Agenda Constructiilor
Miercuri, 25 Decembrie 2024
Home
ATRAGEREA femeilor, posibila solutie pentru criza de personal din constructii? Imprimare Email
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Cosmin Dincu 05 Mar 2020 06:16
Inclusiv in economiile avansate (cum ar fi de pilda SUA si Marea Britanie), sectorul de constructii nu mai este atractiv pentru forta de munca, astfel incat – pe fondul lipsei tot mai acute de personal – specialistii cauta sa identifice diverse solutii, dintre care se distinge si o metoda care s-ar putea dovedi viabila pe termen lung – si anume integrarea femeilor in ramura de constructii si calificarea acestora in diverse meserii care pareau a fi, pana de curand, rezervate barbatilor.
Aceasta solutie este posibila si in Romania, mai ales ca, dintr-o populatie apta de munca de 9,12 milioane de persoane, femeile reprezinta 3,936 milioane de persoane, iar domeniul constructiilor reunea in 2017, dupa cum arata cele mai recente date statistice, circa 696.000 de angajati. De asemenea, 8% din angajatii mediului privat de afaceri lucreaza in constructii. 
In Marea Britanie, spre exemplu, desi informatiile statistice oficiale privind stagiile de ucenicie (pentru intervalul 2016-2017) arata ca doar 620 de femei au decis sa se califice in domeniul constructiilor, in comparatie cu mai mult de 20.000 de barbati, datele unor organizatii independente contureaza o imagine diferita si mult mai pozitiva, dupa cum se arata intr-o cercetare a platformei britanice de informatii business-to-business Industry Today.
Mai mult, potrivit website-ului cu locuri de munca si cariere (dezvoltare personala) in constructii Go Construct, 37% din persoanele cu studii superioare, nou-angajate in sectorul constructiilor, sunt femei; de asemenea, se estimeaza ca, actualmente, 14% din totalul fortei de munca reprezinta personal feminin. Aceste statistici reflecta experienta organizatiei ASW Property Services, specializate in servicii imobiliare, care vizeaza regiuni din Tara Galilor, Midland si sud-vestul Angliei. ASW doreste sa promoveze femeile in cadrul unor locuri de munca sau specializari care sunt de obicei, in mod traditional, ocupate de barbati. In ultimii ani, mai multe femei calificate cu sprijinul ASW si-au dezvoltat cariera in functii-cheie din domeniul constructiilor, cum ar fi manager de santier, zugrav calificat si instalator. De pilda, Kelly Martin a fost angajata de ASW in calitate de administrator de santier in anul 2014, prin intermediul programului Beyond Bricks and Mortar, o initiativa importanta si sustenabila care si-a propus sa asigure diverse beneficii in randul comunitatii din orasul si comitatul Swansea. In prima zi de lucru, Kelly Martin s-a ocupat in mod eficient de un beneficiar dificil, incat a fost promovata ca ofiter de legatura cu beneficiarii/chiriasii (TLO), activand pe mai multe santiere din Swansea si Bridgend. In 2015, si-a completat pregatirea in calitate de supraveghetor de santier, finalizand cursul de formare in domeniul sigurantei ocupationale, ceea ce i-a permis sa indeplineasca ambele sarcini, ca inspector pe linia securitatii si sanatatii in munca (SSM) si in calitate de TLO. A devenit conducatorul serviciului intern de prevenire si protectie, iar ulterior, in 2018, a fost promovata in functia de administrator de santier. Discutand cu specialistii Industry Today despre dezvoltarea personala si profesionala, prin colaborarea cu ASW, Kelly Martin a subliniat ca, fara a avea nicio experienta anterioara in domeniul constructiilor, a reusit intr-un timp relativ scurt sa ocupe functii-cheie intr-o astfel de industrie dominata in mod traditional de barbati, iar parcurgerea si absolvirea cursurilor de formare profesionala in acelasi timp cu exercitarea atributiilor specifice locului de munca i-a asigurat expertiza teoretica si practica necesara progresului in cariera.
De asemenea, parcursul profesional in cadrul ASW al Lisei Kostromin (zugrav cu inalta calificare, ce a castigat premii nationale, la nivelul Marii Britanii, in competitii specifice, cu ambitia de a deveni inspector al lucrarilor de intretinere si reparatii curente) si al lui Jennifer Champion (specializata in lucrari de instalatii sanitare si care isi doreste sa devina manager de santier) sunt alte exemple de reusita a personalului feminin in industria britanica de constructii.
In SUA, femeile sunt de regula manageri in constructii
Si in SUA, mai ales in ultimii ani, lipsa aproape generalizata a personalului masculin in constructii ii face pe angajatori sa vizeze femeile pentru recrutare, dar putine dintre acestea sunt dispuse sa lucreze in ramura de constructii si nu in profesiile pentru care este nevoie de personal calificat. Datele statistice puse la dispozitia analistilor de la Construction Dive de Asociatia Nationala a Femeilor in Constructii din SUA indica faptul ca personalul feminin reprezinta 9% din total, incluzand angajatele in functii administrative, executive si de supraveghere/inspectie, unde se pare ca ponderea acestora este mai mare. Insa, biroul federal de statistica indica faptul ca, direct pe santiere, actualmente, in SUA, lucreaza aproape 8,3 milioane de persoane, din care numai 3,4% este cota femeilor. Totusi, in functie de profesie, se constata anumite disparitati: 14% din inspectorii in constructia cladirilor, 7,2% din zugravi si 5,6% din ucenici sunt femei, in timp ce procentul femeilor care activeaza ca manageri in constructii a sporit de la 5,9% in 2003 la 7,7% in 2018. In orice caz, analistii de la Construction Dive sustin ca, desi constructiile sunt percepute si in continuare ca un domeniu al inegalitatii de gen, rezervat mai curand barbatilor, persoanele de ambele sexe care se gandeau sa-si dezvolte o cariera in domeniu, inainte de recesiune, s-au razgandit intre timp. Astfel rezultatele unei cercetari elaborate de Asociatia Nationala a Constructorilor de Locuinte din SUA arata ca tinerele femei, la fel ca barbatii, resping din start ideea unei cariere solicitante din punct de vedere fizic, in pofida faptului ca noile tehnologii ar putea modifica radical structura unor locuri de munca in care forta fizica si activitatile repetitive prevaleaza. Potrivit studiului, circa ¾ din tinerii respondenti stiau deja ce profesie doresc sa imbratiseze, doar 3% din total selectand constructiile. De asemenea, 63% din total au refuzat complet ideea unei cariere in constructii, indiferent de veniturile salariale oferite, iar din randul celor care nu au respins complet posibilitatea de a lucra in constructii, circa 50% doreau un loc de munca mai putin solicitant din punct de vedere fizic.
Totusi, conform analistilor de la Construction Dive, o serie de initiative locale, adoptate cu succes in ultimul timp, vor determina cu siguranta, insa pe termen lung, o schimbare a mentalitatii potentialilor angajati de sex femeiesc si atenuarea repulsiei acestora fata de profesia de constructor. In New York City, programul Non-Traditional Employment for Women (NEW) asigura diverse cursuri de formare profesionala timp de doua luni, iar ulterior, prin intermediul unui sindicat, absolventele se pot angaja cu succes in domeniul constructiilor, deoarece 15% din locurile de munca disponibile, cu mari posibilitati de avansare si pachete salariale pe masura, sunt rezervate acestora. In Boston, organizatia Northeast Center for Tradeswomen’s Equity ajuta femeile sa acceseze programe de ucenicie (instruire teoretica si practica) pentru aproape toate ocupatiile din ramura de constructii, clasificate la nivel sindical. Totodata, prin alte cursuri specifice, orienteaza personalul feminin spre locurile de munca foarte bine platite, cu beneficii personale si profesionale si cu diverse oportunitati de dezvoltare a unei cariere de succes in ramura de constructii.
 
ALLBIMTotalEnergiesRAWLPLUGABONARE REVISTEhiltiSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
strabag nivel 1
noark
SSAB
AED
leviatan
EURO BUILD
konsent
DRS
BogArt
MAKITA
GEWISS
concelex
Ubitech
Arduro
Acvatot 2019
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
CDS
ELECTROGRUP
quadratum
rigips
CONCEPT STRUCTURE
VEGO
EDIT-Structural
SIGM

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<