Agenda Constructiilor
Joi, 27 Februarie 2025
 
Home - Stiri - Instalatii de apa & sisteme HVAC - REHAU BS si-a majorat businessul in 2024, pe o piata rezidentiala in regres
REHAU BS si-a majorat businessul in 2024, pe o piata rezidentiala in regres
Instalatii de apa & sisteme HVAC Publicat de AG&F 26 Feb 2025 16:42
REHAU Building Solutions, lider global in solutii pentru instalatii sanitare si termice, a inregistrat o crestere procentuala de doua cifre a vanzarilor in anul 2024, in ciuda contractiei industriei de constructii si a declinului de peste 20% inregistrat de segmentul rezidential comparativ cu anul precedent. Evolutia pozitiva a fost posibila datorita unei strategii axate pe sustenabilitate si inovare, sustinuta de flexibilitate operationala si orientarea constanta asupra nevoilor clientului.
"Intr-un an marcat de numeroase dificultati in sectorul constructiilor, am reusit sa ne consolidam pozitia de lider in domeniul nostru prin promovarea unui portofoliu variat de solutii si o strategie clara, centrata pe inovare si parteneriate pe termen lung. Suntem mandri sa oferim solutii care nu doar imbunatatesc performanta proiectelor, ci contribuie activ la reducerea impactului asupra mediului. Evolutia noastra pozitiva din 2024 se reflecta intr-o crestere procentuala de doua cifre a valorii vanzarilor si intr-un avans semnificativ al volumelor livrate, demonstrand capacitatea noastra de adaptare si rezilienta intr-un context dificil”, a declarat Laurentiu Chiriac, Head of Building Solutions REHAU Romania.
Pe parcursul anului trecut, divizia grupului german REHAU s-a concentrat pe promovarea solutiilor eficiente din punct de vedere energetic, adaptate cerintelor tot mai exigente ale pietei. Printre acestea se numara sistemele Rautherm si Rautitan, preferate de constructori si dezvoltatori pentru performanta lor tehnica si durabilitatea demonstrata. 
In acelasi timp, termostatul NEA Smart 2.0, dotat cu functii avansate de automatizare, a redefinit standardele de confort si eficienta energetica in locuinte si spatii comerciale, iar solutia geotermala RAUGEO a devenit o alegere populara pentru proiectele care prioritizeaza sustenabilitatea si reducerea amprentei de carbon. 
REHAU Building Solutions nu a fost doar un furnizor de produse, ci si un partener activ in proiecte strategice, colaborand cu dezvoltatori si constructori de renume pentru a implementa solutii moderne in ansambluri rezidentiale din Bucuresti, Cluj-Napoca, Brasov si Iasi, precum si in proiecte comerciale de anvergura. De asemenea, solutiile companiei au fost utilizate cu succes pe piata din Republica Moldova.
In total, solutiile livrate au deservit peste 100 de proiecte, dintre care 80% au fost destinate sectorului rezidential, iar restul de 20% celui nerezidential.
Pe de alta parte, produsele REHAU Building Solutions au fost integrate in proiecte finantate prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), demonstrand relevanta lor in modernizarea infrastructurii energetice a Romaniei.
Potrivit datelor comunicate de Institutul National de Statistica*, sectorul constructiilor a inregistrat in 2024 o scadere de 5,9% (serie bruta), cu evolutii contrastante: lucrarile de reparatii capitale au crescut cu 1,8%, in timp ce intretinerea si reparatiile curente (-11,2%) si constructiile noi (-5,3%) au inregistrat scaderi. Pe segmente, constructiile rezidentiale au fost cele mai afectate (-22,1%), urmate de cele nerezidentiale (-8%), in timp ce constructiile ingineresti au avansat cu 2%.
REHAU Building Solutions se afla intr-o pozitie solida pentru a sprijini tranzitia energetica si pentru a raspunde cerintelor tot mai ridicate ale pietei locale, a aratat Laurentiu Chiriac. Furnizorul de instalatii sanitare si termice isi construieste strategia pe adaptarea continua la standardele emergente si cerintele in schimbare ale industriei, consolidandu-si astfel pozitia de lider in furnizarea de solutii sustenabile.
Pentru 2025, REHAU Building Solutions estimeaza o crestere semnificativa a cererii pentru solutii eficiente din punct de vedere energetic, pe fondul reglementarilor europene stricte privind reducerea emisiilor de carbon si tranzitia catre surse regenerabile. 
"Suntem pregatiti sa livram in continuare solutii care nu doar raspund cerintelor pietei, ci contribuie la evolutia ei. Inovatia, sustenabilitatea si parteneriatele raman pilonii pe care construim viitorul REHAU Building Solutions, iar pentru acest an anticipam un nivel al business-ului cel putin la acelasi nivelul ca in 2024”, a concluzionat Laurentiu Chiriac.
REHAU Building Solutions, furnizor lider de solutii radiante de incalzire si racire, sisteme complete pentru instalatii sanitare si solutii pentru inginerie civila creeaza noi oportunitati prin modele de afaceri extinse, oferind clientilor o valoare adaugata reala. Reteaua de distributie este una complexa, formata din parteneriate cu companii de profil, de instalatii sau de proiectare din intreaga tara.
 
ABONARE REVISTEALLBIMhiltiSISECAMRAWLPLUGTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE-FEBRUARIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 188 (Ianuarie-Februarie 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
Ubitech
strabag nivel 1
quadratum
BogArt
SSAB
MAKITA
konsent
Acvatot 2019
AED
CDS
theda mar
VEGO
ERBASU CONSTRUCT
GEWISS
noark
SIGM
EDIT-Structural
CONCEPT STRUCTURE
DRS
MCA
concelex
ELECTROGRUP
leviatan
Arduro
Eco Garden Construct
EURO BUILD

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<