
Eaton Corporation a inregistrat in trimestrul al treilea din 2025 rezultate financiare record, reflectand cresterea accelerata a comenzilor si mentinerea unui indicator de backlog solid in sectoarele-cheie. Profitul pe actiune a fost de 2,59 USD, iar dupa ajustarile legate de achizitii acesta a atins 3,07 USD, ceea ce constituie o cifra record la nivel trimestrial. Vanzarile au totalizat 7 miliarde USD, in crestere cu 10% fata de perioada de referinta, incluzand un spor organic de 7% si un aport de 3% dat de achizitii. Marjele operationale au atins 25%, depasind estimarile si inregistrand o imbunatatire de 70 de puncte de baza fata de aceeasi perioada a anului precedent. Fluxul de numerar din activitati curente a totalizat 1,4 miliarde USD, iar cel liber (FCF) a atins pragul 1,2 miliarde USD, ambele valori fiind in crestere comparativ cu trimestrul al treilea din 2024. Divizia Electrical Americas a reusit vanzari de 3,4 miliarde USD, in crestere cu 15% fata de anul anteiror, iar profitul operational a urcat la 1 miliard USD, cu marje de 30,3%. Ritmul de crestere a comenzilor in ultimele 12 luni a fost de 7%, iar backlog-ul a crescut cu 20% comparativ cu septembrie 2024. Segmentul Electrical Global a inregistrat vanzari de 1,7 miliarde USD, cu un avans organic de 8%, iar profitul operational a fost de 330 milioane USD, aferent unei profitabilitati de 19,1%. Pentru intregul an 2025, compania estimeaza o crestere organica intre 8,5% si 9,5%, marje de segment de 24,1 - 24,5% si un profit pe actiune cuprins intre 10,29 si 10,49 USD. Pentru ultimul trimestru din acest an, se estimeaza o crestere organica de 10–12% si marje de 24,2 - 24,6%. Fondat in 1911, grupul Eaton este specializat in dezvoltarea de solutii inteligente de gestionare a energiei, pentru piete precum data center, utilitati, industrial, comercial, aerospace si mobilitate. Compania se concentreaza pe sustenabilitate, digitalizare si electrificare, livrand produse si servicii care raspund nevoilor globale si contribuie la un viitor mai durabil. De reamintit ca in 2024, veniturile companiei au atins aproape 25 miliarde USD. La nivel national, Eaton Electric a raportat pentru 2024 o cifra de afaceri de 178,19 milioane de lei, in usoara imbunatatire de la 177,79 milioane de lei in anul precedent.