VIROM INTERNATIONAL a intrat in insolventa pentru datorii de 8,3 milioane de lei Imprimare
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Simona Ene 02 Iul 2013 15:34
Potrivit datelor disponibile la Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Civila si Buletinului Procedurilor de Insolventa nr. 4720, societatea de antrepriza in domeniul constructiilor Virom International se afla in procedura de insolventa. In urma ultimei rectificari a situatiei tabelului general al creantelor, efectuate la finele lunii mai a.c. de catre administratorul judiciar al companiei - firma RVA Insolvency Specialists -, valoarea totala a datoriilor acceptate ale Virom International insumeaza 7,75 milioane de lei, la care se adauga 0,57 milioane de lei, ce reprezinta restantele de plata pentru cei 408 salariati. Cel mai important creditor al societatii este reprezentat de BRD - Groupe Société Générale, care, desi solicitase 8,17 milioane de lei, a primit aprobare pentru doar 1,22 milioane de lei. Lista creditorilor Virom International reuneste 38 de nume atat din randul furnizorilor de servicii sau produse, institutiilor bancare, partenerilor institutionali, firmelor partenere in proiecte, cat si al persoanelor fizice. Situatia putea fi prevazuta, avand in vedere scaderile repetate din ultimii cinci ani ale cifrei de afaceri a firmei, declinul cel mai important fiind cel inregistrat in exercitiul financiar 2010-2011 - cand rezultatele financiare s-au injumatatit (de la 63,3 milioane de lei la 29,9 milioane de lei).
Perioada de executare a planului de reorganizare pentru dosarul aferent (16513/3/2012), aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia VII-a Civila, este de 36 luni de la data confirmarii acestuia de catre judecatorul sindic, reprezentat de Adina Bojinca. Pentru informatii suplimentare, www.rva.ro