INS: Numarul locurilor de munca vacante a scazut la 41.800 in primul trimestru Imprimare
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Elena Icleanu 20 Mai 2020 10:04
In trimestrul intai al acestui an in Romania erau inregistrate 41.800 de locuri de munca vacante, in scadere cu 5.300 de posturi fata de trimestrul anterior si cu 16.400 comparativ cu primele trei luni din 2019, arata un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). Rata locurilor de munca vacante a fost 0,84%, in scadere cu 0,11% fata de trimestrul precedent.
Documentul statistic mai arata ca, in perioada ianuarie - martie 2020, cele mai mari rate ale locurilor de munca vacante s-au inregistrat in administratia publica (1,99%), respectiv in alte activitati de servicii (1,97%). In industria prelucratoare s-au concentrat circa 22% din numarul total al locurilor de munca vacante (9.200 de posturi), iar rata a luat valoarea de 0,81%.
Sectorul bugetar a insumat aproape 29% din numarul total al locurilor de munca vacante. Astfel, cate 5.500 de locuri vacante s-au regasit atat in administratia publica, cat si in sanatate si asistenta sociala, iar 1.000 de posturi libere erau in invatamant.
La polul opus, rata locurilor de munca vacante a inregistrat cea mai mica valoare in hoteluri si restaurante (0,16%), iar ca numar total al posturilor libere, in domeniul tranzactiilor imobiliare (100 de locuri vacante).
 
Trimestrul I 2020 comparativ cu perioadele precedente
Prin comparatie cu trimestrul precedent, in marea majoritate a activitiatilor economice s-au inregistrat scaderi ale celor doi indicatori. Astfel, cea mai semnificativa scadere a ratei locurilor de munca vacante s-a observat in hoteluri si restaurante (-0,53%), iar in ceea ce priveste numarul locurilor de munca vacante acesta a cunoscut cea mai relevanta diminuare in industria prelucratoare (-1.800 de posturi libere). La polul opus, cea mai semnificativa crestere atat a ratei, cat si a numarului locurilor de munca vacante s-a regasit in administratia publica (+0,31%, respectiv +900 de posturi libere).
Fata de acelasi trimestru al anului anterior, cu exceptia industriei extractive, care a inregistrat o usoara crestere a celor doi indicatori (+0,09%, respectiv +40 de locuri vacante), celelalte activitati ale economiei nationale au inregistat scaderi. Astfel, cea mai semnificativa scadere a ratei locurilor de munca vacante s-a inregistrat in alte activitati de servicii (-0,82%), iar in ceea ce priveste numarul locurilor de munca vacante, cea mai importanta scadere s-a observat in industria prelucratoare (-6.000 de posturi libere). De asemenea, o alta scadere relativ semnificativa, atat in ceea ce priveste rata, cat si numarul locurilor de munca vacante s-a regasit in transport si depozitare (-0,67%, respectiv -1.800 de locuri vacante).
 
Rata si numarul posturilor libere pe grupe majore de ocupatii
Datele INS mai arata ca, in trimestrul I din 2020, cea mai mare cerere de forta de munca salariata exprimata de angajatori din punct de vedere al numarului locurilor de munca vacante a fost pentru ocupatiile de specialisti in diverse domenii de activitate - grupa majora 2 (9.800 de posturi libere). Rata locurilor de munca vacante a avut cea mai mare valoare pentru ocupatiile de functionari administrativi - grupa majora 4 (1,19%). Cele mai mici valori ale celor doi indicatori s-au inregistrat in ocupatiile de lucratori calificati in agricultura, silvicultura si pescuit - grupa majora 6 (0,44%, respectiv 100 de locuri vacante), respectiv in cele de membri ai corpului legislativ, ai executivului, inalti conducatori ai administratiei publice, conducatori si functionari superiori - grupa majora 1 (0,48%, respectiv 1.700 de locuri vacante).
Comparativ cu trimestrul precedent, pentru cei doi indicatori, s-au inregistrat doar scaderi, cea mai relevanta fiind in ocupatiile de lucratori in domeniul serviciilor - grupa majora 5 (-0,29%, respectiv -2.300 de locuri vacante). Fata de acelasi trimestru al anului anterior, la fel ca si pentru perioada mentionata mai sus, pentru cei doi indicatori, s-au inregistrat numai scaderi, cea mai semnificativa atat in ceea ce priveste rata, cat si numarul locurilor de munca vacante observandu-se in ocupatiile de specialisti in diverse domenii de activitate - grupa majora 2 (-0,46%, respectiv -4.900 de locuri vacante).