CHELTUIELILE mari cu forta de munca grabesc aparitia robotilor pe santiere? |
|
|
Piata Muncii & Resurse Umane
Publicat de Ovidiu Stefanescu
25 Iun 2019 08:59
|
Pe fondul unor piedici legate, in general, de eforturile investitionale mari si de dificultatea transportului intre punctele de lucru dispuse aleatoriu, tehnologiile avansate cu aplicabilitate directa in constructii s-au dovedit deocamdata greu de implementat. Cu toate acestea, dat fiind pericolul real pe care acestea il reprezinta la adresa modalitatilor traditionale de operare (ce risca actualmente sa fie eliminate de pe piata), multe companii incearca sa se adapteze din mers, iar tendinta respectiva se manifesta cu precadere in Europa. Conform unor studii recente, in prezent densitatea robotilor este de 1,2 la 10.000 de lucratori la nivel continental doar pe segmentul constructiilor, mult mai mare fata de SUA sau China, unde parametrul respectiv este de 0,2 si 0,1. La momentul actual, antreprenorii europeni sunt veritabili „utilizatori timpurii” (early adopters) ai tehnologiilor avansate, cu toate ca si pe continent situatia este destul de eterogena. De exemplu, in Olanda si Belgia nivelul de robotizare este mai ridicat fata de Marea Britanie si Germania, o explicatie rezonabila rezidand in cheltuielile mari cu salariile in statele din prima grupa, ceea ce determina ca optiunea automatizarii sa devina foarte atractiva. In ultimii ani, aceasta realitate a dus la dezvoltarea mai accelerata a ritmului de construire in zona Benelux, fapt ce demonstreaza ca optiunea pentru implementarea modalitatilor alternative de lucru a fost corecta. Paradoxal, chiar daca Europa este lider mondial din punct de vedere al robotizarii, industria de profil continua sa se plaseze din acest punct de vedere in urma celorlalte sectoare economice, de plida densitatea fiind de 160 de roboti la fiecare 10.000 de muncitori in sectorul prelucrator. In opinia expertilor, cu toate ca aceste solutii alternative au capacitatea de a rezolva mult mai rapid decat oamenii o serie de probleme presante, costul mare al investitiilor constituie inca o piedica semnificativa. De asemenea, spre deosebire de alte industrii, in constructii exista operatiuni care nu pot fi transferate in fabrica, ceea ce induce in mod automat necesitatea utilizarii robotilor direct pe santier, cu toate riscurile pe care le presupune aceasta, referitoare inclusiv la eforturile suplimentare pentru transportul de la un amplasament la altul.
|