IMPACT SA si Romconstruct SA au incheiat un acord pentru stingerea litigiilor Imprimare
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Simona Ene 28 Iun 2013 14:31
Societatile Impact Developer & Contractor SA (din Voluntari, judetul Ilfov) si Romconstruct SA (din Buzau) - in calitate de antreprenor al unor lucraari efectuate pentru compania de dezvoltare imobiliara - au incheiat, recent, un acord amiabil, prin care s-a decis stingerea tuturor litigiilor dintre cele doua firme. Companiile au inaintat instantei contractul de tranzactie prin care renunta la situatiile litigioase din toate cele trei dosare, in vederea pronuntarii hotararilor de expedient. Dosarele, aflate pe rol la Tribunalul Bucuresti, Curtea de Apel Bucuresti si Tribunalul Prahova, nu au fost solutionate inca, sentintele magistratilor fiind amanate pentru lunile iulie, respectiv septembrie 2013. „Dosarul prin care societatea Romconstruct a chemat in judecata compania noastra - pentru suma de 32,45 milioane de lei (reprezentand contravaloarea unor lucrari de constructii, materiale si penalitati) - se afla la Curtea de Apel Bucuresti, urmatorul termen de analiza fiind stabilit pentru data de 10 septembrie a.c. Totodata, in cazul dosarului prin care Impact SA a solicitat plata de catre Romconstruct a sumei de circa 14,85 milioane de lei, reprezentand penalitati la contractele de executie incheiate pentru lucrarile efectuate, cauza a fost suspendata ca deschiderii procedurii de insolventa a firmei debitoare. In ceea ce priveste ultimul caz, aflat pe rolul Tribunalului Prahova - avand ca obiect insolventa Romconstruct la propria cerere - Impact SA a fost inscrisa la masa credala cu penalitati de intarziere aprobate de 0,97 milioane de lei (din suma totala, de 16 milioane de lei, solicitata initial), urmatorul termen fiind stabilit pentru data de 9 iulie 2013”, a declarat Iuliana Mihaela Urda, presedinte al Consiliului de Administratie al Impact SA. Pentru informatii suplimentare, www.impactsa.ro