Izolatii & Finisaje
Publicat de Ovidiu Stefanescu
07 Mar 2025 06:00
|
 Armstrong World Industries a raportat pentru ultimele trei luni din 2024 vanzari nete de 368 de milioane USD (+18%) si venituri operationale in crestere cu 24%. Valoarea indicatorului EBITDA ajustat s-a ajustat pozitiv 14%, iar castigul net diluat ajustat pe actiune cu 23%. De asemenea, in intervalul respectiv a fost finalizata achizitia companiei Zahner. La nivelul intregului an fiscal precedent, vanzarile au atins un nivel-record de 1,4 miliarde USD, in urma unei majorari de 11,6%. Avansul a fost datorat in principal cresterii livrarilor. Incasarile nete pe segmentul de fibre minerale au crescut cu 54 de milioane USD, iar pe cel de specialitati arhitecturale cu 97 de milioane USD. In primul caz, sporul a fost determinat in principal de imbunatatirea valorii medii unitare (AUV), ca urmare a cresterii preturilor similare si a mixului favorabil, partial compensate de scaderea volumelor. Aceasta a fost cauzata de canalul de clienti Home Center, ca urmare a cresterii nivelului stocurilor in primul trimestru al anului precedent, care nu s-a repetat in perioada corespunzatoare a lui 2024 – fenomen partial compensat de cele doua zile suplimentare de expediere si de contributia pozitiva a initiativelor de crestere. In ceea ce priveste divizia Architectural Specialties, cifra de afaceri a crescut mai ales datorita unei contributii de 73 de milioane USD data de achizitiile Zahner, 3form si BOK, care s-a suprapus pe cresterea vanzarilor nete de proiecte personalizate. Venitul operational consolidat a sporit cu 15,6%, datorita unui beneficiu de marja de 53 de milioane USD dat de ajustarea pozitiva a livrarilor. Conducerea Armstrong a declarat ca rezultatele puternice din trimestrul al patrulea au incununat o alta perioada de crestere semnificativa pentru grup, marcata de o puternica generare de fluxuri libere de numerar si de doua achizitii semnificative, menite a spori competitivitatea pe segmentul arhitectural. Pentru anul in curs, atentia se concentreaza pe asigurarea unei cresteri profitabile si pe navigarea in conditii de siguranta intr-un mediu operational agitat, pentru a stimula extinderea marjei atat in sectorul fibrelor minerale, cat si in cel al specialitatilor arhitecturale. Prognozele curente indica vanzari de 1,61 miliarde USD (+9%) si venituri de 545 milioane USD. In Romania, produsele pentru constructii promovate de Armstrong sunt disponibile prin intermediul reprezentantei Armstrong Building Products BV, din Bucuresti. Distributia sistemelor pentru plafoane se realizeaza de firme precum Arca Studio Construct, Menatwork, Baustoff+Metall, Euro Marketing Building Products, Ravago si Siniat.
|