Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - OAR: Castigatorii Anualei de Arhitectura Bucuresti 2018
OAR: Castigatorii Anualei de Arhitectura Bucuresti 2018
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 11 Iul 2018 17:17
Ordinul Arhitectilor Filiala Teritoriala Bucuresti a anuntat castigatorii Anualei de Arhitectura Bucuresti 2018, competitie aflata la cea de-a XVI-a editie. Gala de premiere a Anualei de Arhitectura a avut loc pe teresa Teatrului National “I.L.Caragiale”, spatiu revitalizat de curand. Expozitia cu cele peste 230 de proiecte va fi mutata la Mercato Comunale, o gradina urbana creata in centrul orasului, in contextul in care tema de anul acesta a fost spatiul public. Peste 600 de arhitecti si profesionisti ai industriei au participat la decernarea premiilor din cadrul Anualei de Arhitectura.
Intitulata „de utilitate publica”, tematica acestei editii se concentreaza pe dezbaterea diverselor situatii intalnite in practica profesionala a arhitectului bucurestean, pe relatiile cu autoritatile locale, cu mediul de constructii si are ca punct central imaginea orasului Bucuresti, ca loc al negocierii. Anuala marcheaza startul unei noi strategii de actiune a OAR Bucuresti, care isi propune un nivel mai mare de implicare si proiecte concrete pentru Bucuresti.
“Aceasta editie a Anualei indeamna la constientizare si responsabilitate in ceea ce priveste calitatea spatiului construit din Capitala. Este momentul ca toti partenerii de afaceri activi din mediul de constructii sa se aseze la aceeasi masa cu arhitectii, urbanistii si autoritatile locale si sa lucreze impreuna pentru calitatea locuirii si a traiului in Bucuresti”, a declarat arhitectul Emil Ivanescu, noul presedinte al OAR Bucuresti. “Filiala Bucuresti a OAR isi va asuma cu responsabilitate rolul de liant intre autoritatile locale - arhitect - dezvoltator pentru binele comun al societatii”, a explicat arh. Emil Ivanescu.
Anuala este cea mai ampla manifestare de arhitectura din Bucuresti si se desfasoara pe durata mai multor luni de evenimente, dezbateri, workshop-uri si expozitii pentru a identifica valoarea adaugata pe care arhitectul si arhitectura o pot aduce vietii urbane contemporane. Editia 2018 prezinta 233 de proiecte inscrise in competitie, cel mai mare numar de proiecte depuse fiind la categoria arhitectura de interior.
Cele peste 70 de proiecte de “Arhitectura de interior” inscrise anul acesta in competitie certifica apetitul in crestere pentru designul interior al bucurestenilor, dar si un adevarat proces de educare a publicului prin intermediul proiectelor publice, de tipul horeca. Premiul acestei categorii a fost oferit biroului de arhitectura LAMA ARHITECTURA, pentru amenajarea restaurantului Edo Garden. Interactiunea bucurestenilor cu astfel de spatii le ofera o noua perspectiva asupra modului in care ar trebui sa arate spatiile publice si ii expune unor abordari creative si inspirate.
Pentru sectiunea “Arhitectura locuintei” au fost depuse 20 de proiecte, dintre care doua au castigat cu numar egal de voturi „Premiul sectiunii”. Arh. Raluca VISINESCU si arh. Irina WRENN au luat premiul pentru „Casa de vacanta” situata in satul Magura din Parcul Natural Piatra Craiului si ADNBA pentru „Occidentului 40”, o comunitate de 20 apartamente dublu orientate si organizate pe jumatati de nivel.
“Ne dorim sa incurajam apetitul beneficiarilor de arhitectura si dezvoltatorilor pentru cladiri care au o arhitectura de calitate. De asemenea, ii incurajam sa acorde o atentie deosebita eficientei energetice si sustenabilitatii, o directie pe care va trebui sa o urmam cu totii peste un an si jumatate” a explicat arh. Emil Ivanescu.
Anul acesta au fost depuse 12 proiecte la sectiunea „Arhitectura, conversie si restaurare”, premiul fiind acordat echipei Razvan Barsan+Partners pentru cladirea situata pe Bd.Lascar Catargiu, nr.46. “Restaurarile sunt proiecte extrem de greu de realizat, se intind pe o perioada destul de mare de timp si presupun investitii serioase si mana de lucru specializata. Ne bucuram sa vedem un numar atat de mare de proiecte inscrise la aceasta categorie si speram sa vedem cat mai curand si astfel de exemple in spatiul public, realizate de autoritatile locale in imobilele care le apartin”, a subliniat arh. Emil Ivanescu.
Anuala a premiat (Re)generare urbana - Filaret2 cu Premiul sectiunii „Diplome de arhitectura”, (RE)ST cu Premiul sectiunii „Design de obiect” (ex aequo) dar si lucrarile de modernizare ale Teatrului National “I.L. Caragiale”, proiect realizat de echipa condusa de prof.dr.arh. Romeo Belea. Juriul Anualei de Arhitectura 2018, pentru sectiunile de arhitectura construita, a fost format din: Juan Trias de Bes (Spania), Yoshihide Kobanawa (Japonia), Jean-Paul Viguier (Franta), Marc Jay (Danemarca) si Marian Moiceanu (Romania).
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMABONARE REVISTESISECAMRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EDIT-Structural
Ubitech
rigips
theda mar
Acvatot 2019
viarom
siniat
leviatan
strabag nivel 1
ERBASU CONSTRUCT
ness project
quadratum
CONCEPT STRUCTURE
MAKITA
noark
concelex
CDS

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500
ROGBC 2016
top 500
ef-de-n
AICPS_30
econet

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander