LICITATIE de 94 milioane euro, dragaje la bazine si senale navigabile Port Constanta |
Infrastructura Publicat de Elena Icleanu 07 Aug 2024 13:40 |
Compania Nationala "Administratia Porturilor Maritime" (CN APM) SA Constanta va atribui prin licitatie un contract de 466,7 milioane de lei (94 milioane de euro), fara TVA, pentru proiectarea si executia de lucrari de dragaj in Portul Constanta, in zonele Midia si Constanta.
In urma studiului de fezabilitate derulat de CN APM SA Constanta si TPF Inginerie, a studiului geotehnic, elaborat de Carmen Geoproiect, si a expertizei tehnice, a rezultat ca sunt necesare lucrari de dragaj pentru aducerea la cota proiectata a bazinelor si senalelor navigabile din Portul Constanta, pe o suprafata totala de 400,58 ha. In Zona Constanta, lucrarile de dragaj vor acoperi o suprafata de 268,06 hectare, in zona Midia acestea se vor desfasura pe 70,64 hectare.
Prin realizarea proiectului, adancimile senalelor de acces, ale bazinelor de manevra si ale bazinelor aferente danelor de operare vor fi aduse pana la cotele proiectate, conform adancimii de fundare a cheurilor respective, in scopul asigurarii conditiile necesare pentru operare. Se vor extinde zonele navigabile prin crearea de senale/ bazine in zonele care in prezent au adancimi naturale, imbunatatind astfel conditiile de navigatie, siguranta navigatiei si vor crea conditii pentru cresterea traficului de marfa.
Lucrarile se vor realiza cu tehnologie CSD (Cutter-suction Dredging).
Durata de implementare a proiectului este de 30 de luni de la data emiterii Ordinului de incepere a lucrarilor.
Finantarea obiectivului de investitii se realizeaza din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport (PT) 2021-2027 si de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.
Pentru a participa la licitatie, ofertantii interesati trebuie sa aiba realizata o cifra de afaceri medie de cel putin 466 milioane de lei pentru ultimii trei ani fiscali incheiati (2021-2023) si, de asemenea, sa poata dovedi ca au dus la bun sfarsit, in ultimii 5 ani, lucrari in domeniul constructiilor hidrotehnice de complexitate similara/ comparabila cu cele care fac obiectul contractului si cel putin un contract de dragaj de investitii, in valoare cumulata de minimum 460 de milioane de lei (fara TVA), la nivelul a maximum 4 contracte.
Contractul va fi atribuit pe criteriul celui mai bun raport calitate-pret, componenta financiara avand o pondere de 40% in punctaj, iar cea tehnica de 60%, astfel: metodologia de realizare a contractului si planificarea resurselor tehnice si umane in corelare cu specificul si complexitatea activitatilor (20%), experienta profesionala a managerului de contract (15%), a sefului echipei de proiectare (15%) si a inginerului proiectant de lucrari hidrotehnice (10%).
Termenul-limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este stabilit la 11 septembrie 2024, ora 15:00.
|