EXEC-EDU lanseaza programe integrate pentru cresterea performantei in companii Imprimare
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Stelian DINCA 30 Mai 2022 15:14
EXEC-EDU, liderul pietei de executive education, anunta parteneriatul strategic cu Arthur Hunt, companie internationala de top in domeniul resurselor umane. Cele doua companii isi propun astfel sa ofere impreuna solutii integrate de dezvoltare organizationala, pentru cresterea performantelor in companii, consolidandu-si astfel pozitiile de lideri de piata in Romania.
In contextul unei piete a muncii volatile si semnificativ influentate de pandemie si de conflictul din Ucraina, cele doua companii vor acoperi astfel o piata mai complexa a serviciilor de HR pentru segmentele de middle si top management, oferind astfel servicii strategice, adaptate nevoilor actuale ale companiilor.
”Pe fondul unui deficit enorm de talente, al noului mod de lucru hibrid si al unui decalaj enorm de competente in organizatii, in special in zona manageriala, acest parteneriat strategic este solutia care vine sa creeze rapid solutiile necesare pentru a raspunde tuturor acestor provocari, intr-un mod integrat. Viziunea comuna, axata pe comportamente etice, flexibilitate si abordare consultativa face ca acest parteneriat sa vina in mod natural”, a declarat Oana Scarlat (foto), CEO EXEC-EDU.
Conform studiilor derulate de cele doua organizatii, atat piata de training, cat si cea de recrutare sunt in crestere accelerata, de cel putin 15% in acest an fata de 2019, perioada de dinainte de pandemie.
„Angajatii si organizatiile sunt supusi presiunilor multiple date de transformarile contextului de business in aceasta era a crizelor: pandemice, energetice, militare. Sunt necesare abordari integrate, noi si pragmatice care sa creeze coeziune si energie la nivelul angajatilor si sa sustina atingerea obiectivelor de business si de management al schimbarii. Suntem onorati sa lansam in piata noile pachete de servicii integrate, adaptate noii paradigme din piata muncii care duc la cresterea motivarii angajatilor, eficientizarea muncii si la atingerea mai rapida a rezultatelor tintite”, a declarat Alina Sirbu, Partener Arthur Hunt Romania.
Astfel, dupa perioada de restrictii, care a limitat companiile in organizarea de cursuri pentru angajati, acestea planuiesc investitii majore in dezvoltarea echipelor de management, cererea pentru cursuri sau servicii de coaching 1-1 crescand cu 70% pentru aceasta vara (iunie-august). Interesul este crescut si pentru cursuri de management si leadership, fiind organizate de doua ori mai multe programe de acest tip in prezent decat inainte de pandemie.
In prezent, piata programelor de training este estimata la circa 30 milioane de euro, in timp ce piata de executive search este evaluata la peste 15 milioane de euro.