GARTNER: Modul de lucru hibrid va ramane prodominant pe piata in 2023 Imprimare
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Stelian DINCA 07 Mar 2023 12:16
Potrivit estimarilor elaborate de analistii Gartner, pana la sfarsitul acestui an 39% dintre cei care lucreaza in domeniul cunoasterii la nivel mondial vor activa in mod hibrid, inregistrandu-se o crestere comparativ cu valoarea de 37% din 2022.
„Modul de lucru hibrid nu mai este doar un avantaj oferit angajatilor, ci o facilitate asteptata de toti angajatii”, a spus Ranjit Atwal, Senior Director Analyst la Gartner. „Multi angajati au inceput sa se intoarca partial la birou in 2022, dar stilul de lucru hibrid va ramane predominant in 2023 si pe viitor. Pentru a se adapta, angajatorii au implementat un design de lucru centrat pe om - incluzand flexibilitate, colaborare si management bazat pe empatie - care se potriveste angajatilor ce lucreaza in mod hibrid”, a adaugat Ranjit Atwal.
De exemplu, lucratorii IT sunt mai predispusi sa renunte la locul de munca decat angajatii din alte functii, deoarece cauta o mai mare flexibilitate, un echilibru imbunatatit intre viata profesionala si cea privata si oportunitati de cariera mai bune. Directorii IT pot maximiza retentia si atragerea talentelor prin reconceperea propunerii de valoare oferita angajatilor printr-o abordare mai umana.
Gartner defineste lucratorii in mod hibrid ca fiind acei angajati care lucreaza la birou cel putin o zi pe saptamana. Lucratorii de la distanta sunt cei care isi desfasoara activitatea profesionala tot timpul de acasa. Lucratorii la fata locului (on-site) sunt cei care activeaza in totalitate la sediul companiei si nu lucreaza in niciun moment de acasa.
Se preconizeaza ca numarul lucratorilor de la distanta va continua sa scada de la an la an. Gartner estimeaza ca lucratorii de la distanta vor reprezenta doar 9% din toti angajatii din intreaga lume pana la sfarsitul anului 2023.
In Statele Unite tendinta de munca hibrida va fi mai pronuntata decat in restul lumii, cu o pondere de 51% pentru cei care lucreaza in domeniul cunoasterii care vor lucra in mod hibrid si de 20% pentru cei ce urmeaza sa lucreze integral de la distanta pe parcursul anului 2023.
Designul centrat pe om se imbina cu spatiul de lucru virtual
Designul centrat pe om necesita un nou set de principii, norme si gandire. Spatiile de lucru virtuale de succes vor creste capacitatea de a angaja si de a reuni angajati, indiferent de locatia geografica. Spatiile de lucru virtuale ofera noi alternative potential disruptive la intalnirile in persoana (si deplasarile asociate) si la solutiile existente pentru intalniri virtuale. Gartner estimeaza ca pana in 2025, 10% dintre lucratori vor folosi spatii virtuale pentru activitati precum vanzari, onboarding si lucrul de la distanta.
„Pentru organizatiile ce pun pe prim plan lucrul de la distanta sau in mod hibrid, spatiile de lucru virtuale complet mature pot inlocui biroul ca intruchipare a culturii companiei si pot deveni centrul experientei digitale angajatilor”, a declarat Christopher Trueman, Senior Principal Analyst la Gartner. „Cu toate acestea, nu ar trebui sa se astepte ca angajatii sa se implice in spatiul de lucru virtual pentru intreaga lor zi de lucru. Spatiile de lucru virtuale ar trebui folosite numai pentru intalniri si interactiuni care pot fi imbunatatite de acestea, cum ar fi brainstorming, recenzii de produse sau intalniri sociale”, a completat Christopher Trueman.
 
Lucrul in mod hibrid si cel integral de la distanta variaza in functie de tara
In timp ce toate tarile si-au crescut proportia de munca hibrida si integral de la distanta incepand cu 2019, atractivitatea acestor doua tipuri de desfasurare a activitatii angajatilor variaza semnificativ in functie de tara.
In comparatie cu alti angajatori din intreaga lume, cei din Japonia se concentreaza mai mult pe lucratorii care se intorc la birou cu norma intreaga. In Japonia, numarul de lucratori din domeniul cunoasterii ce isi desfasoara activitatea integral de la distanta si in mod hibrid va totaliza 29% din forta de munca in 2023.
In Europa, unde interactiunea fata in fata ramane o preferinta, se preconizeaza ca stilul de lucru hibrid va creste in 2023. In Germania, cei care lucreaza in domeniul cunoasterii ce isi desfasoara activitatea integral de la distanta si in mod hibrid vor reprezenta 49% din forta de munca in 2023. Avand in vedere cultura lor si mixul verticalelor industriale, numarul de lucratori din domeniul cunoasterii ce isi desfasoara activitatea integral de la distanta si in mod hibrid in Regatul Unit va fi in crestere in aceeasi perioada si va reprezenta 67% din totalul fortei de munca in 2023. In Statele Unite, ponderea acestor doua categorii va reprezenta 71% din forta de munca in 2023.