CELCO si EcoAssist lanseaza campania “Hai sa impadurim Dobrogea!” |
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 04 Apr 2019 14:29 |
Campania Hai sa impadurim Dobrogea! sustinuta de CELCO este cea mai mare actiune de impadurire initiata de un producator de materiale de constructii in Romania. Impreuna cu asociatia EcoAssist, CELCO a lansat pe 30 martie 2019 prima editie a campaniei #plantez – Hai sa impadurim Dobrogea! , un proiect de lunga durata prin care se va ridica Padurea CELCO in judetul Constanta. Peste 200 de voluntari din cadrul grupului de firme DD Group, din care face parte si CELCO, dar si voluntari independenti, au participat la actiunea de impadurire din proximitatea localitatilor Mihail Kogalniceanu si Luminita.
“Ne dorim implinirea acestui vis, Padurea CELCO, pentru ca dovedim responsabilitate sociala si ne implicam in mentinerea unui mediu natural cat mai sanatos. Astazi am impadurit 1,6 ha, mai avem inca 2 ha si mergem inainte, impreuna cu Primaria Mihail Kogalniceanu. Vom dezvolta acest proiect si vom ajunge la zeci de hectare impadurite. Ne propunem sa ridicam o padure mare in aceasta zona minunata a Dobrogei, situata intr-un cadru natural, frumos”, a declarat Niculae Dusu, Presedintele CELCO SA.
6.000 de puieti de salcioara vor prinde radacini pe o suprafata de 1.6 ha, in proximitatea fabricii de var si a carierei de calcar pe care CELCO SA le detine. Suprafata de teren pusa la dispozitie de catre Primaria Mihail Kogalniceanu se va completa in toamna acestui an cu alte 1,9 hectare.
“Este prima padure infiintata prin acesta initiativa in zona noastra, pentru ca in toamna vom continua plantarea. Speram sa reziste si sa ne bucuram cu totii de beneficiile Padurii CELCO din Kogalniceanu”, a declarat Ancuta Daniela Belu, primar Mihail Kogalniceanu.
Obiectivul companiei CELCO, cel mai mare producator de materiele de constructii din sud estul Romaniei, este acela ca pe termen lung sa poata oferi un viitor mai bun generatiilor viitoare. Materialele de zidarie BCA CELCO pe care le produce din materii prime naturale sunt expresia devotamentului fata de oameni si mediul inconjurator. Din grija pentru natura, CELCO a initiat Padurea CELCO din dorinta de a reface ecosistemul si echilibrul ecologic, de a reduce emisiile de dioxid de carbon si de a crea o sursa de oxigen pentru viitor, un mediu curat, un spatiu de recreere in natura si o destinatie de relaxare pentru familii.
Voluntarii s-au alaturat campaniei initiate de CELCO si au participat cu spor si voie buna. Activitatea de plantare nu a insemnat doar implicarea intr-un proiect de viitor ce aduce satisfactii personale pentru colegi, familii si impatimiti ai naturii, ci s-a dovedit a fi ideala pentru petrecerea unei zile de weekend in aer curat.
Prin implicarea in rezolvarea unor probleme sociale CELCO isi propune sa contribuie la cresterea calitatii vietii si de aceea raspunde favorabil campaniilor de intrajutorare prin care poate dona materiale de constructii in vederea reabilitarii sau construirii instutitiilor de invatamant sau a celor pentru cazuri sociale, promoveaza si sustine competitii sportive prin care incurajeaza stilul de viata sanatos.
|