Solar Art: Piata solutiilor de iluminat, impulsionata de ritmul alert in constructii |
Instalatii Electrice & Automatizari Publicat de Elena Icleanu 04 Feb 2025 11:57 |
Piata solutiilor de iluminat se afla in plina expansiune in 2025, alimentata de dezvoltarea de constructii noi, valul de reabilitari publice finantate prin PNRR si interesul mai mare al companiilor pentru optimizarea consumului de energie. In acest context, Solar Art - Overall Company, una din cele mai dinamice companii din domeniu in Romania, estimeaza ca urmeaza un an de varf pentru industrie, cu un record de bani de incasat, avand in vedere investitiile publice si private in solutii eficiente pentru reducerea costurilor cu energia electrica.
"Activitatea noastra este influentata de evolutia constructiilor noi. Lucram mult pentru antreprenorii generali care au in contract asemenea constructii noi sau reabilitari. Din punctul nostru de vedere, este un moment bun pentru piata de solutii de iluminat, in conditiile in care se construieste mult, indiferent ca se construieste de la zero sau se reabiliteaza cladiri prin fonduri PNRR. Au fost anuntate investitii publice in modernizari - statul reabiliteaza foarte multe cladiri, printre care spitale si scoli, dar si in iluminat public, care necesita solutii cu un consum de energie cat mai redus. Desigur, sunt domenii care au de suferit, cum este automotive unde nu se stie ce se va intampla cu masinile electrice, dar in privinta altor sectoare sunt optimist. Odata cu scumpirea energiei, exista o nevoie mare de solutii de iluminat moderne care sa reduca consumul, in special in domeniul productiei unde exista un consum ridicat de curent electric. Avand in vedere proiectele publice si interesul crescut din mediul privat, exista un record de bani de incasat in piata, iar firmele din domeniu, care pot sustine cererea, pot livra rapid si la preturi atractive sisteme de iluminat moderne, vor avea un avantaj competitiv", declara Adelin Vaicar, fondator Solar Art - Overall Company, una dintre cele mai mari companii de solutii de iluminat cu proiecte in intreaga tara.
La nivel public, ultima sesiune a Programului Iluminat Public 2024, incheiata pe 15 ianuarie 2025, a avut un buget de 500 milioane de lei (100 mil. euro) atat pentru modernizarea, cat si pentru completarea si extinderea iluminatului public cu corpuri de iluminat cu surse LED cu un consum economic, in comune, orase si municipii. Recent, Primaria din Brasov a anuntat ca va inlocui corpurile de iluminat de pe 400 de strazi cu sisteme de iluminat LED, printr-o finantare de 4,4 milioane euro. De asemenea, pe strazile din Bucuresti continua modernizarea iluminatului cu tehnologia LED, care poate aduce o reducere a consumului de pana la 55%, conform anunturilor facute de Primaria Generala.
Scumpirea energiei favorizeaza piata de solutii de iluminat
Pentru a atrage constat proiecte semnificative, Solar Art - Overall Company, cu activitate in piata de profil de peste 15 ani, se bazeaza pe parteneriate directe cu producatori din Europa, ceea ce asigura o capacitate rapida de livrare, de cel mult o saptamana, si preturi mai mici. Totodata, compania realizeaza pentru fiecare client un audit luminotehnic, un serviciu unic pe piata, prin care analizeaza in detaliu iluminatul existent, infrastructura si cerintele specifice ale spatiului, amplasarea corpurilor de iluminat si nivelul de consum, pentru a identifica daca este nevoie de o inlocuire a sistemelor si ce solutii sunt potrivite pentru spatiul respectiv, astfel incat sa fie obtinuta o reducere de consum de energie.
Astfel, pentru 2025, Solar Art - Overall Company estimeaza o crestere a cererii de solutii de iluminat cu 50% fata de anul anterior, cu precadere din partea companiilor de tip antreprenor general, cu proiecte de constructii noi, dar si proiecte de modernizare. Cererea crescuta vine si pe fondul scumpirii energiei, determinand companiile sa investeasca in solutii de iluminat care reduc consumul cu pana la 30%-50%.
"Scumpirea energiei electrice determina atat antreprenorii generali care construiesc blocuri de apartamente sau alte constructii rezidentiale, cat si companiile din diverse domenii sa ia in calcul folosirea de sisteme de iluminat sustenabile sau sa inlocuiasca sistemele existente cu unele mai eficiente. In fabrici, spatii logistice sau birouri, reducerea consumului de electricitate chiar si cu 1-3% poate insemna economii considerabile. Vedem un interes tot mai mare pentru solutii eficiente, de la senzori de prezenta si iluminat adaptiv, pana la corpuri de iluminat cu indice CRI ridicat (indice de redare al culorilor), care asigura o calitate superioara a luminii. Iar printr-un audit de iluminat putem identifica cele mai potrivite optiuni pentru companii", explica Adelin Vaicar, fondator Solar Art - Overall Company.
Tendintele anului: iluminat inteligent si control digital
In 2025, piata solutiilor de iluminat merge dincolo de simpla eficienta energetica. Printre cele mai cautate tehnologii se numara iluminatul cu CRI (indice de redare a culorilor) ridicat – lumina artificiala care imita aproape perfect lumina naturala si reduce oboseala vizuala, senzorii de prezenta – optimizeaza consumul, reducand risipa de energie, controlul inteligent al luminii – sistemele care permit ajustarea automata a intensitatii luminii in functie de nevoile utilizatorilor si iluminatul cu solutii care imita cerul, norii si creeaza o atmosfera relaxanta in birouri si spitale.
Noua tehnologie pentru iluminat in cladiri aduce o calitate mai buna a luminii, lucru pe care pana acum nu s-a pus accent. Astfel, au aparut corpuri de iluminat cu un CRI de peste 95%, foarte apropiat de calitatea luminii naturale, fara sa mai aiba acea lumina laptoasa care denatureaza culorile si oboseste ochii.
Trecerea la iluminatul eficient energetic nu mai este o alegere, ci o necesitate economica. Companiile care ignora aceasta tendinta risca sa plateasca facturi uriase la energie si sa piarda teren in fata concurentei. Din acest punct de vedere, Solar Art - Overall Company estimeaza o orientare tot mai mare a companiilor catre solutii de iluminat care sa le ajute sa economiseasca, tendinta care se regaseste si in proiectele de iluminat public.
***
Fondata in Sibiu in 2003, Solar Art - Overall Company este unul dintre principalii furnizori de solutii de iluminat din Romania, care ajuta companiile sa fie eficiente energetic prin sisteme de iluminat eficiente. Fiind un integrator de solutii de iluminat, compania proiecteaza, furnizeaza, instaleaza si intretine sisteme de iluminat, oferind solutii complete, produse si servicii, pentru clienti, cum ar fi sisteme de iluminat LED, sisteme de semnalizare rutiera, sisteme cu alimentare solara, audit de iluminat, servicii de iluminat stradal prin telegestiune, servicii de optimizare consum si alte solutii.
Solar Art - Overall Company este promotorul solutiilor de semnalizare rutiera cu alimentare solara in Romania. Compania a furnizat pentru CNAIR in Romania sute de stalpi de iluminat alimentati cu panouri solare si baterii, precum si alte produse inovative, gandite special pentru a salva vieti.
Printre proiectele din portofoliul Solar Art - Overall Company se afla modernizarile de iluminat ale firmelor private, cat si modernizari de cladiri publice, cum ar fi Aeroportul Cluj, Sala Radio, Universitatea Lucian Blaga, Spitalul Suceava, Colentina, Obregia etc.
|