CE: Finantare de 145 de milioane euro pentru constructia Soselei de Centura Bacau Imprimare
Infrastructura Publicat de Stelian DINCA 29 Oct 2020 09:29
Comisia Europeana a aprobat o investitie de peste 145 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru a finanta constructia unei sosele de centura de 31 km in jurul orasului Bacau.
Proiectul va devia traficul de tranzit si vehiculele grele de marfa in afara orasului, reducand astfel accidentele, congestionarea si poluarea. Soseaua de centura reprezinta o veriga a marii artere de transport care leaga Ploiestiul de Siret si face parte din reteaua centrala TEN-T.
Comisarul pentru coeziune si reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Aceasta sosea de centura este esentiala pentru dezvoltarea orasului Bacau si a imprejurimilor sale, deoarece va facilita mobilitatea si accesul in regiune. De asemenea, proiectul va contribui la cresterea sigurantei rutiere si la reducerea poluarii, ceea ce va avea un impact semnificativ asupra sanatatii si bunastarii cetatenilor. Scopul politicii de coeziune nu este doar de a construi infrastructuri esentiale, ci si de a imbunatati viata oamenilor”.
Proiectul va crea locuri de munca, iar utilizatorii noului drum vor beneficia de economii de timp, de costuri reduse de functionare a vehiculelor si de niveluri mai ridicate de siguranta. De asemenea, politia, paramedicii si pompierii vor putea interveni mai rapid in situatiile de urgenta. In fine, scaderea nivelului de congestionare va contribui la reducerea zgomotului si a poluarii atmosferice produse de trafic.
Se preconizeaza ca proiectul va fi functional incepand din luna septembrie 2021.