Agenda Constructiilor
Miercuri, 25 Decembrie 2024
Home
ESI: Asteptari optimiste privind stabilizarea pietei fortei de munca din constructii Imprimare Email
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Cosmin Dincu 11 Nov 2019 06:15
In editia pentru luna octombrie 2019 a rezultatelor cercetarii privind indicatorul increderii in economie (Economic Sentiment Indicator - ESI), luat in considerare atat in general, cat si pe domenii de activitate (ESI in industrie, servicii, la nivelul consumatorilor – persoane fizice, in comertul de retail, in ramura de constructii si, separat, in servicii financiare), inclusiv pe baza unor date de la Eurostat, oficialii Directoratului-General pentru Afaceri Economice si Financiare (DGEFA) din cadrul Comisiei Europene (CE) au aratat ca, la nivelul zonei euro, ESI a scazut usor cu 0,9 puncte, la 100,8 puncte. Pentru intreaga Uniune Europeana, indicele ESI a continuat sa se diminueze, la 99 de puncte, in scadere cu 0,9 puncte, mai ales pentru ca unele problemele din Polonia au deteriorat sentimentul increderii in economia acestei tari.
„In zona euro, scaderea ESI din octombrie 2019 s-a datorat deprecierii increderii in industrie, in servicii, in sectorul de comert de retail (cu amanuntul), si, intr-o masura mai mica, in randul consumatorilor, trend contrabalansat partial de sporirea puternica a increderii in constructii. ESI s-a apreciat, astfel, doar in cateva economii importante ale tarilor din UE-19, mai precis in Olanda (+0,2 puncte) si Italia (+0,1 puncte), a ramas aproape neschimbat in Germania (-0,2 puncte) si Franta (-0,1 puncte) si a scazut puternic doar in Spania (-3 puncte). In zona euro, indicele de incredere in piata constructiilor (ESI in constructii sau CCI – Construction Confidence Indicator) s-a apreciat, insa, destul de puternic in luna octombrie 2019, cu +1,3 puncte (dupa ce in lunile anterioare s-au constatat scaderi), ca urmare a rectificarii in sens pronuntat ascendent a perspectivei managerilor in ceea ce priveste estimarile privind numarul de salariati (reflectand o situatie ceva mai buna in ceea ce priveste forta de munca angajata in constructii), dar mai ales pe fondul unei modificari pozitive a dinamicii portofoliului de contracte si comenzi. Totodata, planurile de angajare a fortei de munca s-au modificat relativ major in sens pozitiv, cu precadere, mai semnificativ in servicii, ca de altfel si in constructii, inrautatindu-se in industrie si stabilizandu-se in comertul cu amanuntul. Expectativele din octombrie 2019 privind preturile de vanzare indica stabilizari in industrie, servicii si, intr-o masura mai mica, in constructii, respectiv o depreciere in comertul de retail, nemaifiind in linie cu cele exprimate de consumatori, care intrevad o crestere a acestora, pentru toate componentele. Astfel, asteptarile consumatorilor privind pretul reflecta o majorare a acestuia pe toate palierele, de vreme ce optiunile, fata de cercetarea anterioara, s-au modificat”, se arata in studiul citat.
In acelasi interval de referinta (octombrie 2019), pentru Uniunea Europeana (UE-28), expertii DGEFA subliniaza ca actuala diminuare a ESI (-0,9 puncte), ajungandu-se insa la un nivel mai scazut decat cel din UE-19 (adica 99 de puncte), a avut loc pe fondul unei deprecieri semnificative a sentimentului increderii in economie la nivelul uneia din cele mai importante tari europene (care nu utilizeaza moneda unica), respectiv in Polonia (-1,9%), ca urmare a unor tensiuni interne, iar in Marea Britanie, prima economie ca dimensiune din afara zonei euro, indicatorul s-a majorat (+1,8 puncte). „In UE-28, premisele referitoare la dinamica sectoriala sunt, in linii mari, asemanatoare celor pentru zona euro. Totusi, in contrast cu zona euro, increderea s-a majorat si mai puternic in constructii, s-a deteriorat in servicii si, ceva mai puternic, in comertul cu amanuntul si nu s-a modificat in industrie. O alta deosebire fata de UE-19 este aceea ca sentimentul increderii in randul consumatorilor s-a deteriorat cu o intensitate ceva mai pronuntata decat in zona euro. Dar, pentru forta de munca din constructii, expectativele indica o optimizare a situatiei, in timp ce in comertul de retail si, mai pronuntat, in servicii, se asteapta scaderi majore, ca de altfel si in industrie. In tot spatiul comunitar, estimarile managerilor privind dinamica fortei de munca sunt, astfel, usor diferite in raport cu cele din zona euro. Expectativele privind pretul indica, totodata, o situatie contrastanta fata de zona euro, mai ales pentru constructii si comertul cu amanuntul, unde se asteapta scaderi relativ puternice, dar reflecta o majorare in servicii si un declin modest in constructii, toate acestea fiind semnalate destul de ferm atat de consumatori, cat si de manageri”, se mai arata in raportul elaborat de DGEFA.
Specific pentru luna octombrie, se analizeaza separat indicatorul climatului de afaceri (BCI), care, pentru zona euro, s-a imbunatatit usor (cu 0,04 puncte, pana la -0,19 puncte). In timp ce evaluarile managerilor asupra stocurilor de produse finite si asupra portofoliului comenzilor generale au ramas in mare parte stabile, opiniile acestora despre productia realizata atesta o imbunatatire semnificativa, la fel ca si evaluarile privind portofoliul de comenzi la export (intr-o masura mai redusa). Numai expectativele managerilor privind productia ulterioara, pe termen scurt, s-au deteriorat.
***
In consecinta, indicatorul de sentiment economic ESI este format din indicele increderii in industrie (cu o pondere de 40%), cel al increderii in servicii (30%), din indicatorul increderii consumatorilor (20%), respectiv din indicatorii de incredere in constructii si servicii (cu 5% fiecare), astfel incat media pe termen lung (1990-2018) echivaleaza cu 100 de puncte. De asemenea, ponderea fiecarei tari in parte a fost actualizata in ianuarie 2019. Pentru mai multe informatii, click aici, iar pentru a descarca raportul integral referitor la ESI si la ceilalti indicatori ai increderii (rezultate care includ si Romania), precum si la indicele BCI, click aici!
 
ABONARE REVISTESISECAMTotalEnergiesRAWLPLUGhiltiALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
leviatan
BogArt
ELECTROGRUP
EDIT-Structural
VEGO
Ubitech
SIGM
theda mar
Acvatot 2019
EURO BUILD
SSAB
noark
GEWISS
rigips
MAKITA
strabag nivel 1
AED
CONCEPT STRUCTURE
concelex
konsent
Arduro
DRS
quadratum
CDS
ERBASU CONSTRUCT

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<