca au fost transpuse obiectivele europene de eficientizare energetica NZEB in normativul local MC001? 
- Consider ca obiectivele europene au fost transpuse corespunzator in MC001. Daca initial multi vor incerca sa respecte doar rezistentele termice minime impuse de metodologie, la final vor observa ca la partea de consumuri nu vor reusi sa incadreze cladirea in NZEB. Chiar daca nu sunt obligatorii echipamentele de ventilare cu recuperare de caldura, fara acestea cladirea va fi penalizata si nu se va incadra in NZEB. Deci, chiar daca pare simplu sa respecti nivelul minim din metodologie, cladirea nu va ajunge sa fie NZEB. Aici este foarte important ca auditorul sa-si mentina punctul de vedere pentru ca altfel vom avea, pe langa parcul de cladiri total ineficiente, si altele aproape la fel de ineficiente, doar executate la preturi mult mai mari.
 
- Identificati principalele provocari ale adoptarii noii legislatii. Exista pericolul unei aplicari formale a normativului, in sensul nerespectarii intru totul a prevederilor sale si al ocolirii cu buna stiinta a regulilor impuse prin noua lege? 
- Sunt convins ca vor fi multe cazuri de cladiri incadrate ca fiind NZEB si care in realitate sa nu respecte cerintele. In zonele rurale - si nu numai - cladirile sunt receptionate inainte de echiparea lor completa. Pentru receptie, este necesar certificatul de performanta energetica. Daca la momentul acela instalatiile de incalzire, ventilare, racire nu sunt montate, sunt sanse foarte mari sa fie incadrata gresit cladirea, doar pe baza unui proiect. Din punctul meu de vedere, certificatul de performanta energetica trebuie emis dupa verificarea in teren a auditorului energetic si nu pe baza unor procese verbale. Asa cum sunt faze determinante la structura de rezistenta, asa ar trebui sa existe faze determinante si pentru izolare, etansare si instalatii la care sa fie prezent auditorul sau, dupa cum se intampla in alte tari europene, sa existe inginerul specializat pe partea de eficienta energetica, ceea ce momentan in Romania nu se intampla. Specialistul respectiv se ocupa, in principiu, de toate detaliile de executie pentru izolare si etansare, de simularea puntilor termice si de gasirea solutiilor corecte de izolare, de verificarea in teren a lucrarilor in timpul executiei si de testarile finale care sa il asigure pe auditorul energetic ca toate recomandarile lui au fost respectate in proportie de 100%.

- Considerati ca este oportuna promovarea principiilor casei pasive pe piata din Romania, data fiind orientarea spre produse ieftine si neconforme? 
- Principiile casei pasive sunt oportune oriunde. Asa cum se stie, o casa pasiva este un intreg sistem. Pentru ca acesta sa fie implementat, este nevoie de specialisti care se ocupa de proiectare, calcule detaliate si care au in sarcina inclusiv implementarea proiectului. Produsele ieftine si neconforme nu se pot folosi nici pentru cladiri NZEB. Astfel, daca vom calcula diferentele de costuri dintre o casa NZEB care sa respecte in realitate normativul si una pasiva, vom observa ca diferentele nu mai sunt atat de mari, mai ales daca luam in calcul obligativitatea de a produce minimum 30% din energia primara consumata din surse regenerabile. La o casa pasiva, implementarea este urmarita inca din etapa de proiectare, pe tot parcursul construirii si testata de cel putin doua ori inainte de finalizarea lucrarilor. Ma refer aici la testul de etanseitate cu usa suflanta. Din experienta proprie, pot afirma ca o cladire neverificata nu poate sa aiba rezultate bune. Am testat etanseitatea unei case si de patru ori pentru a ajunge la un rezultat bun. Nu este vorba despre orice casa, ci de una unde s-au investit resurse tehnice si materiale de top, dar asta nu inseamna ca nu pot exista greseli. Rolul testului este sa le identifice, iar acestea sa fie remediate inainte de executarea finisajelor. 
 
- In conditiile in care se intrevede deja o accentuare a restrictiilor cu privire la consumul energetic, emisiile de gaze cu efect de sera etc., care credeti ca ar fi cea mai buna solutie pentru ca imobilele din Romania sa se alinieze la acest trend? 
- Dupa cum toata lumea stie, se doreste reducerea consumului de combustibili fosili. Cel putin la nivel european acesta este trendul. Nu se doreste neaparat renuntarea definitiva la acestia, dar scopul este de reducere pe cat posibil. Daca ne gandim ca intr-un bloc cu 140 de apartamente avem 140 de centrale pe gaz cu o putere termica de aproximativ 24 KW fiecare, este simplu de inteles pentru oricine ca nu este o solutie buna. Pentru blocuri cel mai bine ar fi sa foloseasca o centrala pentru o scara, iar, daca infrastructura si bugetul permit, chiar o pompa de caldura. Bineinteles ca varianta cea mai accesibila ar fi aceea de la CET-uri, acolo unde acestea exista si unde au fost facute investitii pentru a reduce pierderile. Daca o cladire respecta standardul NZEB, atunci necesarul pentru incalzire ar trebui sa fie mic si este clar nu vor exista probleme cu gasirea unei solutii de incalzire mai putin poluante. Pentru cladirile unifamiliale, cea mai buna solutie, din punctul meu de vedere, ramane pompa de caldura.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTESISECAMRAWLPLUGTotalEnergieshiltiALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
VEGO
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
viarom
MAKITA
Ubitech
AED
quadratum
SIGM
EDIT-Structural
leviatan
CDS
ELECTROGRUP
konsent
rigips
CONCEPT STRUCTURE
ness project
strabag nivel 1
Arduro
SSAB
noark
Acvatot 2019
BogArt
concelex
DRS

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<