Prin intermediul unui nou articol, in continuarea celui publicat la inceputul lunii mai 2018, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la alte aspecte de actualitate, referitoare la rolul si importanta activitatii de consultanta/asistenta tehnica in constructii, cu accent asupra problematicii personalului specializat.

„As incepe cu ceea ce pare sa devina o problema serioasa: problema personalului tot mai greu de gasit. De ce? Fiindca, chiar daca in ceea ce priveste activitatea de consultanta, aceasta nu este afectata major, mai mult prin mobilitatea interna specialistilor, in functie si de cea a investitorilor, totusi, odata cu problemele asociate in principal personalului lucrator, automat se creeaza premisele scaderii nivelului de calitate. Cu alte cuvinte, daca se apeleaza la lucratori nepregatiti, e necesara o supervizare mai atenta si riguroasa; suplimentar, si cei ce se ocupa de partea de proiectare trebuie sa gaseasca solutii pentru rezolvarea unor probleme altadata doar subintelese! Din punct de vedere al resurselor umane, este evident faptul ca progresiv, intr-o Europa armonizata unitara sau, dupa unele voci, dotata cu mai multe cutii de viteze, dar in care Romania vine din spate, oricum ar fi, apropiindu-ne constant de tarile din Vest, costurile cu personalul cresc si ele, finalmente fiind unul din scopurile apartenentei la Uniune. Evident ca, pus in fata unor astfel de provocari, fiecare antreprenor isi cauta solutiile cele mai potrivite proiectelor si problemelor cu care se confrunta - dupa cum s-a afirmat si la recenta Conferinta Internationala despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii (editia a VII-a), care a avut loc in Bucuresti, la data de 15 mai 2018. Din discutiile pe marginea temei prezentate la eveniment, cu privire la deficitul de angajati in ramura de constructii, a rezultat ca unii antreprenori cauta cointeresarea personalului prin avantaje suplimentare (aspect aplicabil mai ales celor cu calificare superioara), altii cauta si accepta parteneriate cu diversi alti antreprenori ca solutie temporara si chiar vor incerca sa aduca personal din regiuni in care forta de munca este in exces (din cauza populatiei excedentare), cu precadere lucratori din Asia. Aici as adauga un alt aspect interesant: pe fondul dezvoltarii deosebit de spectaculoase, inclusiv in mediul rural (voi reveni mai tarziu la relatarea acestui subiect), pentru prima data in epoca moderna a societatii romanesti, se schimba paradigma urban-rural! Evident ca nivelul general al veniturilor, de salarizare, este inca diferit si in favoarea mediului urban, acesta putandu-se observa fara efort si fara a apela la statistici oficiale. Totusi, ca urmare, pe de o parte, a dezindustrializarii agriculturii (prin disparitia cooperativelor agricole de productie - CAP-urile, respectiv a marilor intreprinderi agricole de stat, similare unor ferme - IAS-urile) si neinlocuirii ei decat partial cu altceva, prin faptul ca noii fermieri, atatia cati sunt, apeleaza tot mai mult la utilaje dintre cele mai moderne si accesibile - de la imense tractoare si combine, pana la micile masini de taiat iarba (un alt aspect ce merita dezvoltat), nu prea mai exista oameni pe la tara obisnuiti cu munca grea si eventual disponibili pentru o munca pe santier aventuroasa si bine platita. In acest fel, putem spune ca dispare astfel un model de business in industria constructiilor si de constructii-montaj, acela al sustinerii sale prin «rezervorul», ce parea fara de sfarsit, al oamenilor de la tara; orasenii, fie ei din Bucuresti ori din municipii diverse, au ocupat de regula profesii mai lejere si chiar mai bine platite, precum cea de zugrav, instalator sau electrician. De aici n-as vrea sa se inteleaga faptul ca, prin aceasta angajare a unor oameni de la sate in santiere, exista o anumita exploatare oneroasa, o speculare a taranului de catre orasean. Mai potrivit se poate spune ca am avut de-a face cu o simbioza din care fiecare a avut ceva de castigat, insa mai mult de pierdut au avut, as zice in mod surprinzator, firmele de constructii, care si-au amanat momentul dezvoltarii tehnologice, pierzand terenul in fata celor mai capitalizate, flexibile si deschise inovatiilor tehnice si organizatorice!”, atrage atentia ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Tot pe marginea acestei idei, specialistul mai arata ca, „in ceea ce priveste oamenii de la tara - ar trebui sa ne intrebam unde sunt de fapt acestia, recent intalnind la o lucrare… o echipa de bucuresteni, mobilizati saptamanal pe un santier din afara orasului. Altfel, pe de o parte, obisnuinta efortului fizic, simtul de raspundere nativ fata de tot ce-l inconjoara si castigul superior taranilor ramasi in agricultura, in conditiile in care absenta si departarea de casa ramaneau totusi de ordinul zilelor, saptamanii, ii facea pe respectivii sateni santieristi sa aiba doar de castigat. Pe de alta parte, altfel, orice alte neplaceri datorate departarii erau oricum rezolvabile, gratie apropiatilor ramasi in sat - familie, rude, prieteni -, unde solidaritatea, bunul simt, rusinea faceau ca niciun necaz sa nu ramana fara nesolutionat”.

Fiindca s-au discutat succint in paragraful anterior notiuni precum bunul-simt si solidaritatea, fara a devia de la tematica rubricii si a articolului, ing. Dan-Rodion Pogangeanu analizeaza succint o alta situatie ce are legatura atat directa (prin lucrarile necesare), cat si indirecta (prin cei afectati - constructori, dar si posibilii beneficiari) cu domeniul constructiilor.

„Asa cum constata la un moment dat cunoscutul scriitor, economist si jurnalist Eugen Ovidiu Chirovici, America pare sa exceleze printr-un «masochism» aparte, de vreme ce toate marile scandaluri si controverse ce au traversat-o de-a lungul timpului se datoreaza ei insasi, in nicio alta societate concurenta nefiind posibile. La noi, insa, actualmente, autocritica a ajuns pana la o auto-zeflemea nepermis de acceptata. Vorbind de SUA, hai sa luam in considerare ca, acolo, o buna parte dintre cetateni locuiesc in rulote, intr-un mod cat se poate de firesc pentru civilizatia americana. Revenind acum la realitatile noastre romanesti, trebuie sa recunoastem ca ironiile aduse intregului mediu rural romanesc doar fiindca toaleta este undeva in curte nu sunt tocmai corect plasate! Mai mult, as mai zice ca, plecate de undeva dintr-o nestiinta la care contribuie din plin starea sistemului de educatie din ultima vreme, aceasta atitudine reprezinta cel mai relevant exemplu de proasta crestere, de oameni care uita repede de unde au plecat, fiind capabili de o jignire greu de inteles (cea mai mare parte a mediului urban nu are mai mult de doua generatii - fiecare avand inca parinti, bunici, unchi pe la tara). Desigur, cu asta nu am cum sa neg evidenta faptului ca fiecare om isi doreste un trai mai bun si ca sunt multe de facut, primii interesati fiind chiar constructorii. As atrage totusi atentia ca, la o privire atenta si onesta, se poate constata ca multi dintre batjocoritii din mediul rural, luand in calcul atat nivelul de trai, cat si spatiul locativ avut la dispozitie, stau de fapt substantial mai bine decat s-ar crede. Datorita mai ales instalatiilor tot mai accesibile si superioare calitativ - lucru greu de conceput altadata, in absenta unor tehnologii, importuri esentiale, incepand cu modernele pompe de tip hidrofor, centralele termice si boilerele de toate categoriile, la care adaugam termoizolatia casei facuta cu materiale de calitate (pacat ca, inca, in mod nefundamentat prin proiect ori audit energetic), mediul rural, chiar si cu «toaleta in fundul curtii», este pe alocuri superior conditiilor de trai ale multor zeflemitori cu toaleta in apartament, daca acesta e criteriul primordial!”, opineaza specialistul.

„Vorbind de jigniri si bun-simt, din pacate, in ziua de astazi, simtim cu totii ca nu prea mai exista modele si repere, iar devierile isi fac locul unde te astepti mai putin. Daca asocierea cu o persoana presupus inteligenta (cu varianta daca numirea drept prost a cuiva considerat public drept stupid ar contamina interlocutorul) nu face pe nimeni automat destept, cu atat mai putin gradul mai mic sau mai mare de «inteligenta», mai mult auto-perceputa, da dreptul la propriile devieri - chestiune valabila in orice situatie! Nu blamez aici neaparat o proasta crestere ori lipsa de educatie (unde este evidenta si explicita, o tratezi ca atare), ci actiuni (i)responsabile menite sa le stimuleze interese de moment, bineinteles motivatii existand intotdeauna. As repeta inca o data faptul ca, gratie ultimelor «tendinte» din mass-media si mai ales internetului, clasa politica a reusit sa aduca din birourile politice, din organizatiile partinice si din cele mai obscure cabinete, ori la intruniri publici ocazionale, in casele fiecaruia, tot ce poate crea omul mai rau si mai abject. Se vorbeste ca modalitatea si natura votului ar trebui iar schimbata, votul universal dovedindu-se neviabil, cata vreme cetatenii cu discernamant mai scazut, dar in numar mai mare, au acelasi drept de vot ca si cei mai dotati intelectual, fiind astfel preferabile sisteme anterioare precum votul cenzitar, aflat in vigoare in diferite perioade in Romania si cu diferite conditionari (cens de avere, de impozit, de domiciliu, de sex etc.), cea mai recenta fiind cuprinsa in legea electorala din 1939, care acorda drept la vot doar stiutorilor de carte. Referitor la discernamant, dincolo de capacitatea in sine, care poate juca feste de la un individ la altul, sfidand orice diploma si rezultate academice (inclusiv doctorale), as remarca cum adeseori acea aparenta superioritate si cantitate a datelor disponibile chiar nu mai ajuta, de vreme ce personalitati aparent cu educatie si sprijin dintre cele mai complexe (valabil din pacate in cazuri multiple si nu doar local) ajung in pozitii lamentabile, uluind prin lipsa discernamantului (sa nu-i spunem prostie) pe cei mai modesti si dezinteresati cetateni! Fapt ce face cu atat mai necesar un sistem articulat pe buni profesionisti, incepand cu primele trei puteri in stat (legislativa, executiva si judecatoreasca), la nivel superior general si terminand cu... dirigintii de santier, in ceea ce priveste problemele din domeniu; as adauga ca, in lipsa altor diferente semnificative, tocmai pozitionarea fata de aceste structuri de specialisti deosebeste lumea politico-sociala actuala”, a subliniat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

In opinia expertului, „revenind la utilizarea intensiva in scop politic a internetului - initial tocmai de catre actualii nemultumiti, insa in continuare dificil de gestionat de toate partile - aceasta atitudine nu a facut decat sa continue, ba chiar sa consolideze, principiul votului universal, deci o restrangere (prin orice conditionare cenzitara) s-ar afla in evidenta contradictie… cu rezultatele obtinute si cu mijloacele actualmente folosite! Din fericire, in fata unei moralitati si bune-cuviinte tot mai diminuate, omul obisnuit se descurca singur - aspect valabil oriunde pe Terra, nu doar in Romania -, asa cum poate, iar aici sunt de rau augur initiativele venite sa submineze continuu familia - as remarca doar propunerea obligativitatii inscrierii copiilor de la varsta de trei ani in gradinita: nu e clar daca prevaleaza obiectivul educativ ori cel economic. Daca pare ca m-am indepartat de la subiect, as aminti ca, vorbind de activitatea din santiere, insa ca principiu valabil pentru orice relatie contractuala (ba chiar umana), este evident ca, oricat de perfectionisti am fi in plan profesional, pana la urma, fiecare conteaza si isi desfasoara activitatea bazandu-se pe incredere reciproca si o buna colaborare, pentru rezultate de durata acest fel de a vedea lucrurile fiind in mod firesc preferabil activitatii de verificare-control sau impunerii de penalitati. Altfel spus, chiar daca ne surad mici aventuri, castiguri de moment, este evident ca toti avem nevoie de sprijinul si confortul unei autoritati: cand suntem mici, avem alaturi de noi pe cei mari, incepand cu parintii (ulterior, din mediul educational), iar apoi ajungem, in functie de situatie, pana la divinitate. Nu interventia autoritatii este cea de care avem nevoie, ci pur si simplu este necesara existenta ei, pentru a avea increderea ca la momentul potrivit va interveni sa ne ajute. Or aici pot interveni doua situatii atipice si nedorite de nimeni: prima e cea in care, avand nevoie, constati ca «te-ai bazat degeaba», ca de fapt trebuie sa te descurci tot singur; a doua este si mai uluitoare, in care asisti la lupte intestine ce-ar putea duce la disparitia suportului (revenind la copilarie, la extrem, ar fi cearta dintre parinti). Cu acestea, fara a intra in vreun caz particular anume, mi se pare bizara pana la periculoasa ideea compromiterii si a dorintei de schimbare, pana la desfiintare, a unor autoritati concepute, cel putin teoretic, pentru protejarea cetateanului! Sunt totusi chestiuni unde intreruperea alimentarii cu energie electrica nu este permisa - de exemplu, in sala de operatii dintr-un spital - si ca atare cei indreptatiti, uitand de orgolii si interese (furnizori, proiectanti, electricieni, medici etc.) au obligatia gasirii solutiilor adecvate, ba chiar a prevenirii oricarei opriri accidentale, nedorite! Fiindca de la activitatea in constructii am ajuns la legalitate - cumva firesc, de la un punct lucrurile imbinandu-se intre ele - as evoca aici o situatie in oglinda cu o alta situatie profesionala actuala din Romania. Daca in articolul anterior aminteam comportamentul uneori total neprofesional al unor asistente medicale, as incerca sa mai revin, situatia fiind cel putin ciudata pentru o profesie vocationala caracterizata prin definitie de caldura sufleteasca si dedicare totala celui suferind, motiv pentru care omonimul denumirii profesionale este de «sora», nu doar in romana, ci pretutindeni (sister, sœur, Schwester etc.). Daca aceste omonime nu sunt suficiente, amintesc imaginea si devotamentul Reginei Maria, ingrijind in mod voluntar ranitii de pe front. Chiar daca pot starni anumite reactii, cum nu toti romanii sunt monarhisti (sau nu se raporteaza la exemple de demnitate din Casa Regala a Romaniei), ma vad nevoit sa apelez la literatura, precum celebra ipostaza din «Adio arme» a lui Ernest Hemingway: nu poate fi descrisa o imagine mai profunda si tulburatoare a profesionalismului medical, imbinata perfect cu insasi feminitatea (nu cu... feminismul). Cu acestea, intorcandu-ne brusc la «santierismele» din proiectele de constructii din Romania actuala - deunazi trebuia sa concep un plan de situatie cu masurile de prim-ajutor prevazute in proiect -, ar trebui sa ne punem intrebarea ce a facut ca o profesie nobila sa fie atat de mult deformata? Nu doresc sub niciun chip sa blamez acest intreg corp profesional, personal gasind de cele mai multe ori un profesionalism ireprosabil si o atentie peste asteptari (si aceasta nu doar in clinicile private unde, vorbind de Romania, evident, cel putin atitudinea, daca nu si actul medical in sine sunt net superioare). Desi cei mai multi pot fi tentati sa creada ca suntem in secolul XXI, in care totul se plateste, inclusiv serviciile medicale, sunt inclinat sa nu fiu de acord. In primul rand, deoarece chiar si in clinicile de stat si chiar daca nu scoatem nimic din buzunar, serviciul este totusi platit (daca nu e suficient, oricum e mai mult decat primea regina!). In al doilea rand, am avut ocazia sa intalnesc in afara tarii si mai ales in Orient, printre altele, si asistente medicale occidentale (originare din Marea Britanie, Franta, Germania etc.): desi nu exuberau de multumire financiara, pareau perfecte profesional si cu siguranta aveau acelasi nivel si la ele acasa! Altfel spus, e vorba de o anumita traditie, de altfel prezenta si in alte corpuri profesionale; daca dupa ultimele masuri de crestere salariala din domeniu este de asteptat si dorit sa dispara o anumita nemultumire de fond, nu as anticipa acelasi lucru in ce priveste atitudinea - aici chestiunea avand sigur o inertie mai mare. Mult mai semnificativa va ramane insa parazitarea sistemului de catre excesele furnizorilor; nu aduc chestiunea in discutie doar de dragul de a vorbi, ci avand in vedere, pe langa eternul subiect al feluritelor medicamente si, cum aratam si in alte ocazii, atitudinea specialistilor uneori nejustificat de inhibati la momentul selectarii, achizitiei si instalarii de aparatura moderna”, a concluzionat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.