Agenda Constructiilor
Luni, 09 Iunie 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - NOU! Extrasele de carte funciara eliberate online de ANCPI vor fi acceptate
NOU! Extrasele de carte funciara eliberate online de ANCPI vor fi acceptate
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 06 Nov 2018 17:37
Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) a eliberat online, in luna octombrie 2018, peste 53.000 de extrase de carte funciara. Numarul documentelor eliberate online luna trecuta este de doua ori si jumatate mai mare fata de luna octombrie a anului trecut, cand utilizatorii platformei epay.ancpi.ro au solicitat aproximativ 21.000 de extrase. Documentele, care sunt acceptate in prezent de mai multe institutii bancare si nebancare, pot fi obtinute in doar cateva minute.
In luna octombrie 2018, pe platforma www.epay.ancpi.ro au fost inregistrati peste patru mii de utilizatori care au plasat peste 35.000 de comenzi si au platit 1.142.040 de lei pentru serviciile oferite de ANCPI online, respectiv pentru eliberarea extraselor de carte funciara pentru informare si a extraselor de carte funciara pentru autentificare. In prezent, numarul de imobile inregistrate in sistemul informatic integrat de cadastru si carte funciara este de aproximativ 12 milioane, reprezentand tot atatea carti funciare. Cifra reprezinta aproape 30% din numarul total estimat de imobile din Romania.
Extrasul de carte funciara pentru informare eliberat online de platforma https://epay.ancpi.ro costa 20 de lei. Extrasul de carte funciara pentru autentificare costa 40 de lei si poate fi solicitat doar de catre notarii publici in vederea intocmirii actelor notariale prin care se transmite, se modifica sau se constituie un drept real imobiliar. Pe perioada valabilitatii acestuia nu se pot efectua inscrieri in cartea funciara, cu exceptia celei pentru care a fost solicitat extrasul. Documentele solicitate online sunt eliberate pe loc daca actele respective sunt disponibile in format electronic. In situatia in care cartea funciara nu este introdusa in sistemul electronic, angajatii oficiilor de cadastru si publicitate imobiliara fac conversia documentului in format electronic si il expediaza solicitantului.
Extrasul de carte funciara generat prin sistemul informatic al ANCPI contine informatiile din cartea funciara, active la data generarii. Acesta este valabil in conditiile prevazute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din OUG. nr. 41/2016, exclusiv in mediul electronic, pentru activitati si procese administrative prevazute de legislatia in vigoare. Valabilitatea poate fi extinsa si in forma fizica a documentului, fara semnatura olografa, cu acceptul expres sau procedural al institutiei publice ori entitatii care a solicitat prezentarea acestui extras. Informatiile continute de document pot fi verificate la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil in antet, care este valabil 30 de zile lucratoare de la momentul generarii documentului.
Extrasele de carte funciara eliberate online sunt acceptate de 14 banci, dar si de institutii financiare nebancare importante. In prezent, este in curs de definitivare un document prin care cele peste 570 de birouri din toata tara ale Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date vor accepta extrasele de carte funciara eliberate online de ANCPI.
 
TotalEnergieshiltiALLBIMBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MAI 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 190 (Mai 2025)
 

Autentificare

Editia
MARTIE-APRILIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 189 (Martie-Aprilie 2025)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Acvatot 2019
SSAB
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
MCA
concelex
noark
Arduro
AED
BogArt
KADRA
GEWISS
strabag nivel 1
EDIT-Structural
Eco Garden Construct
SIGM
theda mar
Daikin
CDS
EURO BUILD
Ubitech
ELECTROGRUP
MAKITA
TECNIC
CONCEPT STRUCTURE
quadratum

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor