Agenda Constructiilor
Miercuri, 24 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - SAP: Managerii romani adopta cloud pentru a creste eficienta operationala
SAP: Managerii romani adopta cloud pentru a creste eficienta operationala
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Stelian DINCA 13 Iul 2022 15:42
SAP a realizat un studiu in randul companiilor din Romania si alte tari din regiune pentru a afla care este stadiul investitiilor in tehnologia cloud. Potrivit raportului, principalul factor determinant al investitiilor in cloud pe plan local consta in imbunatatirea eficientei operationale.
Tehnologia cloud cunoaste o popularitate tot mai crescuta, rezultatele cercetarii demarate de SAP demonstrand ca acest segment influenteaza puternic peisajul de business din regiune. In medie, aproximativ 8 din 10 companii chestionate (76%) utilizeaza deja cloud-ul pentru cel putin un domeniu de activitate, facturarea si tranzactiile, solutiile de securitate, planificarea si analiza financiara fiind cele mai populare arii de business pentru care companiile adopta solutii cloud. Securitatea datelor reprezinta cel mai important beneficiu in randul tuturor managerilor din Europa Centrala si de Est.
Ultimii doi ani au demonstrat ca cele mai rezistente companii sunt cele care cunosc o transformare digitala avansata. Asadar, nu este surprinzator faptul ca nevoia de lucru la distanta reprezinta un factor determinant al investitiilor in cloud, cu cea mai mare relevanta pentru companiile din CEE (29%), urmat de cresterea cererii de flexibilitate (27%), cresterea companiei (26%), eficienta operationala (25%) si reducerea costurilor operationale (24%). In plus, 22% dintre respondenti au indicat pandemia COVID-19 ca un motor de investitii.
In Romania, principalul factor care a accelerat investitiile in cloud este eficienta operationla, conform companiilor chestionate. Pe plan local se remarca un numar mediu spre ridicat de arii care utilizeaza cloud-ul, securitatea datelor fiind indicat ca cel mai mare beneficiu; o preocupare specifica pe plan local vizeaza impedimentele cauzate de fenomenul vendor lock-in - dependenta de un singur furnizor. In general, Romania prezinta un nivel mediu de cloud awareness si o cota medie in bugetele de IT pentru acest domeniu.
Pentru alte tari din regiune, nevoia tot mai mare de lucru la distanta a reprezentat un factor esential al investitiei in cloud - 37% dintre cehi si 30% dintre sarbi. Pe de alta parte, 38% dintre managerii din Austria au evidentiat nevoia de flexibilitate ca fiind cel mai relevant driver, in Polonia acesta fiind reprezentant de cresterea si dezvoltarea companiei (39%). Majoritatea companiilor maghiare (30%) acorda o atentie deosebita reducerii costurilor operationale cu ajutorul cloud-ului.
„Fiecare companie si fiecare tara are motivele sale pentru adoptarea cloud-ului, insa tendinta generala pentru regiunea CEE este clara - cloud-ul reprezinta viitorul transformarii afacerilor in urmatorii ani. Companiile din aceasta parte a lumii percep cloud computing drept un motor de rezilienta si optimizare si ii apreciaza beneficiile, cum ar fi securitatea datelor, accesibilitatea ridicata si administrarea mai usoara a software-ului. Regiunea CEE este pregatita pentru cloud, la fel si SAP”, spune Tom Kindermans, Managing Director SAP CEE.
Printre cei mai reprezentativi clienti din Romania care utilizeaza solutii SAP in cloud se numara Azomures, care a implementat de curand pachetul RISE with SAP S/4HANA Private Cloud, eMAG cu solutia SAP Ariba Cloud si Rompetrol, care foloseste solutiile SAP Ariba Cloud si SAP SuccessFactors Cloud.
 
61% dintre respondenti planuiesc sa implementeze cel putin o noua solutie cloud in urmatoarele 12 luni
Potrivit raportului, peste jumatate dintre respondentii din CEE se afla in proces de implementare a unui ecosistem digital corporativ mai integrat, flexibil si consistent. Doar unul din patru respondenti isi descriu sistemul ERP complet standardizat, iar 52% se considera in proces premergator acestuia. Peisajul ERP standardizat se regaseste cu precadere in companiile cu peste 500 de angajati, comparativ cu cele mai mici (28% vs. 21%), insa organizatiile mai mici se definesc mai des ca fiind orientate catre acest tel (54%), astfel ca transformarea digitala in cadrul acestora se poate accelera semnificativ in urmatorii ani.
Totodata, respondentii vizeaza o crestere a investitiilor in cloud in toate tarile CEE si in toate ariile de business. In medie, 61% dintre managerii CEE planuiesc sa implementeze cel putin o noua solutie cloud in urmatoarele 12 luni, iar 7 din 10 respondenti au declarat ca se asteapta la o crestere a investitiilor in cloud in urmatorii doi ani.
73% dintre companiile cu peste 500 de angajati intentioneaza sa-si sporeasca investitiile in cloud, in comparatie cu 66% dintre organizatiile mai mici - ceea ce inseamna ca pentru majoritatea companiilor chestionate, indiferent de dimensiunea lor, cloud-ul reprezinta un obiectiv de transformare digitala.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMSISECAMRAWLPLUGABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
siniat
MAKITA
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
viarom
CDS
CONCEPT STRUCTURE
quadratum
EDIT-Structural
ness project
concelex
Ubitech
strabag nivel 1
noark
Acvatot 2019

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
top 500
top 500
AICPS_30
econet
ROGBC 2016
ef-de-n

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander