Izolatii & Finisaje
Publicat de Elena Icleanu
13 Nov 2012 12:24
|
Producatorul de materiale de constructii Duraziv a inregistrat o crestere semnificativa a livrarilor de produse pentru finisare pentru proiecte de renovare, ponderea acestora fiind de 90% din totalul vanzarilor. Potrivit oficialilor companiei, ponderea respectiva se va mentine si in 2013, in absenta unor proiecte de anvergura. Sortimentele preferate de clienti au fost reprezentate de adezivii pentru polistiren/placari ceramice, tencuielile decorative, gleturile si vopselele lavabile, in topul livrarilor aflandu-se adezivul pentru polistiren expandat Duraziv At 31. "Renovarile sunt lucrarile care au sustinut constant piata in ultimii ani. Proiectele noi au fost rare si de dimensiuni reduse si au vizat constructia unor locuinte individuale, piscine sau mici ansambluri rezidentiale, insa acestea nu au putut influenta considerabil evolutia pietei pe care activam. Cele mai semnificative comenzi au provenit din Bucuresti si din zonele limitrofe. In ceea ce priveste cererea pentru proiecte noi, am observat o crestere a interesului pentru produsele speciale. Sunt solicitati adezivii de clasa superioara si cu performante deosebite, precum si cei utilizati la sistemele de hidroizolatii", a declarat Daniel Guzu, proprietar si director general Duraziv. Potrivit opiniei managerului, proiectele noi ar putea avea o influenta considerabila pe piata materialelor de finisare abia din a doua parte a anului viitor. "Comenzile pentru lucrari de renovare se impart in doua mari categorii distincte. In primul rand a existat o cerere foarte mare pentru produse ieftine, in detrimentul calitatii. De asemenea, a existat si o categorie de clienti interesati in mod special de calitatile si caracteristicile produselor achizitionate", a precizat Daniel Guzu. Pentru informatii suplimentare, www.duraziv.ro
|